Sport

Cehii şi polonezii au „acaparat” podiumurile la Enduro Panorama 2017

A noua ediţie din Enduro Panorama, una din cele mai cunoscute competiţii de motociclism pe teren accidentat din Europa, a fost una dominată de „bikerii” cehi şi polonezi. Aceştia s-au impus la cele trei categorii de concurs, un sportiv român „infiltrându-se” pe podium.

Trasee noi
Organizată de Moto Club Haita Deva, cu sprijinul mai multor sponsori, Enduro Panorama, competiţia de motociclism pe teren accident desfăşurată în judeţul Hunedoara, în Ţinutul Pădurenilor, a ajuns în 2017 la cea de-a noua ediţie. Pe trasee noi, 264 de „bikeri” din întreaga Europă s-au întrecut timp de trei zile în cele trei clase de concurs.

Participare numeroasă la clasa Expert
La clasa A – Profi au participat 24 de sportivi iar David Cyprian (Cehia) s-a impus în 7 ore, 22 de minute şi 27 de secunde, acesta fiind urmat Philip Scholz (Germania), în 7 ore 25 de minute şi 36 de secunde şi Norbert Josza (România), în 8 ore, 36 de minute şi 54 de secunde. La clasa B – Expert au luat startul 140 de motociclişti, Zdenek Cyprian câştigând categoria cu timpul 6 ore 37 de minute şi 6 secunde. Acesta a fost urmat pe podium de Maciej Loboz (Polonia), cu timpul de 6 ore, 40 de minute şi 15 secunde şi Wojciech Drewniak (Polonia), cu timpul de 7 ore, 9 minute şi 3 secunde. În schimb, la clasa C – Hobby au participat 105 sportivi, pe primul loc clasându-se Maciek Juraszek (Polonia), cu timpul de 7 ore, 21 de minute şi 8 secunde. Pe locul secund a urcat Kacper Dudzic (Polonia), cu un timp de 7 ore, 26 de minute şi 42 de secunde, iar ultima poziţie de pe podium i-a revenit lui Tomas Minarsky (Slovacia), în 7 ore, 26 de minute şi 43 de secunde. (Ovidiu Mănăstire)

Sursa foto: Mihai Birca

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura