Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă că un fost angajat al unei instituţii care se ocupă de ordinea şi siguranţa cetăţeanului, odată ce a ieşit la pensie, a uitat că legea pedepseşte orice atingere adusă libertăţii persoanei. Vorbesc gurile rele că omul nostru, care este proprietarul unui restaurant şi în aceste zile îşi mai construieşte şi o pensiune, profită de pe urma funcţiei pe care a avut-o şi de pe urma faptului că este foarte cunoscut. Spun cârcotaşii că fostul om cu chipiu îl forţează pe un bărbat, care locuieşte în comuna ce a fost păzită de el însuşi, să-i lucreze pe moşie fără a-i plăti nici măcar un leu. Plus că, spun gurile rele, de câte ori reuşeşte să fugă acasă, bătrânelul este readus, tot cu forţa, şi obligat să-şi continue munca „voluntară”. Zvonacii spun că omul este folosit pe post de slugă şi, mai mult, nici măcar nu primeşte o mâncare bună, ci numai resturi care rămân în urma clienţilor de la restaurantul fostului poliţist.

Gura lumii nu mai are linişte şi pace de ceva timp, într-o comună aflată pe valea Mureşului. În fiecare zi, babele care stau la colţul străzii şi-i urmăresc pe toţi sătenii care se perindă prin localitate, îşi dau numai coate, atunci când îi văd împreună pe şeful comunei şi pe şefa şcolii din zonă. Asta, pentru că, spun zvonerii, ar exista o iubire mare între cei doi, dar, din nefericire pentru primăraşul cu trei trandafiri la rever, interzisă şi necunoscută de soţia sa. Cu toate că, spun gurile rele, trăiesc de mult timp această dragoste nebunească, fizic, cei doi se potrivesc ca nuca în perete, adică, el este înalt şi falnic ca bradul, iar ea este micuţă şi firavă ca o păpădie. Dar, se pare că nepotrivirea fizică şi o verighetă pe degetul amantului nu contează atunci când dragostea este mare.

Vorbeşte lumea că un personaj care a deţinut cu mai mult timp în urmă şefia judeţului se gândeşte serios să candideze pentru postul de deputat, rămas liber în colegiul din zona Haţegului. Gurile rele spun că, deşi lumea se aşteaptă ca omul de care vorbim să se înscrie la lupta parlamentară pe listele partidului cu trei trandafiri, din care face parte, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa. Zvonerii susţin că fostului şef i s-a propus să candideze pentru funcţia respectivă, din partea unei uniuni recent înfiinţate, unde se află mulţi dintre colegii săi dezertaţi din partidul cu trei roze. Problema este ce vor face cei din formaţiunea rozelor, când vor afla că acela pe care-l vor desemna să lupte pentru câştigarea postului de parlamentar va trebui să se războiască cu fostul şef al judeţului, aflat de data asta pe post de contracandidat. Gurile rele vorbesc că omul nostru vrea în felul acesta să se răzbune pe colegii săi de partid, care, de când a fost debarcat de la şefia organizaţiei, nu l-au mai prea băgat în seamă, deşi el este încă în putere şi ştie ce să facă la partid.

Se zvoneşte prin târg despre şeful pe linie profesională al celor care se ocupă cu comercializarea medicamentelor în judeţ că are un obicei periculos, care ar putea să-l bage într-o zi în mare belea. Vorbesc zvonerii că personajul cu pricina este un bun amic al lui Bachus, aşa că zilnic se parfumează cu licori bahice. Asta n-ar fi mare lucru, poate omul să bea cât vrea, cât poate duce şi cât îl ţine buzunarul. Problema-i însă alta, spun observatorii de serviciu. Cică individul despre care facem vorbire nu ţine cont că este băut, se urcă la volan şi umblă cu maşina fără probleme. Şi asta nu se întâmplă o dată sau de două ori, în situaţii speciale, ci frecvent. Gurile rele susţin că, probabil, omul are ceva cunoştinţe printre purtătorii de chipiuri, altfel nu se explică cum de nu a fost prins niciodată băut la volan, deşi circulă des cu damful în nas. Dar, cum spuneam la început, Doamne fereşte de ceasul rău şi pisica neagră, că atunci nu-l mai scapă nimeni de belea.

