Când scriu aceste rânduri, încă nu pot să afirm cu certitudine dacă Mircea Geoană va fi revocat de la conducerea Senatului. Asta, pentru că ieri, democrat-liberalii şi udemeriştii n-au reuşit să introducă pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului solicitarea de revocare a acestuia din funcţie, voturile social-democraţilor şi ale liberalilor fiind mai numeroase. Motivaţia reprezentanţilor PSD şi PNL în Birou a fost că această revocare este neconstituţională, ei argumentând cu o decizie a Curţii Constituţionale din 2005, când, tot PD a încercat să-l schimbe pe Nicolae Văcăroiu de la conducerea Senatului.
Acestea fiind datele problemei, normal ar fi ca pedeliştii şi Traian Băsescu (deoarece preşedintele îi împinge din spate) să se liniştească, să renunţe la iniţiativa lor, catalogată ca fiind anticonstituţională şi care, se pare, încalcă şi Regulamentul Senatului. Aşa ar fi normal, dar ce mai este normal în ţara asta, cine mai respectă legea? Vă închipuiţi cumva că preşedintele Băsescu şi ciracii lui din PDL, din moment ce deţin toată puterea în stat, se vor împiedica de ce scrie în Constituţie sau de regulamentele Senatului? Fiţi siguri că nu. Ca urmare, aşa cum au declarat deja, nu se vor lăsa cu una cu două şi vor încerca debarcarea lui Geoană, prin introducerea cererii de revocare a acestuia în plenul Senatului, unde democrat-liberalii, împreună cu udemeriştii şi „independenţii” au o majoritate consistentă. S-ar putea să le reuşească, s-ar putea să nu le reuşească. Oricum, astăzi va fi circ mare în Senat.
Făcând acum abstracţie, însă, de ce se va întâmpla cu Mircea Geoană, dacă va pierde sau nu preşedinţia Senatului, să ne întoarcem cu cinci ani în urmă şi să ne amintim cum i-a lucrat el atunci pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. Nu mai spunem cu sprijinul cui, deoarece se ştie cine a profitat din plin de scoaterea celor doi lideri de la conducerea PSD. Să ne amintim cum a ajuns el, cel etichetat „prostănacul”, pe cai mari şi cum, pentru nici o jumătate de noapte, s-a crezut preşedintele României. Atât a durat momentul de glorie al lui Geoană, nici o jumătate de noapte. Iar de atunci, a început rapid coborâşul. A pierdut şefia partidului şi, după cum îl cunoaştem noi pe Traian Băsescu, dacă asta şi-a pus în cap şi nu se va răzgândi, nu se va lăsa până nu-l va debarca pe Geoană din fruntea Senatului. Va fi, desigur, lovitura de graţie pentru fostul diplomat, care, ca politician, s-a remarcat mai mult prin eşecuri.

Precizam în încheierea comentariului de ieri că evoluţia Partidului Naţional Liberal pe scena politică românească depinde de mai mulţi factori.
În primul rând, evoluţia viitoare a PNL depinde într-o mare măsură de prestaţia pe care o va avea Crin Antonescu. În urma celor două congrese, Crin Antonescu nu doar că şi-a relegitimat şi, totodată, consolidat poziţia de lider suprem al liberalilor, dar şi-a impus, cu preţul schimbării statutului partidului, echipa de conducere şi proiectul cu care vrea să propulseze PNL ca principala forţă politică de dreapta din ţară. Şi, într-adevăr, dacă liberalii vor obţine peste doi ani, la alegerile locale şi parlamentare 30 la sută din sufragiile electoratului – aşa cum şi-a propus Antonescu – atunci, se poate spune că PNL este principala formaţiune politică de dreapta. Asta, pentru că PDL, chiar dacă se declară partid de dreapta, în opinia sussemnatului, nu are încă o doctrină clară de dreapta. De fapt, PDL nici nu are o doctrină, dacă ne gândim cum s-a format, din cine este constituit şi cum s-a transformat de seara până dimineaţa, din partid de stânga, în partid de dreapta.
Spuneam, deci, că evoluţia viitoare a PNL pe scena politică românească depinde în foarte mare măsură de prestaţia lui Crin Antonescu. Dacă actualul lider liberal va reuşi să dovedească, în primul rând liberalilor săi, apoi şi celorlalţi actori de pe scena politică naţională, că nu mai este cel etichetat până nu de mult ca fiind tare în gură, dar mai moale la fapte, atunci, lucrurile vor merge bine. Iar, ţinând cont de modul în care a gestionat situaţia în timpul campaniei pentru prezidenţiale, dar şi cum a reuşit să gestioneze şi să-şi impună voinţa şi în cadrul partidului, nu greşim dacă afirmăm că Antonescu s-a maturizat şi a crescut mult ca om politic, devenind unul din actorii importanţi de pe scena noastră politică. Prin urmare, în acest moment, n-avem nici un motiv să credem că el nu este capabil să-şi urmeze programul menit a ridica PNL la cotele pe care şi le-a propus.
Dar, pentru ca lucrurile să meargă bine la liberali, mai este nevoie ca echipa de conducere să tragă în aceeaşi direcţie cu liderul partidului şi să „cânte” la unison aceeaşi melodie. Şi nu doar echipa de conducere, ci şi ceilalţi fruntaşi liberali, rămaşi după recentul congres pe dinafara BPC, vor trebui să-şi depăşească resentimentele şi să înţeleagă că sunt condamnaţi să meargă împreună. Că doar aşa vor putea ridica partidul în ochii electoratului sau, în cel mai rău caz, vor menţine PNL cel puţin la actualele cote. Iar lucrul acesta este valabil, nu doar la nivel central, ci şi la nivel local, inclusiv în rândul liberalilor hunedoreni.

Aşadar, congresele PNL s-au încheiat fără să producă nici o surpriză în privinţa hotărârilor care se vor adopta, referitoare la schimbarea statutului partidului, şi a învingătorului în bătălia pentru şefia acestei formaţiuni politice.
Nu ştiu dacă cineva dintre cei care urmăresc viaţa politică de la noi şi, în acest context, ceea ce se întâmplă şi la liberali, a crezut cu adevărat că Ludovic Orban – şi cu atât mai puţin Viorel Cataramă! – au vreo şansă să-l învingă pe Crin Antonescu. Pentru sussemnatul era limpede că Antonescu îşi va impune proiectele fără probleme şi va fi reales cu un scor zdrobitor. Şi chiar aşa s-a şi întâmplat.
Desigur, aceste două congrese au adus unele schimbări în formaţiunea liberală. În primul rând, au adus schimbări în statutul partidului. Nu multe, aşa vreo câteva, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Fireşte, cea mai importantă a fost cea privind votul pe listă. Pe celelalte nu le amintesc aici, deoarece, sunt convins, nici peneliştii cu carnet – cei mai mulţi dintre ei – nu sunt foarte interesaţi să le afle, darămite cititorii acestor rânduri.
A doua categorie de schimbări s-a produs în structura echipei de conducere. Unii dintre greii PNL au pierdut primele poziţii în ierarhia partidului, neintrând nici măcar în rândul celor 32 de membri ai Biroului Permanent Central al partidului. Este vorba de Tăriceanu, Orban, Meleşcanu, Motreanu, Haşoti, ca să amintesc doar câteva nume. Chiar dacă nu a fost schimbată în radical – nici nu se putea aşa ceva – în echipa aleasă de Crin Antonescu au apărut personaje noi şi în rândul vicepreşedinţilor partidului şi în cel al membrilor biroului central. De remarcat că liberalii hunedoreni – cu trei membri, Ruşanu, Moloţ şi Muntean – este bine reprezentat în conducerea centrală executivă a PNL.
Cum se ştie, proiectul propus de Antonescu liberalilor pentru următorii ani a avut şi contestatari. Mai exact, proiectul său de alegere pe liste a întregii echipe de conducere a partidului a fost combătut de câteva personaje importante ale formaţiunii politice – Tăriceanu şi Orban, în principal, dar şi de alţii – care, în final, au ajuns să fie scoase din echipa de conducere a câştigătorului.
