Comunitate

CEH mai face o încercare de angajare

Maximilian Gânju

Complexul Energetic Hunedoara reia procedurile de selecţie pentru completarea deficitului de personal din zona minieră, după ce luna trecută a încercat în două rânduri să-şi acopere posturile libere.
Potrivit conducerii Complexului Energetic Hunedoara, selecţia de personal va avea loc în iunie a.c., iar poasturile sunt în zona minieră. Mai exact, pentru Mina Vulcan sunt 20 de posturi de muncitor necalificat subteran şi opt de lăcătuş subteran. Şi pentru Preparaţia de Cărbune a fost scos la concurs un post de mecanic locomotivă şi două de şef manevră. Dosarele pot fi depuse de cei interesaţi să se angajeze în perioada 6-8 iunie la sediul CEH – S.A. din Petroşani.
Luna trecută, Complexul Energetic Hunedoara a avut nevoie de 100 muncitori în subteran pentru Exploatarea Minieră Vulcan, din care 44 locuri erau pentru mineri. S-au înscris doar 25 de candidaţi şi a fost nevoie de prelungirea termenului de depunere a dosarelor.
Dezinteresul şomerilor este pus pe seama viitorului incert al companiei. Spre exemplu, în anul 2013, la Lupeni, au fost scoase 60 de locuri şi pe ele s-au bătut 500 de candidaţi. Pe de altă parte, în urmă cu trei ani, nu se vorbea de insolvenţa sau riscul de faliment al companiei.

One thought on “CEH mai face o încercare de angajare

  • Bravo, noii generatii !
    Marasmul demografic isi arata degetele.
    Politicieni abjecti, treziti-va !
    Mai bine tunzi gazonul in Belgia decat sa intri in subteran.
    Bravo, noii generatii !
    Nu vor sa mai fie sclavii nimanui.
    Nici a statului mafiot, nici a politrucilor si nici a multinationalelor.
    Salariul minim la munca maxima.
    Hai sictir.
    Bravo, noii generatii !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura