Nicolle Ebner

Pentru trei zile, locuitorii oraşului Haţeg au lăsat la o parte grijile gospodăriilor şi incertitudinea zilei de mâine şi s-au pus pe petrecut, parcă în ciuda crizei economice. Mii de locuitori din toată Ţara Haţegului au dat năvală în cochetul orăşel Haţeg, pentru a participa la sărbătoarea oraşului, desfăşurată sub genericul „Festivalul cultural-artistic Haţegana”, eveniment ajuns la a X-a ediţie.

Participare, peste aşteptări
Paradoxal, numărul participanţilor la serbările oraşului Haţeg a fost mai mare decât anul trecut electoral. „Sunt impresionat de mulţimea de oameni, care a venit să sărbătorească alături de noi. Chiar dacă sunt momente de criză, populaţia a simţit nevoia de distracţie, iar acest lucru s-a observat în numărul mare de participanţi la sărbătoarea noastră. M-au luat şi pe mine prin surprindere, deoarece ştiam de la ediţiile precedente că, în prima zi,  lumea nu se prea înghesuie. Anul acesta, regula nu s-a mai confirmat, iar cei mai mulţi care au simţit nevoia să se distreze, au fost tinerii. Mă bucur, pentru că, în aceste vremuri grele, am reuşit totuşi să păstrez tradiţia şi să le fac o bucurie haţeganilor. Cum spuneam, în ciuda crizei economice, oamenii de afaceri din zona Haţegului au avut suficiente resurse, pentru a sponsoriza evenimentul cu 80.000 de lei”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş.

Cântecul a răsunat peste oraş
Anul acesta, parcă şi programul cultural artistic dedicat sărbătorii oraşului a fost mai bogat şi mai diversificat. Manifestările au debutat vineri, cu o expoziţie de pictură şi sculptură în holul cinematografului din oraş, iar vizitatorii au avut ocazia de a face „shopping” în „Târgul meşterilor populari”, care s-a bucurat de o prezenţă interjudeţeană. Seara, pe scena amplasată în centrul oraşului, sărbătoriţii şi invitaţii au avut parte de un spectacol folcloric susţinut de ansamblul „Bucura” din Haţeg şi numeroşi solişti vocali. Iar petrecerea nu s-a încheiat aici, pentru că administraţia locală a considerat că nu trebuie irosit nici un ceas din cele trei zile de sărbătoare, aşa că au valorificat la maximum şi o bună parte din noapte, distracţia fiind asigurată de câteva trupe rock şi pop.

Şi cultura a avut locul ei în program
Sâmbătă, acelaşi scenariu, dar cu alţi protagonişti. Prima parte a zilei a fost dedicată culturii: vizitarea muzeului „Ţării Haţegului” şi lansarea cărţii „Vocaţia culturală a Haţegului”, scrisă de prof. Radu Igna, cetăţean de onoare al oraşului. Nu au fost uitate viitoarele talente locale, promovate în cadrul concursului „Tinere talente haţegane”, la care au participat copiii de la grădiniţele din oraş, de la Clubul Copiilor, Şcoala Generală „Aron Densuşianu”, Şcoala Generală „Ovid Densuşianu” şi Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”. După care, din nou cântec, joc şi voie bună, de data aceasta antrenul fiind asigurat de alte orchestre şi solişti de muzică populară. Concertele celor de la Top Secret, De La Vegas şi Celia au încins şi mai tare petrecerea.

„Artileria grea”, aruncată în luptă, în ultima zi
Ieri, în ultima zi a evenimentului, primarul Nicolae Timiş a trimis pe câmpul de luptă artileria grea. La amiază, a avut loc o paradă a portului popular, deschisă de o trăsură cu cai şi un spectacol folcloric, prezentat de mai multe formaţii artistice: Ansamblul „Bucura” din Haţeg,  Fanfara din Vulcan, grupuri folclorice din Orăştie, Lelese, Petroşani, Ilia, Căluşarii de la Mărtineşti, Fetele de la Căpâlna, Grupul folcloric bărbătesc „Sâncelenii” din Alba. După amiază, demonstraţie de paraşutism iar pe seară, taragoatele, saxofoanele, ţambalele, viorile şi voci consacrate au răsunat din nou în tot Haţegul, ca să afle tot natul că în oraş, e mare sărbătoare.

Punct final, cu foc de artificii
Şi, aşa cum se cade la case cu pretenţii, şirul de petreceri s-a încheiat cu un foc de artificii, care i-a dus deja cu gândul pe participanţi la sărbătoarea de anul viitor. La sfârşitul fiecărei seri, primarul Nicolae Timiş şi-a arătat mulţumirea faţă de artiştii care au adus bucurie în sufletele haţeganilor, acordându-le tuturor câte o diplomă de excelenţă şi flori.

Nicolle Ebner

 Nu m-am gândit niciodată, în vremea copilăriei mele, când citeam cu nesaţ basme populare româneşti, că voi ajunge să trăiesc, aievea, acele vremuri prezentate ca fantastice. Şi de ce spun asta. V-aţi gândit vreodată că frumoasele basme româneşti, în care binele învinge întotdeauna, în care cele mai dificile situaţii sunt depăşite cu puterea minţii, iar veştile se răspândeau în lume mai repede ca vântul şi ca gândul, vorbesc de fapt despre o civilizaţie foarte evoluată, dispărută de pe meleagurile noastre, precum Atlantida şi din care au rămas doar frânturi de enigme? Mi-a trecut această idee prin minte în momentul în care am primit, prin intermediul Internetului – această tehnologie modernă inventată, tocmai la timp, pentru a suplini comprimarea timpului – un mesaj, de la bunul meu prieten, scriitorul Eugen Evu. Instantaneu. Adică, mai repede ca vântul şi ca gândul, precum în basmele populare româneşti. De ce am ajuns să fac această paranteză la introducere: pentru că tehnologia modernă m-a trimis cu gândul la lumi de mult dispărute şi m-a determinat să le privesc şi cu alţi ochi, iar mesajul lui Eugen m-a făcut să pătrund în memoria sufletului meu şi să deschid câteva sertăraşe cu amintiri. Şi toate astea, pentru că misiva primită de la Eugen îmi vorbea despre actriţa Ana Ciontea (foto).

Şcoala hunedoreană
La 15 iulie 2009, adică în urmă cu trei săptămâni, Ana Ciontea a împlinit 50 de ani. Sunt sigură că, erudit cum este,  Ana se va bucura de urarea noastră de „La Mulţi Ani”, chiar dacă am pierdut momentul festiv. Cum spuneam, s-a născut la Hunedoara, dintr-o familie modestă. Cum altfel puteau fi, în acele vremuri, familiile din Hunedoara, aflată în plină construcţie. Vreo doi ani, am fost colege la acelaşi liceu teoretic din oraşul de pe malul Cernei. Mi-aduc aminte că o vreme, a fost preşedinta organizaţiei UTC. O admiram pe holurile liceului, pentru părul superb, de un roşu natural, pe care-l purta prins într-o coadă „de cal” şi care-i trecea bine de fund. Mignonă de statură, dar agilă în mişcări şi, parcă, cu un zâmbet care tot timpul mi s-a părut trist. Într-un interviu televizat, povestea că atunci când a mers să dea examenul de admitere la IATC a împrumutat o pereche de sandale de la o prietenă. Atât de puternică a fost dorinţa de a reuşi, încât nimic nu i-a stat în cale. Iubitorii filmului românesc şi-o amintesc desigur, pe actriţa Ana Ciontea, una dintre frumuseţile care au strălucit pe „firmamentul” filmului românesc – din păcate, scurtă vreme – până când a dispărut… în Franţa, unde s-a stabilit la Limoges, de aproape 15 ani şi unde colaborează cu mai multe companii de teatru franceze.

Veveriţa – Roşcovel
„Am scris despre acest rar talent manifestat şi în anii de liceu, în revistele „Contemporanul” şi „România literară” şi am avut-o elevă la cursul de doi ani, de teatru şi artă scenică. Cineaşti români şi străini au scris elogios despre ea. Îmi exprim duios mândria de a-i fi îndrumat primii paşi, alături de neuitaţii regizori Pavel Crişan şi Cleopatra Pupp”, îmi scrie Eugen Evu în epistolă, amintindu-mi astfel şi de doamna Pupp, cea care ne dădea frâu liber imaginaţiei şi care, în loc să ne îndoctrineze cu conspecte literare rigide, asculta răbdătoare viziunea noastră despre viaţă, despre iubire, despre filosofia lumii. „Ana Ciontea are un destin frumos – fascinant- dramatic, în care rolurile ei au fost mereu memorate cu o iuţeală magnetică, ultra-empatică, înţelese şi jucate dezinvolt-ludic, însă personajul cheie este ea însăşi, Ana Ciontea -  Veveriţa Roşcovel, cum o dezmierdam: un talent generos, cu inepuizabile resurse sufleteşti, motivate psihic de o copilărie a paradisului trist, sărăcit, de unde se refugia în visătoria Jocului. Negreşit, un talent înnăscut şi de mare forţă expresivă, datorită hărniciei ei şi dăruirii. Îmi este ruşine de ruşinea edililor de după 1989, care nu au catadixist să îi acorde în oraşul ei natal, cuvenitul titlu de Cetăţean de Onoare…. Poate mâine…”, îşi încheie Eugen Evu epistola.

Măruca Elefterios, în Aniela
Cunoscută publicului iubitor de teatru şi film pentru rolurile din “Întoarcerea din iad” (1983), “Sezonul pescăruşilor” (1985), “Primăvara bobocilor” (1985), “Umbrele soarelui” (1986), “Luminile din larg” (1986), “Pădureanca” (1987), “Sanda” (1990), “Şoapte de amor” (1994), “În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2001), “Ciocârlia” (2002), “Un goűt de sel” (2003), Ana Ciontea a jucat mult timp pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, precum şi în numeroase creaţii ale regizorului Silviu Purcărete, director la Théatre de l’Union. Desfăşoară activitate pedagogică la Académie théâtrale de l’Union Limoges; Compania şi şcoala de teatru “Actea” – Caen şi la clasele de teatru de la Lycée Gay-Lussac, Limoges. Şi dacă vă este dor de ea, o vom revedea în „Aniela”, primul serial românesc de epocă, în care hunedoreanca noastră va da viaţă personajului Măruca Elefterios, o doamnă din înalta societate, care are două fete: Aniela (Adela Popescu) şi Teresa (Adina Galupa).

Nominalizări şi premii: 
- Premiu de interpretare – Hilde Wangel, “Constructorul Solness” de Henrik Ibsen, regia Tudor Mărăscu, 1989 
- Premiu de interpretare – Maria, “Piticul din grădina de vară” de D.R. Popescu, regia Nicolae Scarlat, 1984 
- Premiu de interpretare – Mitzura, “Jucăria de vorbe” după Tudor Arghezi, adaptare de Alexandru Dabija, regia Alexandru Dabija, 1983 
- Două premii de interpretare – Jo, “Gustul mierii’” de Shelagh Delaney, regia Ion Cojar, 1982 
- Premiu de interpretare – Wendlo Bergman, “Deşteptarea primăverii” de F. Wedekind, regia Gina Guzina, 1982 
- Premiu de interpretare – Anişoara, “Iertarea” de Ion Băieşu, regia Ion Cojar, 1982 
- Premiu de interpretare – “Sezonul pescăruşilor”, regia Nicolae Opriţescu
- Două premii de interpretare – “Întoarcerea din iad”, regia Nicolae Mărgineanu

Nicolle Ebner

Cea de-a VIII-a ediţie a „Rugii de la Gurasada” a adunat în satul centru de comună, peste 4.500 de locuitori şi invitaţi din judeţ şi de pe alte meleaguri, număr record de participanţi la această manifestare.

După 10 ore de fotbal…
Petrecerea în aer liber a început încă de la ora 9.00 a dimineţii de sâmbătă, când s-a fluierat startul campionatului intercomunal de fotbal. Ca în fiecare an, echipa de fotbal a comunei Gurasada îşi provoacă vecinii la o întrecere sportivă, motiv de bere şi distracţie, după ce se stabileşte clasamentul. Nu de puţine ori, au ieşit scântei, mai ceva ca la meciurile cu miză naţională, aşa că anul acesta, formaţia din Ilia nu a mai fost convocată la campionat. Cu pauzele de rigoare – pentru odihna jucătorilor şi întărirea forţelor cu mici, cârnaţi, fripturi suculente şi bere – campionatul de fotbal s-a încheiat la ora 19.00, trofeul fiind câştigat de echipa gazdă din Gurasada. Învingătorii au fost felicitaţi şi premiaţi de prefectul Ioan Samoilescu (medalion), vicepreşedintele CJH, Costel Avram, primarul Devei, Mircia Muntean, senatorul PSD, Cosmin Nicula. 

…spectacole în aer liber, până în zori
Sărbătorii de la Gurasada i s-a dus vestea, mai ales prin spectacolele folclorice, aşa că nu a mirat pe nimeni afluenţa de participanţi, dar şi de comercianţi, parcul din centrul comunei fiind invadat de peste 100 de chioşcuri cu bere, sucuri, grătare cu mici şi fripturi şi tarabe de bâlci, cu tot felul de zdrăngănele sau articole de artizanat. Dacă la Ruga de anul trecut a plouat, anul acesta, locuitorii comunei Gurasada s-au răzbunat şi au petrecut până dimineaţa la ora 5.00, cântând hiturile folclorice împreună cu interpreţii acestora: Petrică Moise, Nicoleta şi Andreea Voica – mama şi fiica n-au ratat nici una dintre Rugile de la Gurasada, Adrian Stanca, fraţii Marişca şi Lena Miclăuş, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Lenuţa Evsei, Cristian Fodor. Dat fiind faptul că Gurasada este o zonă de interferenţă a mai multor influenţe artistice, primarul a făcut în aşa fel, încât să mulţumească pe toată lumea, aşa că a adus solişti şi pentru placul moţilor dar şi pentru cei care iubesc muzica bănăţeană.

Siesta, în pădurea de bambus
După miezul nopţii, Ruga de la Gurasada s-a încheiat cu un foc de artificii, dar bună parte dintre locuitori au continuat petrecerea pe muzica fraţilor Marişca şi a Lenei Miclăuş, până când zorii i-au gonit acasă. Pentru oaspeţii de seamă de la „centru” şi de la „judeţ”, primarul Silviu Nan a pregătit, ca în fiecare an, un ospăţ ca de nuntă, cu sarmale, ciorbă acră, fripturi şi gustări proaspete, pentru care a sacrificat un porc, taman în ajunul sărbătorii. Şi, pentru ca aceia care i-au gustat bucatele să aibă şi o siestă tihnită, cafeaua a fost servită în cerdacul conacului Klobosinski, înconjurat de o inedită pădure de bambus.

