Obiectivul formaţiunilor politice antrenate în alegerile locale este câştigarea cât mai multor funcţii de preşedinţi de consilii judeţene, de primari şi de consilieri locali. Dacă vorbim de primari, bătălia se dă în primul rând pentru primăriile de municipii şi oraşe, dar nici cele de comune nu sunt de neglijat. Şi, fireşte, după consiliile judeţene, pe primul loc, din punct de vedere al importanţei acordate de competitori, al forţelor aruncate în lupta electorală, se situează primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ.
Dacă vorbim de Primăria Deva, în 10 iunie, electoratul din acest oraş este pus într-o situaţie nouă. Mircia Muntean, cel care a produs marea surpriză în 1996, fiind propulsat la 32 de ani, câţi avea pe atunci, pe fotoliul de edil şef al Devei – fiind ales, după aceea, fără prea mari emoţii, încă de trei ori la rând, în 2000, 2004 şi 2008 – a decis să renunţe la eşarfa de primar, să nu mai candideze pentru un al cincilea  mandat. El a preferat să intre în competiţia electorală cu fostul său tovarăş de partid, Mircea Moloţ, pentru preşedinţia consiliului judeţean. Nu vom comenta de ce a renunţat Mircia Muntean la Primăria Devei, deşi avea şanse reale să obţină încă un mandat. Important este că din bătălia pentru municipiul reşedinţă de judeţ, a dispărut cel mai puternic competitor, omul care, indiferent ce spun detractorii săi, a schimbat uimitor de bine faţa şi statutul oraşului şi care, repet, câştiga fără probleme şi al cincilea mandat.
Aşa stând lucrurile, devenii sunt puşi acum într-o mare dilemă. Pe cine să-l aleagă primar în locul lui Mircia? Nu că n-ar trăi în Deva persoane care ar merita să fie alese în fruntea comunităţii. Oameni competenţi, buni gospodari, energici şi dispuşi să facă treabă, poate chiar mai multă şi mai bună ca Mircia Muntean. Sunt convins că, dacă ar fi să alegi, ai avea pe cine alege. Problema-i că acei oameni, din motive obiective sau subiective, nu intră în politică, preferă să-şi vadă de afacerile lor, de slujbele, de viaţa lor. Şi, după câte ne-au arătat cei care au ajuns să formeze clasa politică românească în aceşti 22 de ani, nici nu sunt de condamnat.
Aşadar, electoratul devean va trebui să aleagă, probabil, pe unul dintre actualele personaje politice locale. Cert este că, deocamdată, şi-au anunţat oficial candidatura pentru jilţul de primar al Devei, doar două persoane. Importante, zic, dacă avem în vedere funcţiile pe care le deţin la nivel politic şi electoratul pe care-l au în spate. Este vorba de fostul subprefect Dorin Gligor, preşedintele filialei judeţene a PDL şi de Petru Mărginean, liderul conservatorilor hunedoreni. Mai ştiu şi alte persoane care aspiră la fotoliul lăsat liber de Mircia Muntean – cum ar fi, de pildă, fostul viceprimar Florin Oancea, care va candida din postura de independent – dar cum încă nu şi-au anunţat public candidatura, prefer să nu le iau în calcul, deocamdată.
Oricum, chiar dacă vor mai apărea şi alţi candidaţi, înclin să cred că bătălia pentru primăria deveană se va da între Dorin Gligor şi Petru Mărginean, primul candidând din partea USP şi al doilea, din cea a USL. Spun că bătălia se va da între cei doi, deoarece nu cred că va apărea în competiţie vreun Făt-Frumos pe cal alb, care să obţină majoritatea voturilor devenilor.
Fără îndoială, va fi o bătălie electorală grea, fiecare dintre cei doi candidaţi amintiţi mai sus având avantaje, dar şi dezavantaje unul faţă de celălalt. Le voi aminti aici, deşi acestea sunt doar teoretice, în final, contând cât de mult şi cum munceşte fiecare, pentru a-i convinge pe locuitorii Devei că el merită votul lor. Astfel, Petru Mărginean are avantajul că este candidatul USL, uniune aflată acum pe val, şi că mai are în spate şi un canal TV local – chiar două, dacă avem în vedere şi televiziunea lui Moloţ – care-l promovează permanent. Dezavantajul lui Mărginean – şi nu-i de nebăgat în seamă! – este că el a mai candidat la Primăria Deva, dar şi la alte funcţii, fără succes însă, fiind perceput de oameni ca un perdant. Dorin Gligor are dezavantajul că reprezintă actualele partide aflate la guvernare, PDL şi UNPR, chiar dacă sub o nouă umbrelă, formaţiuni care nu se mai prea află în graţiile electoratului. Are în schimb avantajul că este, totuşi, o figură relativ nouă pentru electoratul devean, neuzată ca şi ceilalţi. Dar, marele său avantaj faţă de contracandidatul său este că va merge în tandem cu Mircia Muntean, care va face pe dracul ghem, pentru a-l impune pe aliatul său în ochii alegătorilor deveni. Acestea fiind zise, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm ziua de 10 iunie, pentru a vedea cine va fi noul primar al Devei.

Din textele postate pe site-ul ediţiilor online ale cotidianului nostru, nu o dată, am constatat că unii dintre cititori – subliniez, doar unii – fac comentarii de bun simţ, argumentate, uneori chiar mai inspirate decât ale noastre. Aşa stând lucrurile, ne-am gândit că ar fi bine ca pe unele dintre acestea să le facem cunoscute tuturor cititorilor noştri, nu doar celor câteva mii, care citesc MESAGERUL HUNEDOREAN doar pe internet. De fapt, aceste comentarii, unele inspirate, altele mai puţin inspirate, unele partizane, altele echidistante, unele răutăcioase până la calomnie, altele ca apa sfinţită, reprezintă o parte a ceea ce strămoşii noştri romani numeau “vox populi”, adică vocea celor mulţi, a poporului. Mai precis, este vocea oamenilor din judeţ, din ţară şi din întreaga lume – după cât am constatat, din ce în ce mai mulţi – care ne citesc doar online. Aşa că astăzi, vom publica două din comentariile postate la articolele noastre de către “Apostol” – nu ştim dacă numele este real sau este doar un pseudonim? – un cititor care şi-a făcut apariţia de scurtă vreme pe site-ul cotidianului nostru.
Precizăm că nu am făcut nici o intervenţie pe text – de altfel, el poate fi vizionat de oricine pe site-ul ziarului. Mai subliniem că publicarea acestor opinii la rubrica de faţă nu înseamnă că ele reprezintă neapărat şi poziţia noastră la aspectele semnalate de cititor, ci doar faptul că, aşa cum am dovedit-o mereu, suntem partizanii deplinei libertăţi de exprimare.
Apostol spune:
13 aprilie 2012 la 8:51
Ştiu că îmi veţi spune că la alegerile locale se votează omul, nu partidul. Şi aşa e! Un bun gospodar face treabă bună indiferent de partidul din spatele lui.
Eu am însă o mare dilemă: nu am reuşit de 20 de ani încoace, de când asociaţia asta numită UDMR există (că partid nu e!), nu am reuşit să găsesc măcar UNUL din UDMR care să vorbească despre România, despre cetăţenii români şi viitorul lor. TOŢI, dar absolut TOŢI au ca singură preocupare păstrarea identităţii maghiare, a limbii, a obiceiurilor şi tradiţiilor lor. Nu pot uita discursul lor superior despre autonomie pe criterii etnice şi nici răul pe care l-au făcut imaginii externe a României în anii 90, când se plângeau de o adevărată prigoană la care sunt supuşi aici. Este vorba, aşadar, de o formaţiune ideologică închisă, care reprezintă exclusiv interesele comunităţii maghiare. Ceea ce e foarte bine pentru ei, să fie sănătoşi! Însă, cum să ne raportăm noi la un candidat UDMR pentru primăriile din Hunedoara sau Deva?
Cu tot respectul pentru poporul vecin, un candidat UDMR în România este nepotrivit din punctul meu de vedere din considerentele de mai sus. Cred că trebuie să mai treacă ani buni până când un etnic maghiar din UDMR să poată avea încrederea locuitorilor dintr-un municipiu românesc pentru a fi votat primar. Principiul majorităţii trebuie să funcţioneze în democraţie. Cel mai bun primar este cel care reprezintă nevoile şi aspiraţiile majorităţii. Eu nu pot fi convins că un candidat UDMR se poate ridica la acest nivel de aşteptare. Şi nu din vina românilor, ci din cauza îngustimii de agendă a UDMR. (comentariu la articolul “Doctorul Barna Bende, candidatul UDMR şi al USL la Primăria Hunedoara”, publicat în ediţia din 13 aprilie 2012 a ziarului)
Apostol spune:
16 aprilie 2012 la 7:55
Ies la iveală tot mai mult tensiunile din USL. Ceea ce trebuia să fie alternativă la PDL şi Băsescu se dovedeşte pe zi ce trece un proiect născut mort. Nistor şi Moloţ nu vor fi niciodată parteneri loiali. Sunt ca doi hoţi care se prind reciproc cu mâna în buzunarul celuilalt, dar visul de putere îi face pe amândoi să tacă. Deocamdată.
Primăria Hunedoara este, de departe, cel mai tensionat teritoriu de luptă. Hada, primarul liberal cu cele mai proaste rezultate, iese din istorie cu un scandal care va zgudui USL-ul hunedorean. Dacă Moloţ va merge pe mâna lui Hada, îşi va pune în cap PSD-ul şi va pierde din oricum puţinele lui voturi din Hunedoara. Dacă merge cu ungurul Bende, dă dovadă de slăbiciune şi de oportunism, trădându-şi colegul aflat la greu pentru un presupus capital electoral al maghiarilor. Dacă merge cu un pesedist, îşi pune în cap organizaţia PNL, al cărei preşedinte judeţean este, pentru că, după ce a cedat Deva, cedează şi Hunedoara.
Oare nu a venit momentul ca Moloţ să NU se mai călăuzească după dictonul olimpic „Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”? Poate că cel mai nobil gest al omului politic Moloţ ar fi să iasă din competiţie după ce a reuşit contraperformanţa de a pierde cam jumătate din poziţiile pe care le deţinea PNL pe vremea lui Mircia Muntean. După 8 ani de preşedinţie a Consiliului Judeţean, cred că a epuizat toate proiectele pe care era capabil să le genereze.
Nu ştiu dacă şi cât ţine Moloţ la partidul lui, dar sunt convins că cel mai mare bine pe care i-l poate face e să renunţe la candidatura şi la funcţiile deţinute. Vremurile s-au schimbat, trebuie să se schimbe şi garniturile. Pur şi simplu, Moloţ e un personaj din trecut, care se încăpăţânează să ocupe o poziţie nepotrivită pentru el. (comentariu la articolul cu titlul “Cine va fi, totuşi, candidatul USL pentru Primăria Hunedoara”, publicat în ediţia din 7 martie 2012 a ziarului)

Până la această oră, patru politicieni locali şi-au făcut publică, într-un fel sau altul, intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara, la alegerile locale din 10 iunie. Este vorba de liberalul Mircea Moloţ, preşedintele în exerciţiu al instituţiei amintite, de Mircia Muntean, primarul Devei, de Haralambie Vochiţoiu, liderul filialei PP-DD din judeţ şi de Costel Avram, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM, vicepreşedinte al consiliului judeţean. Mai mult ca sigur că, până în ziua începerii oficiale a campaniei electorale, vor mai apărea şi alţi candidaţi. Dar pentru oricine cunoaşte cât de cât situaţia politică din judeţ, este clar că bătălia pentru preşedinţia forului legislativ judeţean se va da între cei doi foşti tovarăşi şi prieteni, acum, adversari înverşunaţi: Mircea Moloţ şi Mircia Muntean. Indiferent ce iluzii îşi vor face ceilalţi candidaţi, aceştia pot doar să influenţeze, într-o măsură mai mare sau mai mică, rezultatul scrutinului, luând din voturile unuia sau altuia dintre cei doi.
Sondajele făcute de ambele tabere, şi cea a USL, al cărei candidat este Moloţ, şi cea a USP, al cărei candidat este Muntean, dar şi de organizaţii neutre, arată o situaţie destul de echilibrată. În unele sondaje, Moloţ conduce cu câteva procente în intenţiile de vot,  în altele, Muntean. Sunt şi sondaje în care ei se află, practic, umăr la umăr, dar şi sondaje dezechilibrate, în care diferenţele în favoarea unuia sau a celuilalt sunt de peste 25 la sută. Personal, cred că scorul la această dată este foarte strâns, cu un uşor avans pentru Mircia Muntean.
Până cu o săptămână în urmă, puneam pariu că, în final, Mircia Muntean va câştiga bătălia de la urne cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean. Dar, de săptămâna trecută, de când în judeţul nostru – şi se pare că şi în alte judeţe din ţară – UDMR a bătut palma cu USL pentru susţinerea reciprocă în alegeri, Mircia Muntean pare să aibă o mică problemă. De ce spun asta? Până acum, la toate cele patru scrutinuri, în care a candidat pentru Primăria Devei, Muntean s-a bazat şi pe voturile maghiarilor din Cristur, din Sântuhalm şi din Deva. Este vorba de un electorat disciplinat, care se prezintă la urne şi votează persoana care i-a fost indicată de conducerea UDMR. Nu ştim exact cât au atârnat în balanţă cele câteva sute de voturi ale maghiarilor în alegerea sa de patru ori ca primar al Devei, dar şi ele au contat. Acum însă, când candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean, Mircia Muntean are nevoie şi de voturile maghiarilor – aproximativ 7.000 la nivel de judeţ, deşi nu se ştie dacă toţi vor şi ajunge la urne – deoarece ele pot face diferenţa dintre el şi contracandidatul său. De bună seamă că el conta într-o mică sau mai mare măsură pe aceste voturi, întrucât UDMR face parte din coaliţia aflată la guvernare, împreună cu PDL şi UNPR. Deci, firesc ar fi fost ca maghiarii din judeţ să meargă la aceste alegeri locale alături de USP, unde să se susţină reciproc. Dar, iată, s-a produs defecţiunea. Nu în judeţ s-a produs aceasta, ci sus, la nivel naţional. Ştim şi motivul care i-a determinat pe udemerişti să facă pasul înapoi şi să înceapă tratativele cu USL. Nu este momentul să-l amintim acum, el va face, dacă va mai fi cazul, subiectul altui comentariu.
Vă daţi seama că această reorientare a UDMR către USL le-a picat tare bine lui Mircea Moloţ şi social-liberalilor hunedoreni, deoarece ştiu şi ei că bătălia cu Mircia Muntean va fi foarte grea şi poate fi chiar pierdută. Ca urmare, Moloţ l-a executat fără să clipească pe primarul în funcţie al Hunedoarei, Ovidiu Hada, trimiţându-l să numere plopii, deşi tot el a fost cel care l-a impus la nivelul conducerii naţionale drept candidatul USL la Primăria Hunedoara.  Aşa că, pare-se, jocurile sunt făcute. Barna Bende, reprezentantul UDMR, va candida, ca independent, la Primăria Hunedoara, susţinut de USL. După această întoarcere cu 180 de grade a udemeriştilor, ar fi posibil ca Moloţ să doarmă oarecum mai liniştit.
Desigur, nu-i un capăt de ţară această decizie a udemeriştilor din judeţ de a merge alături de USL. Totuşi, pentru a echilibra balanţa, lui Mircia Muntean şi celorlalţi candidaţi ai USP nu le rămâne decât să-şi mobilizeze la maximum electoratul fidel să iasă în număr cât mai mare la urne şi, mai mult, să-i atragă şi pe alegătorii indecişi de partea lor.

Alarmă mare, alarmă de grad zero, în legiunea  liberală din al nostru judeţ. Mircia Muntean, fostul conducător al liberalilor hunedoreni – căruia, profitând de neatenţia sa, câţiva tovarăşi şi prieteni i-au tras scaunul de preşedinte de sub fund, ca mai apoi să-l izgonească şi din partid – cică s-a hotărât: va candida la alegerile din vară la preşedinţia Consiliului Judeţean.
Aoleu, fraţilor, ce ne facem, că „nebunul” este în stare să ne facă pocinogul – au prins a se văita cei câţiva granguri liberali din judeţ, băgaţi de urgenţă în şedinţă de mai marele lor şef local. Dacă turbatului i s-a pus pata pe fotoliul şefului, atunci avem o problemă. Buldozer cum îl ştim, “zăpăcilă” în trei luni ară judeţul de la nord la sud şi de la est la vest şi-i în stare să ne fure electoratul, pe care şi aşa, cu greu îl ţinem lângă noi. Deci, musai să-l bumbăcim rapid şi pe toate laturile, să-i dăm la gioale până-i trece pofta de şefie la judeţ.
Bine, bine, dar cum facem, pe ce punem iute mâna, ca să-l pocnim direct în tărtăcuţă pe turbat, să nu-şi mai revină vreo lună de zile. Băi, staţi aşa, mi-a venit o idee trăznet, sare cu gura unul din locotenenţii baciului liberal. Să apelăm la vlădica. Bagă-i şefule un telefon lui Preasfinţitul, să ne ajute şi el, că şi tu l-ai ajutat din greu.
Şi uite aşa, a apărut pe mail-urile redacţiilor din judeţ, taman în preziua de Dragobete – dar la vreo 12 zile după ce primarul Mircia Muntean a “oficiat”, la complexul Aqualand, şugubeţele sale “căsătorii de probă”, pe care de vreo 10 ani le tot face de Sf. Valentin, spre bucuria perechilor de tineri şi amuzamentul mulţimii de gură-cască – scrisoarea deschisă în care primarul este tras de urechi cu vorbe duhovniceşti, dar în stil kominternist. Scrisoare din care redăm în continuare câteva paragrafe, spre elucidarea cititorilor:
Domnule Primar,  
Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei încredinţaţi mie spre păstorire(…)
Dragobetele, din sărbătoare a iubirii neprihănite, ce înalţă tinereţea în bucuria supremă de a fi, este transformat într-un jalnic concubinaj al desfrânării! Cine şi de ce o face? Cine sunt cei care dezbracă iubirea de sfinţenie şi o rezumă la instinctele unei discoteci?
Generaţiile vârstnice, datoare să vegheze ca duhul creştin românesc să nu moară în copiii noştri, se transformă în jalnici agenţi matrimoniali de o zi. Primarul – omul reper moral, intelectual şi gospodăresc al unei comunităţi, părintele fără veşminte preoţeşti al celor din „parohia”(primăria) ce i-a fost încredinţată – joacă rolul unui oficiator al unei iubiri şi căsătorii de probă! Normalizează, adică, alungarea lui Hristos din cetate!
Domnule primar, oricare ai fi, aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu atunci când participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine, încheind căsătorii de o zi! Este o blasfemie împotriva neamului românesc, a identităţii sale, exprimată şi în sărbătoarea Dragobetelui, atunci când sanctifici iubirea redusă la concubinajul de o noapte! Este o crudă blasfemie împotriva iubirii, căci iubirea singularizează pe om în rândul tuturor formelor de existenţă şi înveşniceşte comuniunea între doi tineri !
Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te cutremuri de judecata istoriei pe care o scoţi din devenirea românească şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi) ?! (…)
Semnează Biroul de Presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei“
Deci, i-au zis-o afurisitului, să ştie tot norodul hunedorean pe partea cui joacă slujbaşii Domnului. Numai că, ştiţi cum vine vorba, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă. După trimiterea scrisorii deschise, cei care au iniţiat-o, precum şi scribii de la Episcopie şi-au dat iute seama că reacţiile n-au fost cele scontate. Ba dimpotrivă, cei din presă i-au luat la ochi şi au început să măcăne faţă de această imixtiune a bisericii în lupta politică. Aşa că, onor Episcopia a încercat să dreagă iute busuiocul. Şi a transmis, fuga-fuguţa,  două comunicate de presă, prin care, pe de-o parte încercau să ne convingă că scrisoarea nu-i era, vezi doamne, adresată primarului Mircia Muntean, ci tuturor primarilor din judeţ, care ar oficia asemenea căsătorii de probă, iar pe de altă parte, că demersul Episcopiei Devei şi Hunedoarei este unul care s-a dorit a fi exclusiv moral şi duhovnicesc, fiind lipsit de orice conotaţie de natură politică.
Culmea ipocriziei este însă alta. În comunicatul lor, slujbaşii Episcopiei nu doar că încearcă să arunce pur şi simplu pisica moartă în ograda presei, dar caută să ne mai şi intimideze, scriind că “acţiunile de presă care deturnează scopul şi sensul demersului nostru, încercând să-i imprime o conotaţie politică pe care noi nu am dorit-o şi nu o dorim în nici un fel, considerăm că sunt intolerabile şi contravin întru totul profesiei şi deontologiei jurnalistice”. Deci, în concluzie, jurnaliştii sunt de vină, afurisiţii de ei, că au dat o conotaţie politică demersului exclusiv duhovnicesc al Episcopiei.
Prea cucernici slujbaşi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu scrisoarea deschisă şi cu cele două comunicate care i-au urmat, chiar că ne-aţi băgat în ceaţă. În ce, Doamne, iartă-ne, să mai credem? În ce face popa sau în ce zice popa?

Nu ştiu dacă această scoatere la bătaie a lupilor tineri ai partidului a fost o decizie pe care Traian Băsescu şi liderii PDL au luat-o pe moment, sau ea a fost pregătită de câteva luni bune. Chiar dacă, la depunerea jurământului de către membrii noului Cabinet, preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier a fost antamată cu câteva luni în urmă între el şi fostul prim-ministru Emil Boc, părerile rămân împărţite. Unii analişti şi comentatori susţin că ea a fost luată pe genunchi, în disperare de cauză, alţii că a fost gândită şi pregătită de prin vară, de când ar fi trebuit să demisioneze Guvernul Boc. Oricum, a fost o decizie inspirată. Argumentele? Iată câteva. Dacă rămâneau în guvern tot aceeaşi miniştri, nu era bine, atât din punct de vedere al imaginii publice – aceeaşi Mărie cu altă pălărie! -, cât şi a faptului că foştii miniştri erau deja erodaţi, nu mai puteau aduce suflul nou, necesar în această perioadă grea, în care trebuie menţinută şi întărită stabilitatea economică a ţării şi, în acelaşi timp, luate măsuri care să ducă la creşterea veniturilor populaţiei. Cred că tânărul premier Ungureanu şi echipa lui de lupi tineri, promovaţi acum din linia a doua în prima linie, chiar au suflul necesar şi ambiţia de a dovedi de ce sunt în stare. Ei pot face treabă bună, dar cu o condiţie. Să fie lăsaţi s-o facă, să nu li se dea peste mână de către cei care i-au pus în guvern. Apoi, prin această mutare, persoanele de la vârful PDL care se aflau în guvern, începând cu Emil Boc, continuând cu Elena Udrea, Sulfina Barbu, Traian Igaş şi ceilalţi, dispărând din prim-plan, nu vor mai fi ţintele predilecte ale criticilor populaţiei şi ale opoziţiei. Acestea vor putea liniştite să se ocupe în teritoriu de revitalizarea şi pregătirea organizaţiilor locale ale partidului pentru alegeri.
Acestea fiind zise, nu-i de mirare că unul din cei doi  copreşedinţi ai USL, mai exact Crin Antonescu, a turbat când a  aflat mişcarea marinarului de la Cotroceni şi a pedeliştilor. Ştie el ce ştie. şi tot de aceea, activiştii USL, posturile tv şi ziarele aservite Uniunii au pus toată artileria pe noul premier şi pe miniştrii săi, numindu-i guvern de marionete, guvern second hand sau guvern-grădiniţă.
În încheiere, un singur lucru ar mai fi de spus: nu ar fi normal ca acest guvern să fie lăsat să lucreze, cel puţin câteva luni, şi după aceea să începem să ne dăm cu părerea?
P.S. – De apreciat prestaţia din ultima vreme a liderului PSD, Victor Ponta. Săptămâna trecută, în Parlament, la acordarea votului de învestitură Guvernului Ungureanu, acesta a avut din nou un  discurs civilizat, echilibrat şi elegant, prin care şi-a exprimat opiniile şi propunerile faţă de noul premier şi Cabinetul său.

Când toată lumea îi credea că sunt groggy şi aştepta doar momentul în care să fie făcuţi knock-out, preşedintele Băsescu şi PDL s-au trezit, vorba aceea, ca boxerul din pumni, şi au făcut o mutare neaşteptată, am spune, chiar isteaţă. O mutare care se pare că i-a lovit în plex – dacă tot am început în termeni din box – pe cei din opoziţia uselistă, lăsându-i pentru început fără aer. Iar prima dovadă că demisia Guvernului Boc şi scoaterea la bătaie a lupilor tineri ai PDL îi deranjează extrem de tare pe adversarii din USL a fost reacţia virulentă a lui Crin Antonescu. Acesta a ieşit mintenaş pe sticlă şi, turbat parcă, a declarat “război pe viaţă şi pe moarte” – jihadul, ce mai! -  preşedintelui şi coaliţiei aflată la putere. Apoi, imediat ce s-au mai dezmeticit după această mutare făcută de PDL, liderii USL, activiştii din cele trei partide ale Uniunii, canalele TV şi publicaţiile aservite au început să ţipe ca muşcaţi de şarpe, împotriva noului premier şi a noilor miniştri din Cabinetul său, scormonindu-le trecutul şi căutându-le bube-n cap. Numai că, spre marele lor ghinion, n-au prea avut ce găsi. Asta, pentru că majoritatea acestor miniştri, promovaţi din linia a doua a partidului sunt oameni tineri, cei mai mulţi şcoliţi prin străinătate, cu masterate şi doctorate luate pe la universităţile din SUA, Anglia, Franţa, Germania sau te miri pe unde. Oameni care până acum au dovedit că le merge capul. Majoritatea dintre ei, deşi au cu puţin peste 30 de ani, au deja o situaţie materială solidă, unii putând fi numiţi chiar bogaţi. Şi, mai mult, toţi aceşti tineri lupi pe care PDL i-a scos la bătaie au şi experienţă în domeniile pe care le vor coordona, ei activând de câţiva ani buni în diferitele guverne, în parlament, sau în organizaţii guvernamentale ori internaţionale de profil.
Deci, nu se poate spune că n-au pregătirea necesară pentru a conduce un guvern – în cazul lui Mihai Răzvan Ungureanu – sau un minister, în cazul celorlalţi membri tineri ai noului Cabinet. (continuare în ediţia următoare)

Aşadar, ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Premierul Boc a demisionat. A făcut-o poate mai târziu decât trebuia. Dacă demisiona mai în vară, imediat după ce guvernul a luat măsurile dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei, era poate mai bine pentru el şi pentru partidul pe care-l conduce. Dar, probabil că, împreună cu preşedintele Băsescu, au considerat că atunci nu este încă momentul. Nu ştim din ce motive şi ce calcule şi-au făcut. Au crezut că mariajul dintre liberali şi sociali-democraţi se va duce de râpă? Au sperat că, până la finele anului precedent, Europa va ieşi din criză? Şi, prin urmare, lucrurile vor începe să meargă bine şi la noi, dând astfel guvernului posibilitatea să mai deschidă baierele pungii, în favoarea pensionarilor şi sutelor de mii de bugetari cărora le-au fost dijmuite lefurile?
Din păcate pentru ei, n-a fost să fie. Criza nu pare a se încheia, încă ţine Europa în şah, cu toate măsurile luate de granzii Uniunii. În aceste condiţii, ţinând cont şi de faptul că suntem atent monitorizaţi, ba aş spune chiar strânşi cu uşa de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, adică de cei care ne-au dat şi ne dau banii ca să nu intrăm în faliment, este clar că nu se puteau lua măsuri populiste, menite să mulţumească populaţia, care a tot strâns cureaua de câţiva ani încoace.
Deci, mai nimic din ce, probabil, au sperat Traian Băsescu, Emil Boc, liderii PDL şi aliaţii lor de la guvernare, nu s-a întâmplat. Uniunea Social Liberală a rămas unită, nu dă semne să se spargă, chiar dacă se mai înregistrează fricţiuni prin teritoriu. Colac peste pupăză, au şi început protestele publice. Asta, în urma unor gafe impardonabile ale preşedintelui Băsescu – mă refer la cazul Raed Arafat şi la intervenţiile acestuia pe tema Legii Sănătăţii – care s-a vrut prea jucător, dar a trebuit să facă pasul înapoi. Iar aceste proteste, care au fost mintenaş preluate şi dirijate – unii spun că şi stimulate financiar?! – de opoziţia uselistă, chiar dacă nu sunt de amploare, prin faptul că nu se mai opresc, pot fi catalogate ca fiind sâcâitoare.
Aşa stând lucrurile, era clar că trebuia făcut ceva, pentru ca să se mai salveze ce mai poate fi salvat. Adică, să nu se ajungă în situaţia ca PDL să piardă tot ce a câştigat în aceşti ani şi să obţină la alegeri un scor care să-l transforme într-un partid de mâna a doua. Sau, în cea mai neagră ipostază, să nici nu mai intre în parlament. Iar singura soluţie pe care preşedintele, democrat-liberalii şi aliaţii lor din coaliţia aflată la guvernare o aveau în acest moment, pentru a mai remedia situaţia, era schimbarea guvernului. O soluţie care, aşa cum a declarat şi preşedintele Băsescu şi fostul premier Boc, a fost stabilită de comun acord încă de la finele anului trecut, ea fiind amânată până acum, tot din cauza vizitei celor de la FMI. Ca urmare, imediat ce reprezentanţii FMI şi-au încheiat vizita, Boc şi-a prezentat demisia, iar preşedintele a şi desemnat noul premier.
Acum, că a plecat, se vor spune multe despre fostul premier Emil Boc. Şi bune, probabil mai puţine, şi rele, cu siguranţă mai multe. Însă, orice se va spune, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să amintim că, deşi a avut neşansa de a conduce treburile ţării în plină criză economică, Boc lasă în urmă cele mai importante reforme pentru pensionari, elevi, angajaţi şi patroni, realizate într-un interval scurt de timp. Că nu toate proiectele i-au reuşit, că unele nu sunt pe deplin fezabile sau n-au fost duse până la capăt, şi asta-i adevărat. Mai rău pentru Boc este că el va rămâne în mintea românilor ca premierul care a stat permanent sub pulpana preşedintelui, guvernul condus de el fiind perceput ca o anexă a Cotrocenilor. Aşa că, privind lucrurile prin prisma lui Traian Băsescu, putem spune că maurul şi-a făcut datoria. Era momentul să plece.

N-o fi el Băsescu preşedintele perfect, are şi el metehnele lui. Chiar mai multe decât ar trebui. N-o fi Boc premierul cel mai bun şi nici guvernul pe care-l conduce printre cele mai performante, dar cel puţin, acest guvern şi acest preşedinte au reuşit în actuala perioadă de criză mondială să ţină ţara pe linia de plutire. De acord, poate ar trebui schimbaţi de la guvernare, să aducem pe alţii mai buni.
Dar pe cine? Aceasta-i marea problemă. Cine sunt aceşti „mai buni”? Crin Antonescu, Ponta şi celălalt lider din USL – na, că nici nu-mi mai amintesc cum îl cheamă, cel de la conservatori, marioneta lui Voiculescu? Sau poate Dan Diaconescu OTV şi al său Partid al Poporului?
Deocamdată, să-l lăsăm pe DD-OTV în pace, deşi nici el nu este de nebăgat în seamă, şi să ne referim la liderii USL. Mai exact, la Antonescu şi Ponta, că ei se văd preşedinte şi prim-ministru. Păi, în afară de faptul că nu mai au răbdare până la alegeri şi tot strigă jos, jos, vrem anticipate, ca să ajungă mai repede la ciolan, ce au făcut cei doi domni şi parlamentarii din partidele lor, lefegi plătiţi din buzunarul nostru, pentru a ajuta la îmbunătăţirea lucrurilor în ţară? În afară de faptul că au călărit mintenaş protestele societăţii civile, că s-au dus cu pâra pe la  Bruxelles, ce au făcut ei ca să putem avea încredere că, odată ajunşi la putere, vor schimba lucrurile în bine în România? Crin, care nu-i în stare să meargă la Parlament, fiind campionul absenţelor, se vrea preşedinte? Hai să fim serioşi! Păi el n-a fost în stare în aceşti ani de când face politică la vârf să înveţe olecuţă de limbă engleză, vorba unui cunoscut editorialist de la un cotidian central. Cât  despre Victor Ponta, o fi el mai serios şi mai pragmatic, dar deocamdată – vorba lui Ion Iliescu, mentorul său – este prea crud.
De fapt, USL şi-a dat examenul de seriozitate şi de capacitate de a schimba lucrurile în ţară cu trâmbiţata grevă parlamentară. O grevă care s-a fâsâit de tot, transformându-se în final într-un protest de doi bani, cu care liderii şi parlamentarii USL vor să păcălească electoratul. Mai întâi, aceştia au declarat că aleşii USL vor demisiona in corpore din Parlament. Dar au renunţat rapid, pe de-o parte, fiindcă şi-au dat seama că acest lucru-i o mare prostie, iar pe de alta, din cauza opoziţiei propriilor parlamentari, care nu erau fraieri să renunţe la aproape un an de mandat. Apoi, au anunţat o grevă parlamentară cum nu s-a mai văzut pe la noi şi nici prin alte părţi. Aleşii USL vor sta doar acasă, la cabinetele din teritoriu, nu se vor mai prezenta la lucru în Parlament, până ce guvernanţii nu vor ceda pretenţiilor Opoziţiei. Da, dar asta însemna ca parlamentarii grevişti să-şi piardă diurnele, banii de navetă şi alte angarale, plus că s-a dus traficul de influenţă şi rezolvarea micilor sau marilor afaceri.
Şi atunci, ca să nu-şi pună propriii parlamentari în cap, dar nici să nu se facă din nou de minune, alde Antonescu şi Ponta au „retrogradat” acţiunea opoziţiei la rangul de protest. Adică, aleşii uselişti se prezintă la Parlament, ca să nu piardă banii şi celelalte avantaje, dar nu vor servi şedinţele în plen, în comisii şi cele ale conducerilor Camerelor. Ei vor lucra doar pe alese, dacă-i vorba de moţiune de cenzură, de alegeri anticipate, de contestări la Curtea Constituţională, sau de votarea unor tratate internaţionale importante. Başca, vor face oarece deplasări externe alese pe sprânceană. În schimb, toţi s-au jurat că banii care le intră pe card pe nemuncite, îi vor dona azilelor de bătrâni şi orfelinatelor. Deci, uite cum liderii Opoziţiei au găsit metoda de a se afla şi în căruţă, şi în teleguţă. Numai că aici nu-i vorba doar de şmecherie dâmboviţeană, ci şi de o recunoaştere a neputinţei.
Aşa stând lucrurile, tu, alegătorul, mai poţi să crezi că domnii din USL sunt mai breji decât cei din PDL? Că ei vor scoate ţara din criză şi vor face să curgă lapte şi miere în România? Hai să avem pardon! Dar, totuşi, întrebarea rămâne: eu, cetăţeanul neturmentat, contribuabil onest şi disciplinat, care-i plătesc de atâţia amar de ani pe aceşti lefegii politici, votându-i când pe unii, când pe ceilalţi, după cum se vede fără mare folos, acum cu cine naiba să mai votez?

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni situaţia de la Primăria Deva, legată de taxele şi impozitele locale. Subiectul este deja de notorietate, el fiind abordat încă de la finalul anului trecut, dar mai ales, în ultimele zile, de presa locală şi naţională. Asta, pentru că Primăria Deva este singura din ţară care la această oră nu poate încasa dările respective de la cetăţenii municipiului, deoarece onor consiliul local n-a adoptat până acum proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele pe anul 2012.
Situaţia este de râsu’-plânsu’, şi asta, nu doar pentru faptul că primăria deveană nu încasează încă nici un ban prin serviciul de taxe şi impozite. Poate mai există ceva bani în conturile acesteia, ca să efectueze plata salariilor celor câteva sute de funcţionari ai săi sau să-şi achite obligaţiile urgente către terţi. Problema gravă este că acest blocaj îi afectează în foarte mare măsură pe contribuabili, persoane fizice şi juridice. Asta, deoarece de plata impozitelor şi taxelor locale sunt legate direct alte angarale. Aici nu-i vorba doar de faptul că oamenii nu-şi pot achita dările către municipalitate, ci de multe altele. Astfel, serviciul respectiv nu poate elibera documentele necesare tranzacţiilor imobiliare şi de autovehicule, certificate de construcţie şi de urbanism şi autorizaţii de funcţionare la firme. Mai  mult, noua lege a asistenţei sociale aflată în vigoare prevede că persoanelor care beneficiază de diferitele ajutoare sociale şi nu şi-au achitat până la finele lunii datoriile la bugetul local de anul trecut, li se vor suspenda timp de cinci luni aceste ajutoare. Deci, vă daţi seama în ce situaţie i-a împins iresponsabilitatea unui grup de aleşi locali din Deva pe contribuabilii din municipiu, aceştia dovedind încă o dată că nu ţin cont de interesele cetăţenilor care i-au ales, ci doar de interesele personale şi de ordinele primite pe linie de partid.
Aşa stând lucrurile, să vedem cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care s-a ajuns. Este deja arhicunoscut războiul dintre primarul Devei, Mircia Muntean, şi o parte dintre foştii săi colegi de partid, liberalii. Aceştia, după ce l-au dat afară din partid, vor să-l scoată şi din primărie. Iar de când s-a constituit Uniunea Social Liberală, în război au intrat volens-nolens şi social-democraţii. Este o bătălie care pe care, dusă cu tot arsenalul, politic şi nepolitic, cu lovituri sub centură, şi de o parte şi de cealaltă. O perioadă, Mircia Muntean le-a făcut faţă adversarilor săi din USL, putând să-şi promoveze proiectele în consiliul local. Dar treptat, aceştia au reuşit să-şi facă jocurile. Întâi au ejectat din consiliul local patru dintre aleşii care-i rămăseseră fideli lui Muntean, apoi i-au schimbat din funcţii şi pe viceprimarii puşi de el. Cert este că acum, având majoritatea în consiliul local, useliştii fac legea, primarul fiind cam băgat în corzi.
Am putea spune că ceea ce se întâmplă între opoziţia uselistă şi primarul Devei (devenit între timp membru UNPR) este ceva normal, fiind vorba de lupte politice. Aşa ar fi, dacă acest război n-ar afecta interesele cetăţenilor municipiului. N-o fi el primarul Mircia Muntean omul perfect, are şi el păcatele lui, are orgoliile lui, mai şi greşeşte, suntem de acord cu asta. Numai că de data aceasta – în problema taxelor locale – musai să o spunem, useliştii sunt cei care au dat-o cu buful în măciulie. Simţindu-se ei pe cai mari, au plusat, vroind să-i aplice primarului lovitura de graţie. După ce proiectul taxelor şi impozitelor locale pe 2012 a fost finalizat, fiind supus, conform legii, timp de 30 de zile, dezbaterii publice, când a fost pus pe ordinea de zi în şedinţă de consiliu, ca să fie dezbătut de aleşii locali şi votat, consilierii care formează majoritatea uselistă l-au scos de pe ordinea de zi. Asta, deşi nu aveau dreptul, fiindcă potrivit Legii Administraţiei Publice, numai iniţiatorul (în acest caz, primarul) avea dreptul să o facă. Şi la fel au procedat şi la următoarele două şedinţe de consiliu local, iar la cea de-a patra, ultima din anul trecut, în care se mai putea adopta respectivul proiect de hotărâre, consilierii USL nu s-au prezentat, şedinţa neţinându-se din lipsă de cvorum.
