Ciobanii nu se mai bat cu bâtele

3 septembrie 2009 | Adauga un comentariu

CADAVRE - DESCOPERIRE

Mihai Leonard

Nu se ştie de la ce s-au luat la ciondăneală. Din cauza oiţelor sau a băciţelor? Nimeni nu ştie să spună exact. Sigur este că poliţiştii şi jandarmii hunedoreni au fost chemaţi printr-un apel la numărul 112, să vină urgent sus, în Retezat, în zona Lacului Zănoaga, adică, la peste 2.000 de metri altitudine, că-i bai mare, doi ciobani fiind pe cale să se omoare.
Imediat, doi poliţişti şi doi jandarmi montani, de la Postul Râu de Mori, au luat-o la picior către Lacul Zănoaga, pe un traseu montan dificil, ajungând la stână după opt ceasuri de mers. Odată ajunşi la faţa locului, s-au pus pe cercetat şi audiat martorii care se aflau în zonă. Noroc a fost că, pe lângă turma de mioare, pe lângă cei câţiva măgari şi haita de câini ciobăneşti, mai erau şi câţiva oameni în jurul stânei. În final, oamenii legii au stabilit că, după ce doi dintre cei aflaţi la stână s-au ciondănit şi s-au luat de piept, unul dintre ei, Anton L., de 62 de ani, de loc din comuna Toteşti, om cu antecedente penale, simţindu-se răzbit, a scos de sub brăcinar un pistol de calibrul 9 mm, neletal, cu care şi-a ameninţat adversarul. Adică, pe consăteanul său, Vilucă C., de 54 ani. Nu se ştie dacă între cei doi s-a aşternut pacea, dar sigur este că posesorul pistolului, deţinut ilegal, s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Cereri pentru subvenţionarea căldurii

De ieri, Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Deva a început preluarea cererilor pentru acordarea ajutorului financiar de încălzire...

„Zilele Medicale Devene”

În perioada 10-12 septembrie, la Deva, se va desfăşura, cea de-a doua ediţie a Conferinţei Regionale „Zilele Medicale Devene”, în...

Protest şi la Curtea de Apel Alba şi Judecătoria Deva

Adunările Generale ale Judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia şi Judecătoria Deva şi-au însuşit, la rândul lor, revendicările...

Închide