Ce îi mână pe ei în luptă?

5 august 2009 | Adauga un comentariu

După ce tensiunile şi atacurile dintre cei doi parteneri de la guvernare au ajuns în punctul în care era gata-gata să se spargă coaliţia, pesediştii şi pedeliştii au convenit să pună batista pe ţambal şi s-o lase mai moale cu datul reciproc la gioale. Motivul, clamează la unison liderii, viceliderii şi alţi reprezentanţi de seamă ai celor două partide, este interesul naţional. Doar interesul naţional şi grija faţă de populaţia acestei ţări, acum, în perioadă de criză economico-financiară îi face să nu rupă coaliţia, deşi este limpede că, oricum ai privi lucrurile, colaborarea dintre cele două formaţiuni politice este ca şi inexistentă, fiecare dintre ele trăgând în altă direcţie. Ba, mai mult, nu doar că PDL şi PSD, aflate împreună la guvernare sunt ca apa şi uleiul, dar fiecare dintre ele nu scapă nici o ocazie să nu-şi faulteze partenerul.
Aşa s-a întâmplat şi la începutul acestei săptămâni. După o perioadă în care cei doi parteneri de coaliţie s-au bumbăcit reciproc din toate poziţiile şi cu toate ocaziile, luni, ei s-au sfătuit mai întâi în cadrul propriilor partide, iar apoi s-au întâlnit şi în cadrul coaliţiei, ajungând la concluzia că este cazul să o lase mai moale cu atacurile între ei. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor de marcă ai celor două partide, pesediştii şi pedeliştii au ajuns la concluzia că, deşi nu se iubesc deloc şi sunt conştienţi că se află într-o alianţă contra naturii, deşi se află într-o bătălie directă şi aprigă pentru instalarea, la toamnă, a candidatului lor la Cotroceni, totuşi, ei sunt condamnaţi să guverneze mai departe împreună, pentru a scoate ţara din criză.
Asta o spun ei, crezând, probabil, că noi, cei care am simţit şi o să simţim în continuare pe pielea noastră efectele dezastruoase ale acestei guvernări, chiar ne îmbătăm cu apă chioară şi ne mai lăsăm păcăliţi de asemenea declaraţii. Că, vezi Doamne, ei stau la ciolan, împotriva voinţei lor, numai de dragul ţării şi, mai ales, al nostru, al celor mulţi, care suportăm povara acestei crize. Povară care, mai mult ca sigur, n-ar fi atât de grea, dacă am avea un guvern format din oameni competenţi profesional şi cu simţul răspunderii faţă de ţară şi popor. Iar în fruntea statului, o persoană onestă şi pe deplin conştientă de responsabilitatea acestei înalte funcţii, nu un politician fără scrupule şi fără cuvânt, al cărui singur ţel este câştigarea unui nou mandat.
Deci, este limpede pentru toată lumea, că atât pesediştii, cât şi pedeliştii stau la guvernare cu un singur scop: pentru a avea accesul la resurse, adică, pentru a se putea înfrupta din ciolan.

Publicat in: Editorial


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Puşcă, „regele” arcaşilor

Sportivul Gigi Puşcă de la Minerul Aninoasa a devenit campion naţional în două probe şi a stabilit patru noi recorduri...

Liderii AJF, realeşi cu unanimitate de voturi

Preşedintele Mircea Sîrbu şi vicepreşedinţii Grigore Macavei şi Bogdan Sever au mai primit, ieri, un nou mandat de patru ani...

Ştii ce apă cumperi ?

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Hunedoara a dispus oprirea temporară de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului, a...

Închide