„Vă aşteptăm şi la anul!”
„Spectacolul folcloric a fost unul de excepţie, cum rar se mai vede în ziua de azi, iar Ruga a fost ca pe vremurile când eram şi noi mai tineri. Nu se poate să stai numai supărat şi copleşit de grijile crizei economice. O zi pe an merită şi locuitorii comunei, oameni muncitori, cinstiţi şi aşezaţi, să uite de necazuri. Anul acesta a fost mai frumos ca în 2008, iar spectacolul ce va avea loc la anul va fi mai reuşit decât cel de acum. Prin urmare, lansăm deja invitaţia la Ruga de anul viitor, de la Gurasada”, spune primarul Silviu Nan, mândru că şi anul acesta a rupt gura târgurilor vecine, cu petrecerea de pomină organizată la sfârşitul săptămânii trecute.

Nicolle Ebner

Timp de trei zile, locuitorii comunei Luncoiu de Jos au lăsat la o parte grijile şi corvoada muncilor de zi cu zi şi, la invitaţia primarului Călin Dud (foto dreapta), au sărbătorit, în premieră, Zilele comunei.

Prima ediţie a Zilelor comunei
Primarul Călin Dud a adus un suflu de tinereţe în comună şi, odată cu el, respectul şi recunoştinţa faţă de valoarea oamenilor şi a plaiurilor a căror primă atestare oficială a avut loc în anul 1439 şi ale cărei sate au fost antrenate în Răscoala din 1784, din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Pentru prima dată, locuitorii comunei au fost invitaţi, cu mic cu mare, să sărbătorească împreună, Zilele comunei Luncoiu de Jos. Sărbătoarea a început vineri, prima zi a manifestărilor fiind dedicată în exclusivitate pensionarilor comunei. Obişnuiţi să fie băgaţi în seamă doar din patru în patru ani, cu ocazia alegerilor, nu le-a venit să creadă când au văzut că au fost invitaţi la un adevărat ospăţ, cu mâncare, băutură şi muzică pe cinste. „Specialistele noastre în meniuri pentru nunţi au făcut 900 de sarmale. În plus, i-am cinstit pe părinţii şi bunicii noştri şi cu aperitive, apă, suc, bere şi vreo 25 de litri de ţuică. Fiind prima ediţie, fără tradiţie, au venit în jur de 180 de pensionari, dar după ce au văzut despre ce este vorba, mi-au spus că la anul, va trebui să modernizez centrul de comună, pentru că nu vor încăpea toţi pensionarii care vor participa la sărbătorirea zilelor
comunei”, povesteşte primarul Călin Dud, mulţumit de succesul evenimentului.

„Miss 2009”
Seara zilei de sâmbătă a fost dedicată tinerilor din comună. Nouă tinere au depăşit emoţiile şi prejudecăţile şi s-au înscris la concursul „MISS” Luncoiu de Jos. Susţinute de simpatizanţi, de familie şi prieteni, concurentele au reprezentat cu cinste comuna, nu numai la capitolul frumuseţe, ci la cel de îndemânare, talent şi isteţime. Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos şi în pauzele concursului s-au întrecut în băutul berii cu paiul, flotări într-o mână, şi au ţinut musai să-şi arate muşchii, cerând gazdelor organizarea unui concurs ad-hoc de „scadeberg” (n.r.: scandenberg), după cum scriau solicitanţii într-un bileţel. Titlul de „MISS” a revenit Biancăi Bota (foto stânga), elevă a Şcolii Generale „Mircea Sântimbreanu”, din Brad, o tânără decisă ca în viaţă să privească tot timpul partea pozitivă a lucrurilor. Bianca a fost secondată de Adela Lazăr (locul II) şi Giorgiana Cimponer (locul III). Spre miezul nopţii, după desemnarea câştigătoarei concursului „MISS” Luncoiu de Jos, a început discoteca în aer liber.

„Locuitorii comunei meritau cu prisosinţă o sărbătoare a lor”
Ieri, ultima zi de sărbătoare, a fost şi cea mai plină de evenimente, în care a fost angrenată toată comunitatea. S-au organizat concursuri de ciclism şi cros, pe categorii de vârstă; de săritură în sac; de dus fete în spate; de aruncat ouăle – concurs de îndemânare în care câştigătoare este desemnată echipa care prinde cele mai multe ouă într-o pălărie de paie; căţăratul pe stâlp, uns cu vaselină, pentru ca efortul concurenţilor de a ajunge la premiul postat în vârful stâlpului să fie cât mai anevoios; trasul sforii şi desemnarea celui mai bun drujbist din comună. Seara s-a încheiat cu un spectacol artistic, susţinut de echipa mică a Ansamblului Stejărelul, „Şatra veselă” din Luncoiu de Jos şi formaţia de dansuri ţigăneşti din Veţel. Invitaţi speciali au fost Alexandra Ungureanu, Lidia Benea Matei, Puiu Olteanu Band, Marcel Gavriluţă, Luşu şi Camy din Deva, Adi Ardelean şi Ştefan Muntenaş.
„După un an de muncă, locuitorii comunei meritau cu prisosinţă o sărbătoare a lor. Şi, chiar dacă este criză, s-au găsit sponsori care să ajute consiliul local, pentru organizarea primei ediţii a Zilelor comunei Luncoiu de Jos, sărbătoare care, din acest an, va deveni tradiţională”, a declarat primarul Călin Dud.

Nicolle Ebner

În aceste zile, comuna Băiţa a sărbătorit 582 de ani de la prima atestare documentară. În cinstea evenimentului a fost organizată o serie de manifestări, la care au fost invitaţi oaspeţi din tot judeţul.

Criza economică, bat-o vina !
Pregătirile au început încă de acum câteva săptămâni, localitatea centru de comună fiind primenită pentru întâmpinarea oaspeţilor, aşa cum stă bine unor gospodari cum sunt cei din comuna Băiţa. Este a patra ediţie a „aniversării” comunei şi după cum spune primarul Damian Diniş: „a fost o adevărată sărbătoare, la care au participat peste 1.100 de localnici şi invitaţi. Ne-a ajutat Dumnezeu şi a ţinut timpul cu noi şi dacă n-ar fi fost criza financiară, am fi sărbătorit trei zile şi trei nopţi, ca la nunţile din poveşti. Prin urmare, anul acesta am concentrat toate evenimentele într-o singură zi”. 

Evenimente culturale şi artistice
Cu ocazia sărbătoririi a 582 de ani de la prima atestare a comunei Băiţa, a fost lansată monografia satului Crăciuneşti, lucrare ştiinţifică realizată de fraţii Aurelia şi Petru Iacob, fii ai satului Crăciuneşti, cei doi fiind premiaţi pentru meritele lor, cu titlul de „Cetăţean de  Onoare” al comunei Băiţa. Patru familii au fost recompensate, la rândul lor, pentru longevitate în căsătorie, acordându-li-se diplome şi premii în bani (300 lei) pentru cei 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. În timp ce invitaţii-deputaţi, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, primari din comunele învecinate, erau omeniţi cu bucate pregătite special pentru un asemenea ospăţ, localnicii aveau parte de spectacole artistice şi folclorice susţinute de artişti autohtoni şi invitaţi din alte zone. „Spectacolul folcloric a fost deschis de grupul nostru vocal «Cununa» din Hărţăgani. Pe scenă a evoluat şi grupul „Dor“ de la Liceul de Muzică din Deva, dansatori din Mintia, Puiu Olteanu cu trupa lui, şi s-a încheiat, în forţă, cu un concert susţinut de Tinu Veresejan”, a mai declarat primarul Damian Diniş. Sărbătoarea nu s-a putut încheia fără un foc de artificii, care a rupt gura târgului şi a invitaţilor.