Important este însă că – deşi o treime dintre participanţii la congres n-au fost de acord cu alegerile pe liste – la liberali, spre deosebire de ce s-a întâmplat la PSD, lucrurile s-au derulat într-un mod cât se poate de civilizat. Şi, după cum se pare, în urma acestui congres, nici nu se vor înregistra prea multe plecări din tabăra liberală. Vor fi, probabil câteva, dar nu atât de multe, încât să slăbească partidul.
Ce va fi în viitor, vom trăi şi vom vedea. Pentru că evoluţia PNL pe scena politică românească depinde, în continuare, de mai mulţi factori. Dar, despre aceste lucruri, în editorialul de mâine.

Scriam în comentariile precedente, referitoare la congresul PSD şi la luptele intestine din acest partid pentru putere, că este foarte greu pentru Mircea Geoană  să se menţină la cârma formaţiunii politice amintite. De asemenea, mai spuneam, după ce şi-a anunţat candidatura, că Victor Ponta este capabil să-l învingă pe Geoană, dacă va fi sprijinit şi de Ion Iliescu, pe lângă ceilalţi susţinători. După cum se vede, am intuit bine, astăzi, Ponta fiind preşedintele PSD, după ce l-a întrecut pe Geoană cu 75 de voturi, adică la mustaţă.
Dar, afirmam la finele editorialului precedent, că important pentru PSD nu este într-atât preşedintele şi echipa de la conducere, ci cum vor evolua lucrurile în continuare în partid, dacă apele se vor limpezi şi social-democraţii îşi vor strânge rândurile, pentru ca partidul să ajungă în cât mai scurt timp, cea mai puternică forţă politică din România. Adică, să ajungă ceea ce a fost pe vremea când era condus de Ion Iliescu şi, de ce nu?, de Adrian Năstase.
Va reuşi Victor Ponta şi eterogena sa echipă de conducere, formată din oameni de-ai lui Geoană, din baroni locali şi din personaje venite din linia a doua a partidului sau chiar de pe tuşă, să-i facă pe social-democraţi să strângă rândurile şi să meargă umăr la umăr în direcţia comandată de el?
Va reuşi să aplaneze concurenţa şi disputele dintre găştile formate în partid în jurul unui lider sau altul? Nu ştim ce să spunem. Asta, pentru că îl cunoaştem prea puţin pe Victor Ponta, care, pe lângă faptul că are un discurs coerent şi o logică de om echilibrat, nu a prea fost pus la încercare în situaţii mai grele din partid. Dacă avem în vedere relaţia lui cu Adrian Năstase – care l-a promovat şi în partid, şi pe funcţii publice, pe vremea când era premier şi care l-a împins şi acum să candideze pentru preşedinţia partidului – dacă avem în vedere şi situaţia sa de ginere al lui Ilie Sârbu, unul din greii PSD, credem că lui Ponta nu-i va fi deloc uşor să-i convingă pe cei care nu văd cu ochi buni ascensiunea sa, că este un preşedinte echidistant, care nu face jocurile nimănui şi va lucra doar în interesul partidului. În concluzie, vor urma zile grele pentru noul lider al PSD. Iar primele argumente, dacă vreţi, ale acestei afirmaţii, sunt demisiile din partid anunţate ieri de alţi trei parlamentari  social-democraţi şi lansarea, astăzi, a unui nou partid de stânga. Un partid care vrea să strângă în rândurile sale, în primul rând, pe toţi nemulţumiţii din PSD. Aşadar, întrebarea din titlu rămâne, deocamdată, actuală.

Mâine, începe mult mediatizatul congres extraordinar al PSD. De fapt, nu ştim exact ce se va întâmpla mâine, în marea sală de la Romexpo. Va fi circul anului, aşa cum afirmă Miron Mitrea pe blogul personal? Va fi o bătaie golănească între mai vechile sau mai noile găşti din partid, pentru accederea la conducere? Sau va fi chiar un congres, în adevăratul sens al cuvântului, ce se va desfăşura după reguli democratice şi la încheierea căruia apele se vor limpezi şi linişti, iar PSD va deveni un autentic şi puternic partid social-democrat? Sincer să fiu, după cum au evoluat lucrurile până acum, înclin să cred că la Romexpo va fi orice, numai congres democratic nu.
Vorbind, însă, de alegerile de mâine, trebuie să subliniem că – aşa cum am prevăzut şi am scris în comentariul precedent – după declaraţia lui Ion Iliescu, că se retrage din toate funcţiile din partid, Geoană a trebuit să facă pasul înapoi, în ce priveşte propunerea votului pe echipe. Aşa că ieri, şi-a depus candidatura la şefia PSD, fără nici o listă de nominalizări la alte funcţii.
Până la ora când scriu aceste rânduri şi-au mai depus candidatura pentru preşedinţia partidului Miron Mitrea, Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi… primarul localităţii Amara. Aşa stând lucrurile, va fi foarte greu – dar nu imposibil! – pentru Mircea Geoană să câştige bătălia pentru prima poziţie în partid. Mai ales, după ce au fost făcute publice opiniile, pe cât de colorate, pe atât de picante, ale lui Vanghelie la adresa lui Geoană şi a colegilor săi din PSD.
Totuşi, până la urmă, problema principală a social-democraţilor nu este cine le va fi preşedinte şi cine va face parte din echipa sa de conducere. Problema principală, mai exact, marele pericol este spargerea partidului după acest congres. Iar premise pentru acest lucru sunt suficiente. Ele răzbat din scrisoarea deschisă a fostului pesedist Octav Cozmâncă, adresată participanţilor la congresul PSD, în care se reiterează necesitatea înfiinţării unui nou partid de stânga. Din faptul că Ioan Rus, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş şi alţi pesedişti din „grupul de la Cluj” au anunţat că nu vor participa la congres, în semn de protest că actuala conducere a „privatizat” partidul. Din declaraţiile altor fruntaşi social-democraţi, care au dat de înţeles că, în condiţiile în care Geoană şi Vanghelie vor rămâne în fruntea partidului, ei vor pleca din PSD. De fapt, îi mai vedeţi dumneavoastră pe Mitrea, Năstase, Iliescu rămânând ca simpli membri ai PSD, dacă Mircea Geoană va fi preşedinte? Deci, întrebarea care se pune acum este cea din titlu: PSD, încotro?

Niciodată n-am făcut uz, nici în scris, nici în cadrul unor conversaţii, de porecla „bunicuţa”, dată lui Ion Iliescu. Este drept, nu este singura poreclă purtată de fostul preşedinte al României, dar aceasta este cea mai des uzitată. N-am folosit-o, deoarece am considerat că Iliescu – indiferent de unele greşeli pe care le-a făcut, indiferent de faptul că, deşi a schimbat demult salopeta proletară cu costumul de social-democrat european, mai are câteodată reflexe de activist comunist – este şi astăzi, la vârsta sa înaintată, unul dintre cei mai lucizi, mai serioşi şi mai buni oameni politici din România.
O fac astăzi, şi chiar din titlul dat comentariului meu, tocmai pentru a sublinia cât de mult au greşit cei care l-au cadorisit pe fostul preşedinte cu porecla „bunicuţa”, considerându-l terminat din punct de vedere al luptei politice, numai bun de scos la reformă. Ieri, Ion Iliescu a dovedit încă o dată că este un politician extrem de abil, care ştie să te lovească în moalele capului când ţi-e lumea mai dragă. Ieri, „bunicuţa” i-a dat o lovitură „prostănacului”, de pe urma căreia s-ar putea ca acesta să piardă şi alegerile pentru preşedinţia PSD.
Prin anunţul că se retrage din toate funcţiile deţinute în partid, se pare că Ion Iliescu a întors cu 180 de grade soarta alegerilor din PSD. Anunţul preşedintelui de onoare, fondatorul partidului, a provocat nu doar emoţii, ci un cutremur în PSD. Reacţiile fruntaşilor de la nivel naţional ai partidului, dar şi ale celor de la nivel local, ale delegaţilor la congresul de sâmbătă au fost cele scontate de Ion Iliescu. Cei care susţineau votul pe echipe, promovat de Mircea Geoană şi acoliţii săi, au bătut imediat în retragere – inclusiv unele persoane din echipa acestuia – afirmând că, într-adevăr, Iliescu are dreptate, schimbarea statutului şi votul pe echipe este neavenit, va duce la constituirea de grupuri de interese în jurul unor lideri, care se luptă între ele pentru conducerea de partid. Deci, la slăbirea partidului şi, în final, la divizarea acestuia.