Vorbesc gurile rele că, furtuna abătută asupra trandafiriilor din judeţ, nevoiţi să-şi schimbe „garda” înainte de termen, ca să-şi reamenajeze răsadurile cu şefi, a reuşit marea performanţă de a împărţi grădina în grupuri şi grupuleţe de susţinători ai celor trei candidaţi. Cică, până şi în grădinuţa din reşedinţa de judeţ, doar vreo 80 la sută dintre delegaţi vor vota pentru ca şeful lor să ajungă mai marele peste toţi trandafiriii din judeţ. Ceilalţi au o mai mare simpatie pentru un alt candidat, apreciind în mod deosebit spiritul lui de organizare-călit în vreo 15 ani de activitate – şi despre care încep să vină tot mai multe semnale de susţinere, de la centru.

Cică în anumite cercuri, din urbea de pe malul Cernei, nemulţumirea şi indignarea a dat în clocot. Spun gurile rele că, în timp ce în sistemul de învăţământ e durere mare, un lider politic portocaliu angajează oameni, pe pile şi intervenţii. Cel mai proaspăt caz este al unei piţipoance care, cu neruşinare, s-a dus, prima oară, la noul loc de muncă – casier la o grădiniţă din oraş –, într-un Merţan. Martorii, mai-mai să o ia la ţintă cu pietre, pentru că povestea se petrece în plină recesiune, în timp ce oameni cu 10-20 de ani de experienţă, cu copii acasă şi fără nici o pată la dosar, tremură că rămân fără posturi, odată cu comasarea şcolilor, şi fără bani de mâncare-odată cu reducerea salariilor.

Teoria că foştii mari sportivi nu devin neapărat şi mari antrenori e susţinută de numeroase exemple. În fotbal, „regii” Maradona sau Hagi nu sunt în nici un caz la fel de pricepuţi tehnicieni ca Jose Mourinho, care nici măcar n-a existat ca jucător. În gimnastică, unica şi irepetabila sportivă Nadia Comăneci nu va ajunge niciodată, probabil, ca şi tehnician, la performanţele de antrenori ale galonaţilor Octavian Belu şi Mariana Bitang.
Nu v-am prezenta acum dificultăţile trecerii de la activitatea sportivă la cea de antrenor, dacă cârcotaşii nu ne-ar fi semnalat manevrele de doi bani, la care se „coboară” un fost mare fotbalist, care se chinuie să fie şi antrenor la un club din sudul judeţului. Cică, după ce echipa sa a jucat slab şi a încasat o bătaie umilitoare în prima etapă, tehnicianul s-a dus, după meci, în cabina arbitrilor şi a făcut scandal, acuzându-i pe fluieraşi că şi-au bătut joc de echipa lui. Astfel de ieşiri temperamentale ar fi oarecum de înţeles, mai ales că arbitrii fac uneori gafe imense, însă, cârcotaşii spun că antrenorul nu era nervos pe arbitri, ci avea de fapt nevoie de o „fumigenă” şi o scuză în faţa sponsorului echipei, de care se cam teme. Problema e că astfel de vrăjeli nu merg de multe ori la apă, mai ales că la meciurile de acasă, finanţatorul poate veni la stadion şi, de obicei, are propria lui părere.

Valoarea profesională a unei persoane e de multe ori invers proporţională cu calitatea sa umană şi cu caracterul său. Gurile rele vorbesc că un jucător de futsal de prim rang poate cel mai valoros din România, care a activat mulţi ani la o echipă din oraşul cu cetate, este pe cât de talentat ca sportiv, pe atât de lipsit de caracter şi bunsimţ. Cică la ultima finală a campionatului naţional, în care era implicat ca şi component al uneia dintre combatante, jucătorul cu pricina a făcut blat cu adversara echipei sale, care era mai potentă financiar. Cârcotaşii spun că fotbalistul a speculat faptul că oficialii echipei adverse se temeau de uriaşul său talent şi a obţinut în schimbul trădării sale, un transfer pentru el şi fratele său, la echipa care a devenit astfel, prin fraudă campioană naţională. Asemenea informaţii nu pătează doar imaginea jucătorilor, ci demonstrează că sportul în vremurile noastre devine tot mai mult o afacere urât mirositoare, decât o competiţie guvernată de fair-play şi respect pentru anumite valori universale.