Muzică din perioada renascentistă, animaţie cu foc, turniruri şi proiecţii cu filme de groază, toate acestea reprezintă doar o parte din oferta manifestării culturale Zilele Castelului, care a început ieri în decorul medieval oferit de Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Un ostatic de lux
Desfăşurat sub genericul „S.O.S. Castelul“, evenimentul cultural îşi propune să pună în valoare unul dintre cel mai bine păstrate castele medievale din Europa, dar şi să atragă atenţia asupra faptului că Vlad Ţepeş, Dracula pentru occidentali, a fost ţinut prizonier timp de un an la Castelul Corvinilor, în 1456. „Vlad Ţepeş a fost un ostatic de lux al castelului. Legat de acest adevăr istoric, dorim să folosim brandul Dracula şi la Castelul Corvinilor. Tocmai de aceea, sub genericul «Dracula Nights» vom prezenta, timp de 10 zile, proiecţii ale unor filme de groază de referinţă pentru turiştii care aleg să-şi petreacă prima parte din noapte în curtea castelului“ a declarat Mircea Goian, unul dintre organizatorii manifestărilor.

Demonstraţiile vitejilor
Zilele Castelului vor începe la ora 15.00, cu un work-shop interactiv, care are ca temă Renaşterea în Transilvania. Cu acest prilej, publicul va afla amănunte interesante despre istoria castelului şi va putea cânta la instrumente muzicale din perioada medievală, împreună cu Mircea Goian şi Aranka Babos, componenţi ai trupei Huniadi Cantores. Nu vor lipsi lecţiile de dans medieval, prezentările de arme şi demonstraţiile de vitejie ale cavalerilor din Ordinul de Hunedoara, care se vor lupta pentru mâna unor frumoase domniţe. Seara, de la ora 22,30 va fi proiectat în aer liber primul film de groază din ciclul „Dracula Nights“. Atracţia zilei de astăzi va fi o paradă a costumelor medievale, care se va desfăşura prin municipiul Hunedoara, de la ora 18.00, urmată de un turnir în curtea castelului, în care vor evolua mai mulţi cascadori. Seara se va încheia cu un recital de rock medieval, un „proces al vrăjitoarelor“, animaţie cu foc, un concert al trupei Celelalte Cuvinte şi proiecţia filmului „Dracula“. Zilele Castelului vor continua apoi până duminică, 26 iulie, în fiecare seară, de la ora 20.30, fiind prevăzute recitaluri de muzică medievală, dansuri şi proiecţii de filme. Intrarea publicului este gratuită.
Manifestările din acest an sunt organizate de Primăria municipiului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Asociaţia Corvinorum Ordo Hunedoara, Asociaţia DevArt Deva şi Castelul Corvinilor Hunedoara. Organizatorii se aşteaptă la un număr record de participanţi, mai ales că evenimentul a fost promovat în mai multe judeţe din vestul ţării, iar reacţiile din partea turiştilor nu au întârziat să apară, Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe stâncă, la poalele căreia curge pârâul Zlaşti. Castelul medieval este unic în România ca arhitectură, fiind vizitat de mii de turişti în fiecare an.
În prezent, monumentul istoric a intrat într-un complex proces de restaurare, după ce ultimele lucrări de amploare de acest gen desfăşurate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au avut loc în anul 1870. În perioada 1956-1968 s-a mai realizat loc o lucrare de restaurare primară, în care s-a intervenit pentru consolidarea zidurilor şi a bolţilor din piatră de la capela castelului şi din Sala Dietei. (AGERPRES)

Nicolle Ebner

Ajunşi la capătul răbdării, locuitorii satului Uroi, care nu mai pot sta în case din cauza miasmelor de putreziciuni emanate de groapa de gunoi din satul vecin, Rapolt, au apelat la Ministerul Mediului, Garda Naţională de Mediu şi cel mai important, la organizaţiile pentru protecţia mediului, Greenpeace România şi Agent Peace.

Gunoiul depozitat la Rapolt este adus din Italia?
Într-un memoriu trimis ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, în data de 6.07. 2009, locuitorii satului Uroi îi aduc la cunoştinţă faptul că, pe raza localităţii Rapoltu Mare, în aria Rezervaţiei Naturale Măgura Uroiului, funcţionează un depozit ilegal de gunoi, după cum spun petiţionarii. Ilegal, menţionează sătenii, deoarece se încalcă prevederile legale privind gestionarea deşeurilor. Gestionare care trebuie să se efectueze în condiţii de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului, însă nici pomeneală de aşa ceva. Localnicii spun că duhoarea emanată de gunoiul adus de camioanele Retim Timişoara la groapa de gunoi din Rapoltu Mare se simte încă de pe traseu, adică în timp ce sunt transportate, cu mult înainte de a fi descărcate la destinaţie. Plecând de la acest aspect, sătenii au devenit suspicioşi, bănuind că gunoiul, din cauza căruia sunt nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile, vine de la distanţe mult mai mari decât Timişoara. Bănuiala a fost confirmată de unul dintre şoferii de camion, care, tras de limbă de un sătean, i-a povestit cum a umplut maşina cu saci de gunoi transferaţi dintr-un alt camion lipit de al său. Prin urmare, locuitorii satului Uroi au solicitat ministrului Nemirschi să dispună efectuarea unui control al Gărzii de Mediu, precum şi: „sistarea depozitării deşeurilor în Rezervaţia Naturală Măgura Uroiului, verificarea provenienţei deşeurilor, deoarece există suspiciunea că provin din Italia iar importul deşeurilor este interzis, închiderea în condiţiile legislaţiei europene a depozitului”, se mai arată în memoriul semnat de zeci de săteni.

Din 2000, statul a transformat groapa de gunoi în zonă protejată
Prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, Parlamentul României a recunoscut, la poziţia 2.519, Măgura Uroiului (10 hectare), ca zonă protejată. Asta, în condiţiile în care deponeul de deşeuri din zona protejată de la Rapoltu Mare funcţionează încă din anul 1980 şi culmea, a primit de la instituţiile abilitate ale statului, aviz de funcţionare până în luna iunie a anului 2010. Dar nu mai miră pe nimeni o asemenea aberaţie, ştiută fiind meteahna celor care elaborează şi adoptă legi din birou, fără cunoaşterea realităţii, după cum îi taie capul.