Prin urmare, potrivit declaraţiilor mai multor lideri social-democraţi locali, mai mult ca sigur că la congresul de sâmbătă nu se va mai pune problema votului pe echipe. Ceea ce îl pune pe „prostănacul” Geoană cu spatele la zid, el fiind obligat să-şi schimbe toată strategia făcută pentru câştigarea alegerilor în partid. Şi nu cred că mai are nici timpul, nici puterea necesară să o facă. Mai ales că va trebui acum să ţină piept nu doar contracandidaţilor săi, dar şi lui Ion Iliescu, simbolul acestei formaţiuni politice. Mai ales că deja s-au auzit voci în partid, care i-au cerut lui Mircea Geoană să se retragă din cursa pentru preşedinţia PSD.
Deci, nu cred că greşesc, dacă afirm că pălitura „bunicuţei” s-ar putea să-i fie fatală „prostănacului”. Lovitura dată ieri de Iliescu lui Geoană l-ar face pe acesta să piardă preşedinţia PSD. Dar, l-ar putea scoate şi din prim-planul politicii româneşti.

Cu cât se apropie ziua congresului PSD, cu atât se încinge lupta din interiorul acestui partid pentru funcţia de preşedinte şi nu numai, ajungându-se deja la o adevărată nebunie.
Deci, după ce se ceartă de vreo lună pe diferite motive – data congresului, locul unde se va desfăşura acesta, cum se vor derula alegerile, individual sau pe listă, ce modificări se vor face în statutul partidului ş.a.m.d.– iată că ieri lucrurile au dat de-a binelea în clocot. Înainte de începerea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al partidului, au fost auzite tot felul de declaraţii şi schimburi de replici dure între unii dintre candidaţii la preşedinţia partidului, precum şi între unii vicepreşedinţi sau lideri locali, aflaţi într-o tabără sau alta. Adevărul este că doi dintre contracandidaţii lui Mircea Geoană la preşedinţia partidului – Adrian Năstase şi Miron Mitrea – au tot clamat în ultimele zile, şi pe blogurile personale şi în presă, că Vanghelie şi ceilalţi susţinători ai lui Mircea Geoană trag din răsputeri sforile pentru menţinerea acestuia la cârma PSD.
Tot acest scandal din marele PSD a culminat ieri cu declaraţia lui Adrian Năstase – considerat a fi cel mai puternic şi viabil contracandidat al lui Geoană – că se retrage din cursa pentru preşedinţia partidului, pe motiv că nu doreşte să fie un figurant într-un scenariu care este şi prost scris şi, după părerea sa, duce la nişte soluţii greşite. Apoi a apărut declaraţia primarului Constanţei, insolitul Radu Mazăre, că şi-a îmbrăcat uniforma militară şi şi-a pus pe cap basca roşie, ceea ce înseamnă că şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia PSD. În sfârşit, aseară, după încheierea şedinţei CExN, Victor Ponta şi-a anunţat şi el candidatura. Deci, după cum se vede, între cele câteva grupări din PSD, care gravitează fiecare în jurul câte unui lider, se duce o luptă aprigă pentru accederea la conducerea partidului.
După retragerea lui Năstase şi, dacă avem în vedere faptul că, tot ieri, în CExN, câştig de cauză a avut propunerea lui Mircea Geoană, ca modalitatea de alegere a viitoarei conduceri a PSD, la congresul de sâmbătă, să fie votul pe echipe, s-ar putea spune că acesta are cele mai mari şanse să rămână la cârma partidului. Deoarece, crede sussemnatul, nici Mitrea, nici Diaconescu şi cu atât mai mult Mazăre, nu-i pot periclita în mod serios poziţia lui Geoană, care porneşte în cursa de sâmbătă din pole-position. Poate Victor Ponta ar fi capabil de o surpriză, dar asta depinde cu ce echipă se va prezenta şi cât îl va sprijini Ion Iliescu.