O vorbă românească spune că „răzbunarea-i arma prostului”, dar setea de a-şi plăti poliţe pentru un fost personaj care împărţea dreptatea este mai mare decât oricând. Ascuns pentru vreo trei ani şi ceva la răcoare, pentru că a judecat strâmb şi a urmărit să-şi facă averi, respectivul nu se gândeşte decât la cum să-l facă pe cel care l-a dat în gât să aibă o viaţă la fel de grea ca a lui. Aşa se face, spun gurile rele, că a găsit o portiţă prin care să ajungă la denunţătorul său, nu el direct, pentru că nu va mai pupa funcţia de om al dreptăţii, ci printr-un apropiat. Atât de apropiat, încât să aibă motivare pentru a-i duce planul la bun sfârşit. Astfel, el şi-a pus feciorul pe o funcţie asemănătoare cu cea avută de el şi l-a instruit temeinic în privinţa răzbunării. Cârcotaşii spun că se anunţă zile negre pentru cel care l-a băgat la răcoare pe fostul magistrat, mai ales că este justiţiabil cu cauze pe rol.

O decizie care condamnă mii de oameni la sărăcie şi înfometare a fost adoptată tacit de către un diriguitor vremelnic, ca răzbunare pentru faptul că nu au pus ştampila pe conducătorul suprem, la examenul electoral de la finele anului trecut. Pentru a deschide ochii muncitorimii cu lămpaş, cei aflaţi în fruntea lor vor să pună la cale mai multe proteste, unele extreme. Mai exact, vor să paralizeze zona prin blocări de drumuri, instituţii ale statului etc. Toate au fost gândite să ajungă până la limita legii, astfel încât, să nu se mai poată interveni în forţă, sub pretextul că nu se respectă legea. Numai că, acţiunile gândite de şefi, chiar dacă sunt pe placul mulţimii ce ar urma să rămână fără pâinea zilnică, au fost reperate de către băieţii cu ochii albaştri. Respectivii au demarat şi ei o contraofensivă la acţiunile ce se pregătesc de liderii celor mulţi şi au făcut primul pas. Au demarat o campanie de compromitere a acestora, astfel ca mulţimea să nu-i asculte, însă, aceasta n-a prea avut efectul scontat. Aşa se face că următoarea mutare trebuie să fie de genul unei lovituri în plină figură, care să paralizeze adversarul, iar singura care ar avea acest efect ar fi arestarea unuia dintre capi. Gurile rele spun că se lucrează la dosarul compromiţător pe toate planurile şi urmează lovitura de graţie, adică, arestarea liderului pentru aşa-zise infracţiuni de corupţie.

Greu este şi cu canicula din aceste zile. Pentru a trece mai uşor peste căldura mare din timpul zilei, unii oameni consumă – aşa cum se şi recomandă de medici – multe lichide. Unii beau apă minerală, alţii sucuri, alţii bere, după preferinţe şi după cât le este de plin portofelul. Nici o problemă pentru cei care preferă berea. Este şi hrănitoare, dar dacă bei o cantitate mai mare, adică dacă depăşeşti patru, cinci halbe, începi să o simţi la cap, dar şi în picioare. Acest lucru se pare că l-a uitat un tânăr avocat, prezent zilele trecute la tribunal în calitate de apărător al unor persoane aduse în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. Cum acţiunea din instanţă a durat un timp destul de îndelungat, pentru a nu sta degeaba, pe holurile tribunalului, până să-i vină rândul să pledeze pentru clienţii săi, avocatul cu pricina s-a mutat la terasa localului de peste drum de tribunal. Unde, cum era foarte cald, s-a apucat de băut bere. Cârcotaşii care l-au văzut spun că, până să ajungă să-şi apere clienţii, a dat pe gât mai multe sticle de bere. Câte au fost, nimeni n-a stat să le numere. Destul însă că, atunci când a fost să-şi susţină pledoaria, ochii îi sticleau ca la pisici, iar limba i se mişca mai greu în gură. Poate de aceea, susţin aceiaşi cârcotaşi, tânărul avocat n-a prea avut succes în faţa instanţei.

