Comunitate

Cazare de lux pentru studenţii din Hunedoara

 

04Cantina Facultate Hunedoara

Nicoleta Popa

Studenţii de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara beneficiază de condiţii de cazare conforme cu cele ale unui hotel de două stele.
Căminul studenţesc din Hunedoara oferă pentru anul universitar recent început, 103 locuri de cazare. Se înţelege că acestea sunt ocupate în totalitate. Cum solicitările  au fost mai multe decât locurile din căminul facultăţii, conducerea acesteia a contractat spaţii de cazare în căminele a două licee din oraş, respectiv la Colegiul Economic şi Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice.

Internet şi cablu TV gratuite
Prodecanul Facultăţii, conf. dr. ing. Ana Socalici, spune că în incinta căminului există camere de două sau trei locuri, fiecare cu grupuri sociale proprii. Pentru doar 95 de lei pe lună, studenţii beneficiază, pe lângă cazare, şi de acces gratuit la Internet şi la televiziune prin cablu. Mai mult decât atât, camerele sunt dotate şi cu frigidere. Tinerii dispun, de asemenea, şi de o cantină, unde pot servi o masă la preţul de aproximativ 10 lei, de o bibliotecă ultramodernă şi de o sală de lectură.
Cămin cu securitate maximă
Accesul în cămin se face doar pe bază de cartelă, iar la intrare sunt amplasate şi camere de supraveghere. În plus, conducerea facultăţii a angajat şi o firmă de pază pentru a asigura liniştea, atât în incinta facultăţii, cât şi în campus. Intrarea persoanelor din afara căminului se face doar pe bază de buletin. 
Investiţii sistate
Lucrările la noua sală de sport şi la corpul administrativ au fost sistate, din lipsă de fonduri. Anul trecut, facultatea a primit de la Ministerul Educaţiei 12 miliarde de lei, bani care au fost folosiţi pentru reabilitarea sălilor de curs, a laboratoarelor, dar şi pentru parcarea din incinta facultăţii. Anul acesta însă, universitatea nu a primit nici un ban. „Anul acesta, nu am primit nimic. Deocamdată, au fost sistate lucrările la sala de sport şi la corpul administrativ. Corpul administrativ este în stadiu de finalizare, dar la sala de sport au fost doar începute lucrările, iar studenţii sunt nevoiţi să meargă la bazinul de înot sau la terenul de fotbal, pentru a nu pierde orele de sport. Aşteptăm ca Universitatea Politehnică din Timişoara să primească banii, şi abia apoi să vedem dacă beneficiem  şi noi de ceva“, a spus conf. dr. ing. Ana Socalici, prodecan Facultatea de Inginerie Hunedoara. 
La Facultatea de Inginerie din Hunedoara învaţă 935 de studenţi la domeniul licenţă, şi peste 220 sunt înscrişi la programele de masterat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura