Cinci spitale din judeţ vor fi comasate

2 februarie 2011 | 2 Comentarii

Carmen Cosman

Cinci spitale din judeţul Hunedoara ar urma să fie comasate la alte unităţi medicale mai mari, conform unei propuneri venite din partea Ministerului Sănătăţii.

Se reprofilează şi în cămine de bătrâni

Conform proiectului Ministerului Sănătăţii, dintre cele 435 de unităţi sanitare cu paturi care există în prezent în România, atât în reţeaua proprie, cât şi în administrarea autorităţilor locale, 182 unităţi sunt propuse să rămână fără personalitate juridică şi să se reorganizeze în secţii exterioare. Dintre cele 182 de spitale, un număr de 111 unităţi sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 sunt unităţi care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă.

Aleşii locali nu au fost de acord

În judeţul Hunedoara, cinci unităţi medicale sunt propuse să fie comasate la alte spitale mai mari. Astfel, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu şi cel din Brad ar urma să fie comasate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, în timp ce la Spitalul de Urgenţă Petroşani, ar urma să fie comasate Spitalul de Boli Cronice Petrila, Spitalul Municipal Vulcan şi Spitalul Municipal Lupeni. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a precizat că, în urma comasărilor şi a reprofilărilor de spitale, nu va exista personal medical disponibilizat. „În cazul comasărilor, unităţile sanitare devin secţii exterioare ale unităţilor nou înfiinţate, ca urmare, nu va exista motivaţie pentru disponibilizare de personal”, a declarat ministrul Cseke.

De precizat, însă, că nici unul dintre consiliile locale din cele trei localităţi amintite din Valea Jiului nu au fost de acord cu propunerea de comasare şi doar Petroşaniul a votat pentru un spital unic, cu secţii externe în celelalte municipii şi oraşe. Pentru punerea în aplicare a acestei propuneri a Ministerului Sănătăţii este nevoie de o hotărâre de Guvern.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. liviu spune:

    Un lucru bun.Prea se imprastie banii in toate partile si nu se face nimik…asa macar se duc toti intrun singur loc.

  2. Sorina spune:

    De ce nu comaseaza si primariile? Sa se comaseze , argument bun ca scade numarul functionarilor , Sa ramana doar cele care au primari PDL!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Rata şomajului a scăzut în judeţ

Rata şomajului în luna ianuarie a scăzut, în judeţul Hunedoara, la 7,71 la sută, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea...

Gura lumii

După ce a tras din greu sforile, un fost şef de printr-o instituţie publică din sudul judeţului, scos aproape forţat...

„Călcaţi” de Dacia

FC Hunedoara a suferit primul eşec în meciurile amicale din această iarnă, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de Dacia...

Închide