Vorbesc gurile rele că, deşi statul român se plânge că nu are bani suficienţi, angajaţii aceluiaşi stat nu ţin cont că este criză şi fac cheltuieli inutile din bani publici. Spun cârcotaşii, că un funcţionar al unei instituţii care se ocupă de depistarea cauzelor pentru care unii dintre noi trec pe lumea cealaltă, profită din plin de pe urma statutului pe care îl are. Se pare că, spun gurile rele, de două ori pe zi, omul nostru, care nu stă în localitatea de la poalele cetăţii, ci la vreo 20 de kilometri distanţă, face naveta de acasă la serviciu, cu maşina instituţiei, pe banii contribuabililor, fără să-i pese de nimic. Dacă la început, oamenii care vedeau acel autoturism pe strada lor, credeau că cineva a murit prin zonă, astăzi, toată lumea s-a obişnuit cu ideea că vecinul lor nu merge să strângă oameni decedaţi ci, pur şi simplu, merge înspre casă.

Vorbesc cârcotaşii că directorul unei companii de stat, sau a ceea ce a mai rămas din ea, nu numai că nu aduce nici un contract pentru a revitaliza firma, dar face tot ce poate ca să pună mâna pe ce mai este de valoare acolo. Astfel, gurile rele susţin că omul nostru, împreună cu un parlamentar, care l-a şi pus pe postul respectiv, au vândut la fier vechi o secţie a companiei, din apropierea municipiului cu cetate, secţie care mai putea funcţiona şi, mai mult, mai putea aduce bani frumoşi companiei. Aşa că, gurile rele din firmă susţin că directorul de care vorbim a venit pe post nu să le dea de lucru salariaţilor din acea companie, ci să facă rost de bani pentru partidul care-l susţine şi pentru liderii locali care l-au promovat acolo. După cum se vede, vorbesc oamenii, pe actualii guvernanţi şi, bineînţeles şi pe oamenii lor din teritoriu, nu-i interesează bunul mers al treburilor în ţară, ci cum să-şi facă plinul mai mult. Că, în rest, după ei, potopul.

Gurile rele au aflat că un medic din municipiul reşedinţă de judeţ s-a pensionat recent. Până aici, nimic nou, spun cârcotaşii. Numai că, pensionarul nostru a ţinut să-i cheme pe toţi colegii cu care a lucrat ani de-a rândul şi care se aşteptau din partea fostului lor şef să fie generos, măcar acum, la despărţire. Aşa se face că oamenii s-au strâns cu mic, cu mare, într-o sală din unitatea cu pricina, aşteptând poate să ciocnească un pahar de şampanie şi să guste un pişcot. Însă, spun zvonerii, mare le-a fost mirarea când, ajungând  în încăperea respectivă, au văzut pe masă, un platou cu pateuri vechi şi două sticle de suc. Crezând că au ajuns prea târziu şi alţi colegi au trecut pe acolo şi au mâncat toate bunătăţile, ei au întrebat unde sunt pişcoturile şi şampania mult aşteptată. Când au aflat că de fapt asta era toată mâncarea şi băutura, unii au ieşit rapid din sală, iar alţii s-au pus pe chicoteli. Şi, ca tacâmul să fie complet, pensionarul i-a anunţat că, de acum încolo, îi aşteaptă la cabinetul lui privat.

Se vorbeşte tot mai insistent prin vechiul municipiu cu mândră cetate aflată în plină restaurare că, pe măsură ce se apropie alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a partidului aflat acum în şa şi cu hăţurile în mână, între pretendenţii la şefia filialei se ascute lupta mai ceva cum ascuţea cu ceva timp în urmă, premierul Boc coasa. Cică, sporovăiesc gurile rele, până la alegerile cu pricina, va fi aşa un răzbel între diferiţii candidaţi, încât, în final, din organizaţia judeţeană a partidului respectiv vor rămâne flendurile. Dar cea mai tare chestie în această bătălie pentru ciolan, zic cârcotaşii, este faptul că numărul pretendenţilor la şefie creşte de la o săptămână la alta. Dacă la început erau doar doi candidaţi, apoi a apărut al treilea, acum, cică sunt vreo cinci greuceni, care susţin că au toate calităţile şi meritele pentru a fi aleşi în fruntea filialei judeţene a partidului. Şi fiecare din cei cinci lucrează intens, pentru a-şi atrage de partea lor cât mai mulţi susţinători. Ce o să fie în final, rămâne de văzut, dar bine pentru organizaţie n-o să fie din această luptă internă.

