Cetatea Devei, redeschisã vizitatorilor

22 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

După aproape doi ani în care accesul turiştilor a fost restricţionat, din cauza lucrărilor de restaurare, Cetatea Devei şi-a redeschis, ieri, porţile pentru vizitatori.

Pentru accesul în incinta monumentului, au fost amenajate, special, trepte, iar în curte, de asemenea, pentru turişti, a fost amplasată o platformă. Până acum, vizitatorii au putut admira doar zidurile exterioare ale Cetăţii, din cauza lucrărilor de reabilitare care au loc aici. În incinta cetăţii, au fost efectuate săpături arheologice, până la adâncimea de şapte metri, şi s-au descoperit schelete umane şi importante obiecte arheologice. Oficialii spun că numai lucrările de descărcare arheologică au înghiţit 2,5 milioane de lei, în timp ce lucrările de renovare au costat alte 3,5 milioane de lei. Valoarea totală a proiectului este de 38.428.182 lei (8.981.065,25 euro), dintre care 25.325.368,34 lei (5.918.801,61 euro) reprezintă valoarea finanţării nerambursabile acordată prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, iar principalele obiective ale programului, care va fi finalizat în 2013, sunt legate de creşterea numărului de turişti, a investiţiilor şi a locurilor de muncă în zonă.

Prin acest proiect, se doreşte restaurarea şi punerea în valoare a Dealului Cetăţii Devei, conservarea zidurilor, amenajarea de alei, iluminarea obiectivului şi a căilor de acces. Dealul Cetăţii Deva este considerat un monument al naturii şi monument istoric cu valoare turistică ridicată.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Aqualand-ul a dat startul la distracţie

Complexul Aqualand din Deva şi-a deschis, ieri seară, porţile. După patru ani de construcţii şi milioane de lei investiţi, parcul...

Monica Iacob Ridzi nu rãspunde provocãrilor

Deputatul Monica Iacob Ridzi a decis să nu le răspundă, cel puţin deocamdată, celor care îi cer să demisioneze din...

Soarta deponeurilor de gunoi se decide la anul

Ieri, primarii tuturor unităţilor administrativ teritoriale ar fi trebuit să participe la şedinţa convocată de Consiliul Judeţean, în vederea stabilirii...

Închide