În urma scandalului iscat şi a mediatizării acestei situaţii, dându-şi seama că au dat-o în bară şi ies rău în ochii electoratului devean, useliştii hunedoreni încearcă acum să dreagă busuiocul. Au înregistrat la finele săptămânii trecute, la pri-
mărie, o expunere de motive, făcută iute pe picior, prin care propun reducerea taxelor şi impozitelor locale cu cinci la sută. Concomitent, sâmbătă, au împrăştiat prin municipiu un manifest, prin care anunţă populaţia că USL Deva scade taxele şi impozitele locale în 2012 cu cinci la sută. Bineînţeles, că au avut grijă ca în manifestul cu pricina să i-o tragă olecuţă în freză şi primarului Mircia Muntean. De subliniat, ca fapt divers, că pe manifestul cu pricina şi-au pus semnătura, ca iniţiatori, liderii liberali şi social-democraţi de la nivel judeţean şi municipal.
Bine, bine, neicuşorilor, ziceţi că v-aţi gândit să reduceţi cu cinci la sută taxele şi impozitele locale în Deva. Păi, dacă asta v-a stat în cap, cine v-a împiedicat s-o faceţi la momentul oportun? N-aţi avut timp, 30 de zile, începând cu 10 noiembrie 2011, când proiectul de hotărâre a fost supus dezbaterii publice, să tot faceţi, domnilor aleşi din USL, propuneri în acest sens? Ba, mai mult, cine v-a împiedicat să dezbateţi proiectul taxelor şi impozitelor pe 2012, aflat pe ordinea de zi în patru şedinţe locale, să propuneţi amendamentele de reducere a acestora şi să le adoptaţi, că doar aveaţi majoritatea în consiliul local? Şi atunci, să ne mai mirăm de ce n-are ursul coadă?

Stau cu Toto, iubitul şi răsfăţatul nostru yorkshire terrier, în braţe, şi mă gândesc la ce aş putea să scriu în acest prim editorial al anului de graţie 2012. Urmăresc ştirile de la televizor, poate, poate, dau de vreun subiect de care să mă agăţ. Vezi să nu. Toate canalele transmit cam aceleaşi grozăvenii înregistrate pe  faimoasele noastre plaiuri mioritice (nu ştiu de ce mă tot lipesc de această expresie?) în primele zile ale anului în care taman am păşit. Într-o comună din sudul ţării, parcă de prin Ialomiţa, s-au luat la bumbăceală două clanuri de interlopi, ziceau cei de pe ecrane. Dar caftangiii susţineau că sunt oameni cinstiţi, care au muncit din greu pe afară (?!), ca să-şi facă o viaţă mai bună acasă. Oricum, beligeranţii  cu pricina s-au folosit de bâte (de baseball, fireşte), săbii, topoare şi pistoale cu gloanţe adevărate, nu din cauciuc. Urmarea? Unul a mierlit-o, împuşcat în cap, iar alţi vreo patru au ajuns pe paturile spitalului. Staţi, că asta-i doar prima ştire dată pe toate canalele televiziunilor naţionale. Au urmat, mintenaş, altele, tot din aceeaşi categorie. Un poliţist dintr-o comună argeşeană a descărcat câţiva plumbi în pieptul unui rival în dragoste, apoi şi-a tras şi el un glonţ în cap. Nu trec trei minute şi aflăm, tot de la televizor, fireşte, altă grozăvenie. Un bărbat de prin Timiş şi-a omorât copilul în vârstă de şapte ani şi socrii, apoi s-a spânzurat în faţa casei. Mai vreţi şi altele? Mai vreţi? Vă mai spun una! Un băietan de 11 ani a fost găsit mort în gara din Rodna Veche. Era dezbrăcat până la brâu şi avea numeroase semne de agresiune pe trup. Ar mai fi şi alte asemenea informaţii cu care televiziunile ne-au  gratulat în a doua zi din 2012, însă mă opresc aici. Nu de alta, dar să nu vă faceţi o părere greşită, să credeţi cumva că am ales în mod special doar lucrurile rele înregistrate în acest început de nou an, pentru a vă induce o stare de depresie. Departe de mine acest gând, deoarece – musai să arăt aici! – prin structura mea, sunt un optimist. Adică, şi atunci când treburile merg rău, eu spun că încă-i bine, deoarece ar putea merge şi mai rău.
Aşa stând lucrurile, am tot butonat telecomanda televizorului, am tot căutat pe site-urile agenţiilor de ştiri, poate găsesc vreo informaţie care să-mi dea speranţe că în acest an va fi ceva mai bine pentru noi, trăitorii din Ţara Românească. Dar, cu toate insistenţele mele, n-am găsit nimic menit a mă face să închei aceste rânduri într-o notă cât de cât optimistă. Dimpotrivă, din toate comentariile şi informaţiile publicate, reieşea că nici în acest an 2012 nu vom scăpa de problemele generate de criza economică. Deci, oameni buni, staţi liniştiţi, dacă nu crăpăm, vom duce-o rău.
P.S. Iată, totuşi, o veste bună, care se referă chiar la judeţul nostru. Potrivit precizărilor făcute de poliţiştii hunedoreni, la finalul anului trecut şi în primele trei zile ale acestui an, la noi, a fost linişte şi pace. Nu s-a întâmplat nici o fărădelege, nici un furtişag, nici măcar olecuţă de bătaie. Doar vreo două-trei persoane au fost prinse la volan, cu damf de alcool. Nu prea mult, dar suficient ca să intre la penal, conform noii legislaţii rutiere.

Ne pregătim să încheiem anul 2011 şi să trecem în 2012. Deocamdată, suntem la ora bilanţului. La fel ca toată lumea, ne analizăm şi noi activitatea din acest an, marcându-ne realizările şi nerealizările.
Este clar că şi pentru noi, ca pentru majoritatea firmelor şi a oamenilor din ţara asta, anul 2011 a fost un an dificil, în care ne-am dublat, ba am putea spune că ne-am triplat eforturile, pentru a-l încheia cu bine. Din punct de vedere financiar, nu prea avem cu ce ne lăuda, dar nici a ne plânge. Am reuşit  să ne menţinem, aşa cum am spus, cu mari eforturi, pe linia de plutire. Partea bună a fost că nu am fost nevoiţi să reducem personalul din redacţie şi nici salariile. Adevărul este că avem o echipă minunată, şi toată lumea, de la vlădică până la opincă, a înţeles că în aceste vremuri grele, mai mult nu se poate. Drept pentru care le mulţumesc şi pe această cale tuturor colegilor din echipa MESAGERUL HUNEDOREAN.
