Citeam zilele trecute un articol referitor la Cluj. Veniserã acolo niste profesori universitari nemti, de la o facultate de arhitecturã.

S-au plimbat ei prin Cluj si au zis cã au învãtat foarte multe despre cum nu trebuie procedat. Au decis cã, exceptie fãcând centrul vechi, restul orasului a fost pur si simplu destructurat începând cu perioada comunistã.
Pãstrând proportiile, am privit cu mare atentie la Deva noastrã, pe care o critic, dar la care tin si la care mã raportez, dacã tot nu am plecat pânã acum de aici. Nu e greu de ramarcat ceea ce am spus si cu alte ocazii – orasul îsi meritã atributul de cochet, dar, desi nu e mare, prezintã aceeasi diferentã substantialã între centrul vechi si constructiile noi. Cu pãrere de rãu, trebuie sã remarc faptul cã nu existã în Deva nici o ctitorie comunistã sau constructie post-decembristã care sã se ridice la nivelul celor construite pânã în 1930. Dovada cea mai bunã este vadul comercial pe care îl are asa-numitul centru vechi, între blocul turn de la Casa de culturã si clãdirea superbã a Consiliului Judetean. Bulevardul Decebal este rece, bãtut de vânturi, pentru cã a fost conceput pe directia predominantã a curentilor de aer, fãrã sã facã cineva vreun studiu de urbanism.
Centrul vechi este pagina de culturã a orasului. Instinctiv, oamenii îi cautã cãldura si intimitatea. Autoritãtile au rãmas în vechile clãdiri administrative si nu cred cã s-ar simti mai bine în blocul ridicat prin 1984 în centrul care urma sã devinã civic.
Deva e mai ales centrul ei secesion, centrul care o leagã de Europa, centrul prin care s-a salvat de la uniformizarea comunistã. Iar Cetatea este blazonul.