Fara bascalie

Ce-am înţeles eu din impozitul forfetar

Nu vă speriaţi, că nu urmează o prelegere economică. Au făcut-o alţii, mult mai aplicaţi decât mine, şi tot nu a ieşit nimic – de ce, veţi vedea…
Cum nu mă pricep eu la finanţe, e numai bine că pot să spun ce am înţeles din impozitul ăsta ca simplu cetăţean – vorba abuziv împuşcatului.
A fost introdus impozitul forfetar, că sunt firme care mereu şi mereu ies pe pierdere, ne-a explicat domnul Pogea şi mai apoi domnul Boc. Ba chiar şi analistul Ilie Şerbănescu, în care am ceva mai multă încredere, a zis că aşa e, adică nu e logic ca firmele să rămână în piaţă şi să fie pe pierdere, nu au raţiune de a fi. Bun. Să zicem că până la un punct ţine. Aşa că guvernul Boc a introdus impozitul forfetar.
Reacţie negativă cât încape, în special din partea celor cu firme mici şi mijlocii, pe care introducerea unui nou impozit se dovedeşte, în multe cazuri, catastrofală. A venit în studiouri TV ministrul de Finanţe personal, care a explicat, pe acel flip-chart (pentru necunoscători, tabla cu coli mari de hârtie, detaşabile) că de ce e bun şi nu e rău, de ce ar trebui să fim toţi entuziasmaţi de acest impozit şi cum nu are el nici un efect nociv. Probabil domnul ministru Pogea era ferm convins că aşa este.
A mai trecut ceva timp şi a venit proprietarul de la Marmosim Simeria, domnul Adriean Videanu, ministrul Economiei şi Industriilor, care a zis că s-ar putea ca impozitul forfetar să fie (totuşi…) nociv şi că poate că s-a greşit prin introducerea lui. Perfect schizoid totul – păi e bun (zice dl. Pogea), nu, e rău (zice dl. Videanu, un fel de superior în privat al d-lui Pogea). Ca să citez exact, iată:  „Şi Guvernul face erori. Din punctul meu de vedere, o asemenea eroare a fost impozitul forfetar. Sunt adeptul unei politici fiscale care să nu aibă primul rol de colectare a banilor la bugetul statului, ci stimularea economiei“, a afirmat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu, conform Newsin.
Pe flip-chart-ul ăla se poate explica eroarea? La oră de maximă audienţă? Tot de către ministrul de Finanţe? Şi cine ne garantează că nu mai urmează şi alte erori? Oare doamna Monica Ridzi nu a făcut tot o eroare din asta? Şi cine va recunoaşte? Când? Băsescu greşeşte şi el? Sau, cum a zis la o conferinţă de presă, e perfect…?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura