ComunitateFlash

Ce presupune înzestrarea cetăţenilor cu carduri de sănătate . Medicii de familie, obligaţi să-şi cumpere cititoare de carduri

04 cardNatalia Bumbac

Cardurile naţionale de sănătate, care vor ajunge în această perioadă în posesia hunedorenilor, vor trebui activate la prima vizită la medicul de familie,  cu ajutorul cititoarelor de carduri de la cabinetele acestora. Prin urmare, medicii sunt obligaţi să-şi cumpere cititoare de carduri şi să aibă conexiune la internet.

Aşa stând lucrurile, este clar că toate cabinetele medicilor de familie, chiar şi cele din mediul rural, vor trebui să aibă aceste dotări până la sfârşitul anului 2014, pentru ca sistemul să devină funcţional, aşa cum prevede planul propus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Medicii de familie sunt obligaţi să se doteze cu acele aparate, care vor fi achiziţionate din cheltuială proprie. Există o listă cu 18 furnizori recomandaţi de CNAS, care comercializează cititoare de carduri, preţul fiind între 250 şi 260 de lei pentru un aparat. Pentru început, cu ajutorul cardului, medicii de familie vor putea verifica doar calitatea de asigurat a pacientului, ulterior vor fi introduse şi alte date cu privire la starea medicală a persoanei”, a declarat Ovidiu Bîndea, consilier în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara.
În paralel, aşa cum a afirmat reprezentantul CJAS Hunedoara, se lucrează la întocmirea bazei de date care va conţine dosarele electronice ale asiguraţilor şi va putea fi accesată tot cu ajutorul cardului. Pentru perioada următoare mai este prevăzută o altă formalitate care va trebui îndeplinită de către asiguraţi. Este vorba de completarea unui formular, care va conţine mai multe întrebări, printre care acordul sau dezacordul faţă de donarea organelor la momentul decesului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura