Centrul istoric al Devei (I)
Îmi cer scuze, dacă acest articol va fi puţin mai tehnicist.
Vestea că primarul Devei, Mircia Muntean, a obţinut un milion de euro pentru continuarea reabilitării cetăţii şi punerea în valoare a centrului istoric al oraşului nu a făcut decât să mă bucure.
Deşi nu sunt arhitect, am citit destul de multe articole de specialitate, nu atât despre arhitectură, cât mai ales despre ceea ce înseamnă în mileniul al III-lea locuirea urbană. Oraşul începe să aibă, începând cu secolul trecut, o nouă funcţiune, expusă clar, sintetic, de arhitectul Augustin Ioan. Oraşul nu mai este văzut doar ca un concept geometric cu funcţiune strict utilitară. Omul devine într-o mult mai mare măsură locuitorul oraşului său, nu doar al locuinţei sale. Oraşul devine astfel un fel de prelungire firească a „căminului”, un spaţiu estetic şi pragmatic, menit să confere identitate, confort şi siguranţă.
Ceauşescu a destructurat oraşele româneşti, într-un elan egalizator prea puţin (şi imposibil de) temperat de arhitecţii vremii. Dacă începea mai repede şi trăia mai mult, străbăteai o Românie în care nu aveai ce descoperi, toate oraşele nefiind altceva decât uriaşe cartiere-dormitor. Parţial, a reuşit. Periferiile tuturor oraşelor şi pe alocuri chiar zonele centrale nu au nici un fel de personalitate, fiind în esenţă blocuri pătrăţoase, prea puţin realizate estetic. Oraşe ca Piteşti, Ploieşti, Craiova chiar sunt la fel, nu poţi da repere clare. A, desigur, cu mici excepţii – clădirile vechi. Dacă le au. Cu excepţia Transilvaniei şi parţial a Moldovei, oraşele româneşti nu au clădiri vechi. Ele încălzesc peisajul şi conferă intimitate urbană. În Moldova, sunt mai mult biserici prin oraşe, dar în Transilvania, centrele istorice, acolo unde s-au păstrat, au devenit – sunt sigur că aţi remarcat – adevăratele centre ale localităţilor respective. Lumea nu se plimbă pe strada mărginită de blocuri, ci pe cea străjuită de clădiri vechi, cu personalitate. La Braşov sau Sibiu, la Cluj sau Oradea, există „centrul istoric”, loc unde intensitatea vieţii o depăşeşte cu mult pe cea din cartierele pe care nu le poţi identifica după vreo construcţie celebră. Turiştii vin în centrul istoric, acela diferenţiază.
Dacă de regulă, asociem centrul istoric cu monumente medievale, ei bine, Deva poate fi o frumoasă excepţie, prin extraordinara armonie ce există între Cetate şi centrul istoric de tip Art Nouveau, prin varianta sa seccesion, versiunea vieneză adică.
Dar, despre seccesionul devean, mâine.