În concluzie, este important şi cine va conduce acest partid, dar mai important este ce se va întâmpla în continuare cu PSD. Vor reuşi sau nu vor reuşi social-democraţii să-şi strângă rândurile după congresul de sâmbătă, iar PSD să devină un puternic şi autentic partid de opoziţie, care să stea permanent cu sula în coasta PDL şi a lui Traian Băsescu? Aceasta-i întrebarea!

Nu ştiu alţii ce cred, dar sussemnatul îl consideră pe Mihai Eminescu cel mai mare poet al românilor, un geniu al poeziei universale, cum puţini au fost în lumea asta. Şi, poate, cel mai precis şi mai frumos a subliniat acest lucru marele om de cultură, scriitor şi critic literar George Călinescu, din care îmi face plăcere să vă citez aici: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.“ Aud că în zilele noastre, unii care îşi zic poeţi, critici literari sau eseişti strâmbă din nas când li se vorbeşte de Eminescu, ba chiar îi contestă titulatura de poet naţional. Sunt opiniile lor, nu mă voi apuca să le contest acum şi aici. Dar nu pot să nu constat că asemenea opinii merg mână în mână cu continua degradare a vieţii culturale, artistice şi, mai ales, a ceea ce reprezintă educaţia, înregistrată în România din 1990 încoace.
Poate mai puţini dintre cei care citesc aceste rânduri ştiu că Eminescu n-a fost doar poet şi scriitor, ci a fost şi un foarte bun jurnalist. Am spune un foarte bun comentator şi analist al vieţii economico-sociale şi politice româneşti din vremea sa. Ca jurnalist cu o activitate de peste trei decenii în cârcă, recitind articolele scrise de Mihai Eminescu cu peste 130 de ani în urmă, mă înfior cât sunt de actuale. Parcă ar fi fost scrise în zilele noastre. Ia citiţi aici aceste trei fragmente, extrase din articole publicate de poet, în presa vremii şi vă veţi lămuri.
…„Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat prooroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40 la sută; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme, încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa – n.r.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câştig ca bandiţii de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totuşi, nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.”
…„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti“.
…„Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei“.
Deci, spuneţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, nu sunteţi de acord cu sussemnatul că situaţiile şi aspectele relevate de Eminescu cu peste un secol în urmă sunt identice cu cele din zilele noastre?

În timp ce în PSD se încinge bătălia pentru şefia partidului, iar liberalii se pregătesc şi ei de congres, vorbind chiar de două congrese succesive, democrat-liberalii nu stau nici ei cu mâinile în sân. Să nu vă gândiţi că şi în PDL se întâmplă ca în PSD. Nu, la ei în această privinţă lucrurile sunt clare. Este disciplină de fier, nimeni nu iese din front şi nu comentează ordinele şefului. Adică, ale lui Traian Băsescu. Numai că, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, adică după ce au rămas la guvernare, mai puternici ca niciodată, pedeliştii s-au gândit că ar fi momentul să-şi limpezească lucrurile în partid din punct de vedere doctrinar. Ceea ce presupune oarece schimbări, începând cu statutul, denumirea şi sigla. Această problemă a fost discutată, ieri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. Mai mult, PDL are deja constituită o comisie de statut, al cărei rol este tocmai acela de a propune modificările statutare necesare în această direcţie.
Deci, la ce se gândesc democrat-liberalii? Până acum, au fost făcute publice două opinii în acest sens – cea a lui Vasile Blaga, unul dintre greii din PDL, şi a deputatului democrat-liberal Sever Voinescu – amândoi pledând pentru schimbarea numelui şi siglei partidului, concomitent cu o clarificare doctrinară. Astfel, atât ministrul Blaga, cât şi deputatul Voinescu au optat pentru schimbarea numelui partidului din PDL în Partidul Popular, urmând să fie schimbată şi sigla acestuia, concomitent cu modificările statutare care să ateste clar apartenenţa partidului la doctrina popular-europeană.