Promisiuni de anihilare a duhorii, pe săptămâna viitoare
Şi, mai apare o problemă, care încurcă şi mai mult lucrurile. Groapa de gunoi este pe teritoriul administrativ al comunei Rapoltu Mare, iar cei deranjaţi de duhoare şi de
şobolanii care mişună peste tot sunt locuitorii satului Uroi, localitate ce aparţine de unitatea administrativ teritorială Simeria. Or, în această situaţie, primarul Simeriei nu-şi poate ajuta enoriaşii, iar edilul din Rapolt nu are nici un fel de problemă, deoarece pe oamenii lui nu-i deranjează mirosul de gunoi. În plus, contractul încheiat cu SC Retim-firma din Timişoara care, prin licitaţie publică, a concesionat groapa de gunoi în anul 2002,îi aduce 100 de milioane de lei vechi pe an, venit la bugetul local. Presat de reporterul MESAGERULUI HUNEDOREAN, primarul comunei Rapoltu Mare, Octavian Roman, s-a angajat că va rezolva în cel mai scurt timp problema mirosurilor grele care plutesc deasupra zonei. „Conducerea Retim Timişoara s-a angajat că săptămâna viitoare va aduce, din Germania, o soluţie specială care să anihileze mirosul”, afirmă primarul. Dar cum rămâne cu aria protejată, cu valorile arheologice care au supravieţuit mii de ani, iar acum se pierd printre gunoaie mustinde, nesortate? Ceea ce se întâmplă la Măgura Uroiului este o cruntă dovadă a preţului pe care l-au pus şi-l pun statul şi autorităţile pe valoarea noastră ca naţie.

Decişi să intre în greva foamei
În data de 26 iunie, locuitorii satului Uroi, aflat în imediata vecinătate a acestui depozit de gunoi, s-au revoltat spontan şi au blocat accesul TIR-urilor care aduceau gunoiul din Timiş, deoarece nu au mai putut suporta mirosul şi zgomotul produs de autovehiculele de mare tonaj. Din păcate pentru ei, contractele sunt „beton”, aşa că rampa de gunoi de la Rapolt va funcţiona în continuare. Numai că, localnicii nu mai vor să suporte până în 26 iulie mirosul neplăcut şi şobolanii şi au cerut întăriri. Sunt aşteptaţi reprezentanţii Greenpeace şi Agent Peace, iar până atunci, au postat pe Internet fotografii şi filmuleţe cu „crima ecologică” de la Măgura Uroiului, astfel încât să afle toată lumea cum sunt respectate legile, drepturile omului şi valorile din patrimoniul naţional. Şi, dacă nici organismele internaţionale nu vor reuşi să le facă dreptate, atunci sătenii sunt decişi să intre în greva foamei.

Sorina Popa

Astăzi ia sfârşit Festivalul San Fermin din oraşul spaniol Pamplona, cunoscut în întreaga lume pentru cursele cu tauri la care participă sute de amatori de senzaţii tari. Sărbătoarea s-a desfăşurat între 6 şi 14 iulie. Printre participanţii la cursa din acest an s-a aflat şi primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. Edilul din Brad povesteşte, în exclusivitate pentru MESAGERUL HUNEDOREAN experienţa trăită la Pamplona.

Mii de oameni alergau în faţa animalelor
„Este ceva unic, un sentiment care nu l-am mai trăit până acum. M-am pregătit înainte să ajung acolo, dar tot a fost ceva neaşteptat. Cei foarte curajoşi, care participă la cursele de tauri, riscă să fie loviţi de animale. Spaniolii consideră că este un act de curaj să alerge taurii după tine. La acest eveniment participă oameni din întreaga lume. Adevărul este că un sentiment ciudat care m-a încercat pe parcursul cursei. Mă aflam într-o mare de oameni, mii de oameni disperaţi, care alergau alături de mine. Este vorba de adrenalină, curaj, spaimă, bucurie şi de… sangria. Ai toate ingredientele şi dacă aş mai avea ocazia, din nou, să alerg la festivalul San Fermin, aş mai face-o”, povesteşte Florin Cazacu.

Carnea taurilor, consumată în restaurantele locale
Primarul Bradului nu a vrut să dezvăluie până acum dorinţa lui de a se afla la fiesta de la Pamplona. Pe avion, ca să intre în atmosfera festivalului, edilul din Brad a recitit romanul lui Ernest Hemingway, „Fiesta“. „Lumea ştie că sunt un pasionat al saltului cu paraşuta. Dar, despre dorinţa mea de a fi la Pamplona în acest an nu am spus nici prietenilor. Acum, după ce m-am întors, pot să povestesc despre experienţa mea”, spune Cazacu. Edilul din Brad povesteşte că traseul pe care taurii sunt alergaţi are o lungime de 850 de metri. „Startul se dă în fiecare dimineaţă în zilele festivalului la ora 8. Între orele 7 şi 8, se face selecţia participanţilor. Traseul este delimitat cu bariere de lemn. Participanţii rămân în interiorul traseului. Cursa nu durează mai mult de 15 minute. Dar sunt 15 minute pline de adrenalină şi puternică emoţie. Se dă drumul la animale, la ora 8 fix. Toţi cei aflaţi în interior sunt pregătiţi, cu ziarele în mână, cu care să atingă animalele. Sunt şase tauri şi şase boi, care pornesc din ţarc. Ei aleargă pe distanţa de 850 de metri, oamenii la fel, până la finalul cursei, în Plaza de Toros. Lumea urlă, plânge, se distrează. Toţi participanţii sunt îmbrăcaţi în alb şi poartă eşarfe roşii. Întreaga cursă se filmează şi se fotografiază. La final, dacă scapi, poţi să-ţi cumperi fotografiile în care apari. La ora 6 după-amiază, taurii care au alergat în ziua respectivă intră în arenă, unde sunt omorâţi de toreadori. Apoi, carnea animalelor este vândută restaurantelor din Pamplona şi poţi să o consumi la cină”, adaugă Florin Cazacu.

Tânăr de 27 de ani ucis de taurul Capuchino
Anul acesta, după mai multe ediţii a celebrei curse de la Pamplona în care nimeni nu a fost ucis, un tânăr de 27 de ani a fost străpuns de coarnele unui taur, care se numea Capuchino. Alergatul alături de tauri este un eveniment important în cultura spaniolă, dar condamnat de organizaţiile pentru protecţia animalelor. Festivalul, făcut popular şi de relatările scriitorului Ernest Hemingway în romanul „Fiesta“ (The sun also rises), atrage anual mii de turişti străini, mulţi dintre aceştia participând la curse. Ultimul atac mortal al unui taur în cadrul cursei de la Pamplona a avut loc în 1995, iar de la prima ediţie a festivalului, din 1922, şi-au pierdut viaţa 15 persoane în timpul întrecerilor cu tauri. Una dintre cele mai importante sărbători spaniole, San Fermin, s-a transformat în ultimii ani într-un eveniment comercial de proporţii. Patru milioane de euro au investit autorităţile locale în pregătirea ediţiei din 2009 a celebrului festival.

Nicolle Ebner

Cu câteva zile în urmă am stat la o şuetă cu Violeta Deminescu, la o terasă chic, sub un tei înflorit, inspirate fiind amândouă de culoare, ciripit de păsărele şi dulceaţa parfumului florilor de tei care ploua parcă peste noi.
Acaparaţi de tumultul de zi cu zi al vieţii, avem senzaţia că ne pierdem sensibilitatea creaţiei, dar iată că vin şi momente care ne contrazic, demonstrându-ne că ne înşelăm. Cunosc persoane care se exprimă cel mai bine în scris, abordând genul cel mai potrivit, proză, poezie etc. Violeta Deminescu reprezintă un gen necunoscut mie, fiind primul creator de folclor cu care am avut ocazia să vorbesc. La început, credea că nu va putea niciodată să-şi cânte propriile creaţii, dar în timp, şi-a exersat vocea alături de copiii pe care se străduieşte de ani de zile să-i educe în spiritul conservării tradiţiilor cele dătătoare şi purtătoare a identităţii neamului, iar acum, a scos primul album. A muncit ani de-a rândul, până când a cutezat să păşească în faţă, iar cea mai recentă activitate, cea de realizator şi prezentator de emisiuni de folclor la o televiziune locală, o consideră ca un corolar al întregii activităţi. În rest, Violeta are în spate 26 de ani de activitate ca învăţător la şcoala generală din Călan, iar din acest an, este profesor de ştiinţele educaţiei şi psiho-pedagogie (şefă de promoţie).