Frumoasă-i viaţa de primar la ţară, chiar dacă acum, vremurile sunt grele şi banii tot mai puţini din cauza crizei. Aşa cică se poate spune despre edilul şef al unei comune hunedorene de mijloc. Şi când spunem de mijloc, ne referim şi la faptul că respectiva comună nu-i nici prea mare, nici prea mică, dar şi că ea este situată pe la mijlocul judeţului. Deci, de ce vorbesc cârcotaşii că viaţa primarului cu pricina este frumoasă. Păi, zic ei, omul n-are treabă. Deşi se plânge că aşa bani puţini, ca în acest an, n-a primit de când este el primar, şi sunt vreo câţiva ani, averea lui sporeşte văzând cu ochii. Cică, bârfeşte lumea prin comună, omul este mai priceput decât Copos, patronul Rapidului, atunci când este vorba să-şi facă partea lui din banii pentru investiţii, aşa puţini câţi zice el că sunt. Deci, nu este de mirare că-i sporeşte averea de la un an la altul. Lucru pe care le-ar fi fost reclamat de persoane „vigilente” din comună celor de la anticorupţie. Iar anticorupătorii ar fi adunat cică niscaiva dovezi incriminatoare şi sunt chitiţi să-l cheme pe omul nostru până la Alba Iulia, să dea lămuririle necesare.

Probabil că, dacă s-ar face un sondaj de opinie în care să se utilizeze serul adevărului, cea mai iubită meserie din România ar fi aleasă cea de paznic de noapte. Iar următoarele în top ar fi altele în care angajatul are posibilitatea să nu facă nimic sau să muncească cât mai puţin şi să încaseze cât mai mulţi bani. Aceste evidenţe ale mentalităţii româneşti i-au scăpat se pare unui antrenor de la o echipă cu „greutate”, dar de primă divizie a judeţului, care după o înfrângere, a declarat război trândăviei. Tehnicianul a decis să coboare milităria jos din pod şi le-a pregătit elevilor, săi, masivi şi puternici, dar cu o condiţie fizică precară, un „meniu” special cu câte două antrenamente pe zi, faţă de unul, cât aveau până la respectiva înfrângere. Decizia s-a spart însă în capul antrenorului, pentru că la următorul meci, echipa sa a jucat şi mai slab şi a pierdut şi mai categoric. Explicaţia? Sportivii de bună credinţă au acuzat oboseala noului regim de pregătire şi au picat fizic în timpul partidei. Ceilalţi, care ar fi votat cu meseria de paznic de noapte, s-au dat de bună voie răniţi, pentru a demonstra că noul regim de antrenamente e total inadecvat. Şi atunci, ce concluzie am putea trage? Că la noi, la români, munca dăunează grav performanţelor?

În România, comercianţii de o anumită etnie sunt uneori mai eficienţi decât concurenţa, pentru că îşi laudă marfa în gura mare. Peste tot în lume, femeile tinere şi frumoase vând mai bine anumite produse, graţie calităţilor lor estetice. Nu înseamnă însă că respectivele produse sunt mai bune decât altele. În sportul mioritic, unii antrenori ajung sus, pentru că punctează şi pe baza prestaţiei artistice la fel ca prin cea profesională, iar alţii rămân anonimi, pentru că n-au talent actoricesc, deşi sunt poate la fel de buni profesional ca aceia de succes. Astfel, cârcotaşii susţin că un antrenor al unei echipe hunedorene de prim eşalon şi-a dat pe faţă arama nepăsării şi indiferenţei, pentru că… nu se pliază pe „portretul” tehnicianului de succes. Cică, la meciuri, omul nostru e liniştit şi rezervat, e prea puţin vocal şi agresiv, astfel că dă impresia că se implică puţin şi că nu „arde” pentru meseria şi echipa sa. Iar comparativ cu alţi tehnicieni de top din tagma sa, care la nivel de prezenţă scenică îşi dau sufletul pe teren, sunt gata să se bată cu arbitri sau adversarii şi dau senzaţia că au instaurat un regim cazon la echipele lor, tehnicianul nostru e un fel de papă-lapte. Înainte de a da însă sută la sută cu piatra în antrenor, trebuie precizat că de multe ori, diferenţa decisivă între performanţă şi mediocritate o face puterea financiară a echipei sau clubului.  Deoarece, doar valoarea şi implicarea antrenorului, oricât ar fi el de bun profesional, nu pot face dintr-o biată mârţoagă răpciugoasă, ditamai  armăsarul care scoate foc pe nări.