După cum se vede, dacă s-au liniştit în ce priveşte accederea la putere, democrat-liberalii se gândesc acum şi la o rebotezare a partidului, la schimbarea siglei şi la clarificarea din punct de vedere doctrinar. Ar fi, dacă bine ţinem minte, cea de-a patra schimbare de nume şi doctrină a acestui partid. Cu siguranţă că, în ce priveşte denumirea şi sigla, lucrurile nu sunt deloc greu de realizat. Nici în privinţa doctrinei, deoarece aşa-zisa doctrină popular-europeană este una cam heteroclită, regăsindu-se în ea mai multe nuanţe de centru-dreapta, cum sunt liberalismul clasic, creştin-democraţia, conservatorismul, sau social-creştinismul. Deci, actualii democrat-liberali, după ce-şi vor prinde în statut câteva idei conservatoare, creştine şi sociale, se vor încadra perfect în doctrina popular-europeană.

După cum cu siguranţă aţi remarcat şi dumneavoastră, cititorii interesaţi de viaţa noastră politică, în această perioadă, în PSD este vânzoleală mare. Social-democraţii au plecat de la guvernare – sau au fost scoşi, nici nu ştim exact cum să spunem – înainte cu o lună de scrutinul prezidenţial, cu gândul că vor reveni la putere, după ce liderul lor, Mircea Geoană, va câştiga alegerile pentru Cotroceni. Numai că, deşi au avut alături de ei o largă coaliţie de partide, Geoană şi ai lui au luat-o, din nou, pe cocoaşă, de la Traian Băsescu. Fapt care a trimis PSD încă vreo trei ani în opoziţie.
Fireşte că acest lucru cu greu poate fi înghiţit de membrii partidului, începând de la opincă, până la vlădică. Dacă soldaţii de rând ai formaţiunii politice nu prea au ce face decât să mârâie sau să înjure în gând, o parte a mahărilor din PSD – începând cu baronii locali şi continuând cu şefii de la nivel naţional – au început să învolbureze apele în partid. Mai întâi, a ieşit la atac, sărind la gâtul perdantului Geoană, cine altul decât Miron Mitrea. Avea şi motiv, el fiind unul dintre cei marginalizaţi de actualul preşedinte al PSD şi echipa sa de conducere. Apoi, a început să iasă la rampă, tot mai des, şi Adrian Năstase. Simţind că acum au şansa să urce mai sus pe scara ierarhică în partid, încă vreo câţiva ambiţioşi, care n-au prins poziţie de prim plan sub conducerea lui Geoană, s-au alăturat celor care au declanşat acţiunea de crucificare a acestuia.
Discuţiile sunt tot mai încinse în PSD. Se fac şi se desfac tot felul de combinaţii şi alianţe între diferiţii pretendenţi la şefie şi grupurile lor de susţinători. Rând pe rând, unii dintre cei care simt că actualul lider al partidului pierde teren, chiar dacă nu-l atacă pe Mircea Geoană făţiş, se delimitează încet, încet de el. În aceste discuţii a fost atras la un moment dat, chiar Ion Iliescu, fondatorul şi preşedintele de onoare al PSD. Însă, experimentatul politician nu s-a lăsat prins în capcană, chiar dacă printr-o declaraţie ruptă din context, în mass-media a apărut că el i-ar acorda sprijinul lui Adrian Năstase. Iliescu a revenit însă prompt, precizând că, în opinia sa, important pentru PSD nu este cine va fi preşedintele partidului. Ci, în perspectiva apropiatului congres, importante sunt problemele menite a transforma PSD într-un autentic şi modern partid de stânga, stabilirea strategiei sale viitoare a acestuia, ca principal partid aflat în opoziţie, pentru a accede din nou la putere.
Aşa stând lucrurile în PSD, întrebarea este ce va face Mircea Geoană? Va reuşi să reziste atacului dezlănţuit de Miron Mitrea, presiunilor făcute de cei care-l consideră nepotrivit pentru a conduce partidul, un permanent perdant? Va reuşi să strângă în jurul său suficienţi partizani, cu ajutorul cărora să evite debarcarea sa de la conducerea PSD? Oricum vor sta lucrurile în final, părerea sussemnatului este că nici unul dintre cei care şi-au anunţat până acum, direct sau voalat, intenţia de a prelua şefia partidului – Mitrea, Năstase, Diaconescu – în actuala etapă, nu vor reuşi să facă mai multă brânză ca Mircea Geoană. Păcat că Ion Iliescu este la o vârstă aşa înaintată. El ar fi singurul care ar putea repune PSD pe prima poziţie între formaţiunile politice din România.