Spune-mi Violeta, cine îţi cântă creaţiile folclorice?
Vreau să spun că, lăsând la o parte celelalte activităţi, în primul rând sunt creator de folclor şi în special cele două Mariane (Anghel şi Deac) cântă piesele create de mine. Mai ales Mariana Anghel. Am şi copilărit împreună la Călanul Mic, de unde şi sunt. I-am oferit cu drag piesele din albumul “Badeo cireşi-s în floare”, la fel şi cântecul care a dat titlul albumului, ce îşi trage originea undeva la Sântămărie de Piatră, unde am avut parte de o copilărie absolut minunată, la bunicii mei şi unde, ca interpret, am filmat, în decorul cireşilor înfloriţi, primele mele piese de muzică populară.

De ce ai ieşit „pe piaţă”, ca interpret, atât de târziu?
Nu am cântat, pentru că am considerat că atâta timp cât nu te ridici la anumite standarde, mai bine stai în banca ta. Dar acum, parcă s-au deschis nişte drumuri şi cântecul m-a luat de mână şi mi-a spus gata, nu mai ai voie să stai în spatele scenei. De curând, am terminat imprimarea primului meu album de folclor, în studio, cu orchestră, şi cred că va ieşi ceva foarte frumos, pentru că acest album de debut este parte din mine şi din sufletul meu şi din tot ceea ce am încercat să transmit ca fiinţă spirituală şi artistică.

Ce înseamnă pentru tine, a fi creator de folclor?
Înseamnă că, în urmă cu un număr de ani, am fost atinsă de o graţie divină. Mi-am explicat mie însămi că o nană, plecată probabil prea devreme din planul acesta în care noi trăim şi care nereuşind să-şi pună cântecul în scenă, s-a gândit să-i dea acest har cuiva care-l poate simţi. Şi am scris o mulţime de texte, pentru că, în anumite momente, mă trezeam că trebuie să scriu.

Cum ţi s-a părut când ţi-ai ascultat pentru prima dată vocea, în melodiile înregistrate?
Ciudat. Parcă nici nu era a mea. Dar am fost încurajată de specialişti în domeniul acesta, aşa că merg mai departe.

În afară de ceea ce simţi tu datorită moştenirii genetice sau a graţiei divine transmise de nana binefăcătoare, ce altceva te inspiră?
Cred că fiecare fir de iarbă care răsare primăvara. Îl simt crescând prin fiinţa mea. Fiecare floare care se deschide. Un zâmbet, un copil, o durere, o privire tristă. Sunt perioade în care pot scrie cu multă lejeritate, dar totul depinde de stare şi de un anumit context.

Am văzut câteva fotografii cu „îngeraşii” tăi pe la Cotroceni. Cum a fost întâlnirea cu preşedintele Emil Constantinescu?
Sincer, uimitoare. Era iarnă, în amurgul zilei de 24 decembrie şi participam la tabăra internaţională de tradiţii populare de iarnă de la Târgovişte cu copiii de la Şcoala Generală din Călan, cu care l-am colindat pe preşedinte. Ne-a impresionat faptul că deşi se afla într-un periplu teribil al zilei şi al momentului, a oprit maşinile din coloană, a coborât plin de respect faţă de copiii din grup, îmbrăcaţi în alb şi negru, portul acesta absolut superb al Ardealului, s-a fotografiat cu ei şi din acel moment, la recomandarea sa, toată presa a fost cu ochii pe noi. Parcă o aureolă îi lumina chipul. A fost ceva aparte.

Prima invitată în emisiunea ta a fost Valerica Ianoşi, un suflet cald, care nu uită niciodată de unde a pornit. Pe cine mai ai în atenţie?
Am vrut ca emisiunea mea să fie ceva mai deosebit, de aceea şi genericul se constituie ca un semnal menit să-l facă pe telespectator să zăbovească în faţa televizorului. Pentru asta am apelat la Cătălina Pânzariu, un copil de 12 ani, elev al şcolii generale din Călan, cu o voce excepţională şi care a câştigat concursul „Vreau să fiu vedetă” de la Antena 1, impresionând cu vocea ei de doinitoare. De amintit că zilele acestea, Cătălina a reprezentat România la un festival internaţional de folclor din Cehia.
În final, mai precizăm că anul trecut, Violeta Deminescu a reînfiinţat grupul „Îngeraşii” şi în urma anunţului s-a trezit, în clasă, cu vreo 70 de copii dornici să cânte. Este mulţumită şi fericită când vede că tinerii sunt dornici de a continua tradiţiile populare şi nu-şi renegă originile. Şi Violetei îi este drag să-şi recunoască originea sa de ţărăncuţă, origine care printre flori, iarbă, natură, puritate, oferă o unică bogăţie sufletească. Şi cum să nu fie copiii dornici de a interpreta folclor, când află de la
 Violeta filosofia nemuririi neamului: “în momentul în care nu ne uităm rădăcina, putem să devenim mai frumoşi ca neam”.

Nicolle Ebner

Cel mai vechi membru al Asociaţiei Chinologice din România este un hunedorean, care tocmai şi-a deschis, la Hărţăgani, o pensiune canină unde, în timp ce dumneavoastră sunteţi plecaţi în concediu sau aveţi alte treburi, se ocupă şi de „educarea” bunilor noştri prieteni canini, în funcţie de perioada de găzduire. 

O familie de dresori
Robert Berger a deschis prima pensiune canină din judeţ în care este asigurat şi dresajul prietenilor noştri patrupezi. Pensiunea-şcoală, înfiinţată sub patronajul Clubului de dresaj canin din România, funcţionează într-o superbă zonă a Hărţăganiului, izolată de restul satului, deranjată din când în când de căprioarele care se uită curioase la ce se întâmplă dincolo de plasa gardului. Într-un cuvânt, Robert şi familia lui au colindat din loc în loc, chiar şi prin Turcia, până când, în sfârşit, au găsit la Hărţăgani liniştea, confortul şi cele mai bune condiţii de creştere şi educare a câinilor, ale căror instincte, musculatură şi calităţi native s-au cam tocit, de-a lungul generaţiilor, din cauza vieţii citadine. Pasiunea lui Robert Berger pentru câini – omul şi-a dedicat toată viaţa frumoaselor, bunelor şi inteligentelor patrupede – s-a transmis întregii familii. De curând, Serena, soţia lui Robert şi-a luat atestatul de asistent instructor; Eliza, în clasa a VI-a la şcoala din sat are propriul căţel pe care-l pregăteşte deja pentru concursuri. „Dacă o ţine tot aşa, va fi cea mai bună dresoare de câini din ţară şi cred că i se va duce vestea în Europa. Are deja autoritate în faţa câinilor, care ascultă toate comenzile ei”, spune Serena, mândră de calităţile şi deprinderile fiicei ei, încă de la această vârstă. Iar Bobi, mezinul, este fenomenul familiei, pentru că nu există câine, oricât de rău, pe care să nu reuşească să pună mâna.