Se plânge lumea prin târg că zona centrală a unui municipiu din sudul judeţului a ajuns feuda băieţilor de bani gata. Aşa se face că, în fiecare noapte, zeci de tineri cu maşini scumpe şi părinţi bine poziţionaţi social şi politic transformă centrul oraşului cu pricina în discotecă în aer liber. Probabil că băieţii, plictisiţi după o zi caniculară, cred că ar fi bine să le ofere celor care se odihnesc ceva muzică, înjurături ca la uşa cortului şi ameninţări, dacă cineva îndrăzneşte să-i apostrofeze, cerându-le să facă linişte. Nu este o surpriză să întâlnim copii de bani gata prost crescuţi, dar este o mare mirare să vedem că şi cei care ar trebui să-i pună cu botul pe labe fraternizează cu ei. Ca un exemplu, zilele trecute, în mijlocul nopţii, aceştia s-au strâns la locul de întâlnire şi au pus de un chef în toată regula cu manele, sticle sparte şi înjurături. La doi paşi se află secţia de poliţie şi era greu de crezut că oamenii ordinii publice să nu audă scandalul. Aşa că şi-au făcut şi ei apariţia la chermeză. Dar, în loc să-i trimită pe cheflii acasă, s-au angajat şi ei la petrecere. Este drept că n-au vrut să guste din licorile alese oferite de petrecăreţi, dar n-au refuzat să stea la taifas cu ei. Mai mult, când au văzut că oamenii din blocurile învecinate, ce vroiau să se odihnească, au început să facă scandal, poliţaii şi-au luat tălpăşiţa, să nu fie văzuţi la locul faptei. Gurile rele spun că purtătorii de chipiuri n-au intervenit, deoarece se tem pentru locul lor de muncă, între băieţii de bani gata aflându-se chiar fiii unor superiori de-ai lor.

Contrabanda este piatra de încercare pentru conducerea de astăzi a ţării, iar zilnic, se trâmbiţează despre câte un amărăştean prins cu vreo două cartuşe de ţigări dosite în portbagajul maşinii, ori cu câte două-trei pungi de cafea nefiscalizată. Numai că, despre contrabandiştii „serioşi“, care aduc marfa cu tir-ul şi apoi o distribuie fără teamă, nimeni nu zice nimic. Cârcotaşii care se dau bine informaţi spun că există şi o explicaţie pentru această situaţie. Cică, băieţii în bleumarin au ordine precise să nu intervină în afacerile baştanilor contrabandişti. Asta, pe de-o parte. Pe de altă parte, unii dintre ei sunt băgaţi până în gât în aceste afaceri. Cică, situaţia de mai sus este întâlnită într-o zonă cu industrie subterană. Şi dau ca exemplu un interlop, cercetat odinioară pentru cămătărie şi contrabandă, care are astăzi o afacere înfloritoare. Oamenii spun că el este principalul furnizor de marfă nefiscalizată pentru această regiune şi se bucură de protecţia unora cu grade şi funcţii mari, pentru că omul cotizează din greu la cine  trebuie. Aşa stând lucrurile, contrabandistul cel cooperant şi cotizant îşi poate face treburile în linişte, sub protecţia celor care ar trebui să-l găbjească şi să-l bage la zdup. Gurile rele spun că protecţia merge chiar mai departe de atât, cei care-l acoperă având grijă să-i elimine şi concurenţa.