Bexi, marea speranţă a stăpânului şi „educatorului”
La şapte ani, Robert Berger a avut primul câine, iar la 10 ani a participat la primul concurs canin. După alţi şapte ani, mai exact în 1988, câştigă locul I în România cu un ciobănesc german. În acelaşi an a obţinut şi atestatul de instructor de dresaj canin, iar de mai bine de 20 de ani îşi respectă cu sfinţenie jurământul depus în momentul atestării, acela de a iubi, proteja şi educa pe cel mai bun prieten al omului. Familia Berger are 11 câini, din tot atâtea rase, dar cel mai îndrăgit este Bexi, o femelă de ciobănesc belgian Malinois şi care este considerat câinele ideal pentru dresaj. O mătuşă de-a lui Bexi l-a găsit pe un evadat de la penitenciarul din Braşov, asta după ce au folosit toţi câinii poliţişti din dotare. În schimb, cu un Malinois au mers la sigur. Din păcate, Bexi este în convalescenţă, după ce şi-a rupt un picior. „M-a văzut că mă duc pe poligonul de dresaj şi a sărit după mine din boxă şi s-a agăţat de altă boxă. Are un instinct fantastic de concurs, şi sper că va reuşi să pună din nou piciorul pe pământ, dar parcă, ceva în suflet îmi spune că nu. Dar eu tot sper că la anul, voi da clasă tuturor, de data aceasta cu câinele meu, Bexi”, spune plin de speranţă Robert Berger.

Loc meritoriu la Campionatul European
De-a lungul carierei, lui Robert i-au trecut prin mână câteva sute de câini şi pe mulţi dintre ei a reuşit să-i urce pe podium, oricât a fost concurenţa de mare. La Campionatul Naţional de dresaj canin, din 2007, a dovedit din nou că este cel mai bun din ţară. În 2008, a urcat de două ori pe podium, pentru că a obţinut cu doi câini diferiţi locurile I şi III, dar prima diplomă nu o poate pune la colecţie, pentru că, imediat după concurs, câinele a fost vândut, aşa că i-a dat-o, doar era a lui. Câinele dresat de Robert s-a vândut la un preţ foarte bun, deoarece, pe lângă certificatul de origine care reprezintă valoare, dacă este dresat şi mai obţine şi calificative foarte bune în dresaj, preţul creşte considerabil. Iar stăpânii, dau banii cu uşurinţă, indiferent de preţ, deoarece au garanţia că au un câine frumos, educat, sănătos, care nu se uşurează pe covoarele tale, nu-ţi molfăie pantofii, nu muşcă musafirii sau persoanele străine şi nu latră noaptea de frica vreunei pisici lovită de insomnie.În Ungaria, în 2007, a obţinut cel mai valoros premiu, reuşind să se poziţioneze pe locul 13 la Campionatul European de dresaj canin, din 66 de participanţi, depăşind dresori cu tradiţie din Europa. Câinele cu care a concurat este un ciobănesc belgian Malinois, din Deva.

Cu câinii nu te îmbogăţeşti, dar câştigi respect
Robert are o geantă de diplome şi distincţii primite de-a lungul carierei de instructor de dresaj, profesie din care nu se câştigă mai nimic din punct de vedere financiar, dar la care nu poate renunţa, pentru că i-a intrat în sânge ca un virus indestructibil. „Din concursuri nu se câştigă bani, ba din contră, se dau bani dacă vrei să participi, în schimb, cu cât ai mai multe premii foarte bune îţi creşte reputaţia. Eu mă simt bine să am premii mari, pentru că toată lumea mă respectă. De obicei, premiile obţinute constau în hrană pentru câini. Asta ne mai scuteşte de nişte cheltuieli. Puii obţinuţi din câinii noştri câştigători îi vindem ca să scoatem mâncarea pentru cei pe care îi creştem pentru concursuri”, spune Robert. „Cu câinii nu este o afacere mare şi nici nu te îmbogăţeşti niciodată. Câştigăm cât să trăim. Cât să mănânce câinii şi noi pe lângă ei. De aceea, mai primim câini şi în pensiune, dacă oamenii pleacă în concediu. Pe bani puţini, pentru că se simte că este criză”, menţionează şi Serena. Zilnic, familia Berger rupe de la gură – culmea, cu drag, spre deosebire de alţii – câte 60 de lei, adică preţul un sac de mâncare boabe de 10 kg. Atât mănâncă cei 11 prieteni ai lor, pe zi.
Cei care îşi iubesc cu adevărat prietenii canini îi pot duce cu toată încrederea la pensiunea-şcoală a familiei Berger. Îi lasă pe mâini bune.

Bogdan Hăulică
Mihai Leonard

Agitaţie mare sâmbătă, dis-de-dimineaţă, la grădina de vară a restaurantului Casina din Deva. Zeci de angajaţi pregăteau de zor locaţia unde doi tineri din Deva urmau să spună „DA”, în faţa ofiţerului stării civile, pecetluindu-şi  unirea destinelor.

Căsătoria a oficiat-o primarul
Mirele era nimeni altul decât managerul firmei Ambient Deva, Lucian Rus, care la rândul lui este, nimeni altul decât fiul omului politic (PSD) Ioan Rus, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Ultimele retuşuri au fost gata înainte ca invitaţii să sosească în grădina de vară a restaurantului. Aici, alaiul nuntaşilor a fost aşteptat de un cvartet muzical, care a interpretat pe tot parcursul evenimentului arii celebre. Deci, cununia civilă s-a oficiat chiar la locul unde urma să se ţină şi petrecerea, iar cei doi, mirele şi mireasa, au spus „DA” chiar în faţa primarului Devei, Mircia Muntean, care le-a înmânat celor doi însurăţei şi dovada actului consimţit: certificatul de căsătorie. Apoi, alaiul s-a îndreptat spre biserica Sf. Nicolae, unde protopopul Alexandru Hotăran a oficiat cununia religioasă.

Ziua de 13 le va purta noroc
Protagoniştii zilei, Lucian şi Simona, s-au cunoscut în urmă cu trei ani. Lucian Rus are 30 de ani şi, cum spuneam, este managerul firmei Ambient Deva. Simona este mai tânără cu doi ani şi se ocupă împreună cu soţul ei de această afacere. Cei doi s-au hotărât să-şi unească destinele într-o zi de 13, pentru că nu sunt superstiţioşi, fiind convinşi că ziua respectivă le va purta noroc în căsnicie. Totuşi, atât la oficierea căsătoriei civile, cât şi a cununiei religioase, cei doi au avut emoţii destul de mari, ca să li se vadă pe chipuri. Însă, nici părinţii nu au fost prea departe. „Am avut emoţii, ca orice părinte care îşi vede fiul în faţa altarului. Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi, să se bucure unul de altul ani mulţi de-acum încolo”, a declarat Ioan Rus, după cununia religioasă.

Rând pe rând, apăreau grangurii
La petrecerea care a avut loc la restaurantul Casina, au apărut, rând pe rând, invitaţi unul şi unul. Printre primii sosiţi să-i felicite pe însurăţei s-a aflat prefectul judeţului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu. Spre seară, a ajuns şi Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean, care le-a urat celor doi să-l facă pe Ioan Rus cât mai repede bunic. Printre nuntaşi s-au numărat, fireşte, grangurii locali ai PSD, colegi de partid ai socrului mare: Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, şi preşedinte al PSD Hunedoara, deputatul PSD Laurenţiu Nistor,  Natalia Intotero, secretar de stat la Externe, Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, Liliana Ţolaş, Sorin Vasilescu, Ioan Ştaier, Haralambie Vochiţoiu, Ioan Demeter, toţi directori de instituţii deconcentrate, dar şi fostul prefect de Hunedoara Aurelian Serafinceanu. Să nu vă gândiţi că la nuntă s-a purtat o singură culoare politică. Printre cei veniţi să-i felicite pe cei doi s-au aflat şi primarul Devei, Mircia Muntean, viceprimarul Florin Oancea, deputatul Bogdan Ţîmpău, toţi trei liberali de marcă. Dar şi Costel Avram, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, liderul PRM Hunedoara, care de când „România Mare” a intrat în Parlamentul European a prins iar glas şi culoare în obraji. De la eveniment nu au lipsit nici alţi primari din judeţ, apropiaţii socrului mare.  Mai precizăm că atmosfera a fost întreţinută de Ionuţ Fulea, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi de muzică populară.  Deşi vremea le-a pus la încercare rezistenţa doamnelor venite în ţinute care de care mai elegante, dar subţirele, petrecerea a fost una de anvergură şi s-a întins până spre orele dimineţii.

Nicolle Ebner

Elena Daniela Sgondea s-a născut  în data de 11 decembrie 1969, în municipiul Orăştie, iar debutul publicistic a fost consemnat în paginile publicaţiei ”Palia”, din oraşul natal. Editorial, a debutat cu volum bilingv româno-italian „Încă nu”, apărut la editura Destin, prefaţat de scriitorul hunedorean Eugen Evu, iar acum are sub tipar a patra carte, intitulată “Urme de plug pe cer”, tot o ediţie italo-română. Este un adevărat ambasador al culturii universale, promovând literatura românească în Italia şi pe cea italiană, în România. Abia în acest an, poeta din Orăştie va candida pentru primirea în Uniunea Scriitorilor din România.

Palmares impresionant
Am reuşit, ajutată de bunul meu prieten Eugen Evu, să vorbesc în paginile MESAGERULUI HUNEDOREAN şi să aduc în atenţia cititorilor noştri, încă un hunedorean cu merite de excepţie, care face cinste meleagurilor natale. Şirul premiilor obţinute la diferitele concursuri literare judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale la care a participat este atât de mare, încât mi-ar trebui o pagină de cotidian ca să le cuprind pe toate, aşa că le voi consemna pe cele mai recente şi mai importante, printre care: Premiul special internaţional „Il Convivio”-Sicilia, 2005; Menţiune specială la unicul concurs global „Nosside” – afiliat UNESCO – ediţia a XXI-a-Reggio Calabria, 2005; Premiul „Novalis Kreis” pentru literatură feminină din Est, sub girul U.S. Germani din Bavaria, cu volumul “Încă nu” şi alte poeme, în cadrul Festivalului „Oktoberfest”, ediţia a X-a jubiliară-Munchen 2005; Medalia de argint şi titlul de „Nobila Donna Heraldica”, sub egida Accademiei „Francesco Petrarca”-Capranica/ Roma, iulie 2007; Premiul Italia şi Coppa Roma, „Literată a secolului XXI”, sub înaltul Patronat al Statului Italian, al Statului Vatican şi al Regiunii Lazio-2007; Premiul I la Concursul internaţional de literatură patronat de Accademia Delle Arti – Departamentul de Litere – „Citta di Castrovillari-Pollino”, Reggio Calabria 2007; Premiul literar-artistic „Una rosa per Santa Rosa” al Academiei Internaţionale „Francesco Petrarca”, compus din Premiul Viterbo cu Medalion şi „Pocalul lui Petrarca” (aur pur, donat de Papa Ioan Paul al II-lea acestei Asociaţii). „Superpremio ex-aequo pentru cea mai bună operă din concurs la Prima Ediţie a Premiului Literar Internaţional „Il sentiero dei Briganti”, organizat cu Înaltul Patronat al Statului Italian, al Statului Vatican, al Senatului italian, al Ambasadelor Externe, al Consiliului  Comunal şi al Regiunilor din Europa, al Asesoratului de Cultură şi Turism, al Regiunilor Lazio,  Toscana, Umbria, Comunita Toscana del ‘Alta Tuscia Laziale, Municipiul Viterbo (septembrie 2007).
Elena Daniela Sgondea, poeta din Orăştie, publică frecvent în reviste ca Le Muse, Il Convivio, Revista Agero – Stuttgart, Orient Latin şi Noua Provincia Corvina, căreia îi este fidel consilier editorial de peste 10 ani. A contactat pentru revistă prestigioase instituţii culturale, între care Institutul Cultural din New York, precum şi edituri şi reviste din Italia.

Elogiată de critici italieni, austrieci şi germani
În 2008 la Sorento, a câştigat Premiul I la cea de-a cincea Ediţie a Premiului Naţional Italian de Poezie, Naraţiune şi Desen “SURRENTUM” secţiunea: HAI-KU, preşedinte al premiului Gianluigi Gargiulo şi girul primarului Marco Fiorentino.  În august 2008,  prestigioasa editură Limes din Cluj-Napoca a editat a treia carte şi hai-ku bilingv: “Glife transilvane”, excelent primită în România, Italia şi Germania. Este inclusă elogios în vol I şi II „Cartea întâlnirilor” de Eugen Evu. În decembrie 2008, i se decernează a doua oară Diploma de Excelenţă AsCUS Provincia Corvina pentru merite deosebite în promovarea literaturii române în Italia şi a celei italiene în România. A tradus din Maria Teresa Liuzzo, Piera  Rosi Cellant, Eugen Evu, Delma Cigarini, Gabriella Meloni, Giovanni Formaggio, Angelo Manitta, Vanni Speranza, Maria Rosa Gelli. Sub tipar în Italia, cartea “Urme de plug pe cer”, ediţie bilingvă, editată ca Premiu internaţional pe speze italiene, – sub girul criticului muzician Leonardo Saraceni. Au scris elogios despre ea Eugen Evu, Ion Chichere, Mircea Petean, Constantin Stancu, eminenta academician Maria Teresa Liuzzo, academician Paolo Burruto şi critici italieni, austrieci şi germani.

Şi spune…
Despre Elena, dott. Leonardo Saraceni-critic de artă şi compozitor din Italia, spunea: “iată hotarul cuvântului. Un orizont întru care, cu paşi mari, poeta se îndreaptă… fără a se contopi. Între sentimente, uneori pietroase, ale vieţii ce curge, poeta se refugiază, regăseşte liniştea, izvor de energie intimă… să dea forţă cuvintelor, pentru că pot alina o viaţă trăită contradictoriu… între iubiri negate, acţiuni suprimate şi dorinţă de… Astfel vine spre noi Elena Daniela Rujoiu Sgondea, purtându-ne în har culoarea cuvintelor adevărate…”, iar Eugen Evu concluziona: “fiecare poet se povesteşte pe sine însuşi vorbind despre alţii, şi inventează prin alţii lumea lui intimă, în căutarea unei inimi care ştie să asculte. Şi spune…”

Sueta de astãzi este dedicatã unui mare om, care prin harul lui a descretit fruntile si a adus un car de bucurie în sufletele a milioane  si milioane de români.