Dacă din punct de vedere financiar, lucrurile stau aşa cum le-am arătat, în schimb, în acest an, am avut numeroase realizări pe plan editorial, ceea ce ne-a întărit poziţia, pe care o deţineam încă de anul trecut, de a fi publicaţia cea mai puternică, cea mai influentă din judeţ, cu cel mai mare număr de cititori, atât pe ediţiile tipărite ale ziarului, cât şi pe cele online. Ceea ce ne bucură şi ne dă certitudinea că demersul nostru gazetăresc nu se iroseşte este  faptul că numărul cititorilor MESAGERULUI HUNEDOREAN creşte de la o lună la alta. Nu este o creştere spectaculoasă, nici n-ar putea fi în condiţiile crizei economico-financiare, care ne-a obligat pe toţi să ne revizuim priorităţile şi, mai ales, să ne restrângem cheltuielile. Însă, ştiţi cum vine vorba: încet, dar sigur.
Se obişnuieşte ca la fiecare final de an, oamenii să-şi facă planuri pentru anul ce va să vină. Şi noi avem câteva idei pe care vrem să le promovăm în ziar, pentru a-l face mai interesant şi mai util pentru cititori. Pe unele, le-am aplicat deja în aceste zile în paginile cotidianului. Altele vor urma, începând cu anul viitor. Sperăm ca ele să fie apreciate de cei care citesc ziarul. Dar, peste toate astea, sperăm şi noi, laolaltă cu toţi românii, ca în 2012 să ne fie un pic mai bine decât în anul pe care ne pregătim să-l părăsim.
Acestea fiind zise, întrucât ne vom mai reîntâlni doar în 4 ianuarie 2012, nu ne mai rămâne decât să vă urăm, dumneavoastră, celor care citiţi aceste rânduri, tuturor cititorilor cotidianului nostru, să aveţi parte de un Crăciun minunat, şi să treceţi pragul noului an sănătoşi şi voioşi. La mulţi ani, dragi hunedoreni, oriunde vă aflaţi!

Fără doar şi poate, evenimentul cap de afiş al săptămânii trecute în judeţ a fost greva foamei declarată de Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. De ce a recurs ditamai primarul de municipiu la un asemenea gest extrem? A făcut-o – conform declaraţiei sale – pentru că a ajuns la concluzia că este singura cale de a-i sensibiliza pe guvernanţi să aloce fondurile necesare asigurării agentului termic în anotimpul rece, pentru ca locuitorii din Brad să nu mai îngheţe în apartamente.
Acum, trebuie să spun că problema asigurării căldurii în apartamentele brădenilor nu este nouă. Ea este arhicunoscută de ani buni la toate nivelele. Nu este prima dată – ci probabil a 15-a oară – când, la început de iarnă, locuitorii din Brad suferă mai multe sau mai puţine zile de frig în case, iar administraţia locală se duce cu miloaga la judeţ şi la guvern, cerând bani cu care să asigure furnizarea peste iarnă a agentului termic în casele oamenilor. Deşi toată lumea, indiferent de cine s-a aflat la guvernare, ştia că aceasta nu-i o soluţie, că o să vină vremea când guvernul nu va mai da bani pentru aşa ceva, până acum, nu s-a rezolvat nimic. Pardon, s-a făcut un fel de cârpăceală la vechea centrală de la Gurabarza, care să-i asigure o mai bună funcţionare şi un consum mai mic de combustibil, dar se pare că efectul este aproape nul. Îmi amintesc că s-a vorbit şi de un proiect susţinut cu fonduri europene, care prevedea construirea unei centrale noi, menite să asigure încălzirea oraşului. Culmea, dacă bine mai ţin minte, în respectivul proiect era inclusă chiar şi introducerea gazului metan în Brad. Se înţelege că totul a rămas la stadiul poveştilor de aburit electoratul.
Să revin, însă, la greva foamei în care a stat timp de cinci zile Florin Cazacu şi la urmările acţiunii sale. În primul rând, să vedem ce a urmărit edilul şef al Bradului cu această supunere voluntară la înfometare. Păi, el era la mare înghesuială şi nu prea avea multe soluţii să iasă din strâmtoreala în care se afla. Pe de-o parte, în rândul locuitorilor oraşului se acumulaseră în ultimii ani o seamă de nemulţumiri la adresa lui, nemulţumiri care acum aveau toate condiţiile să se amplifice, ducându-l pe primar la pierderi ireparabile de imagine. Pe de altă parte, cu toate insistenţele sale, nici de la nivelul conducerii judeţului, nici de la Guvern, nu se întrezărea vreo intenţie de a aloca fonduri pentru asigurarea căldurii în apartamentele brădenilor. Logic, Florin Cazacu, fiind cu spatele la zid, a ales poate singura mişcare – nu ştim dacă a fost ideea lui, sau i-a sugerat-o cineva? – prin care putea să-i facă pe cei din conducerea judeţului să se implice mai serios în rezolvarea acestei probleme şi să-i determine pe guvernanţi să aloce rapid banii necesari, ori să vină cu soluţia prin care să se asigure căldura în Brad.
Fireşte, adversarii săi politici, şi nu numai, au sărit mintenaş la gâtul lui Cazacu, pe care l-au acuzat – s-ar putea chiar să aibă în unele privinţe dreptate! – de proastă administrare, punându-i în cârcă situaţia în care se află locuitorii oraşului. Mai mult, atât Dorin Gligor, liderul judeţean al PDL, cât şi prefectul Attila Dezsi, şi-au asumat meritul în rezolvarea acestei probleme. Le dăm crezare, deoarece ştim că atât prefectul de Hunedoara, cât şi preşedintele democrat-liberalilor hunedoreni au intervenit la şefii din guvern, venind şi cu soluţii, în acest sens.
Nu mi-am propus să-i iau apărarea lui Florin Cazacu, deoarece sunt sigur că nu este primarul perfect, că are şi el păcatele lui. Dar, indiferent cine ce zice, important este că, prin acţiunea lui, hulită de unii, aplaudată de alţii, omul şi-a atins scopul. Nu ştiu, însă, ce efect a avut această grevă a foamei asupra locuitorilor din Brad. L-a ajutat ea oare pe Florin Cazacu să recâştige măcar o parte din electoratul care i-a devenit ostil în ultima perioadă? Rămâne de văzut la următoarele alegeri.

Proaspăt pus pe liber din PSD şi din funcţia de preşedinte al Senatului, Mircea Geoană se zbate, vorba unui prieten, ca peştele pe uscat. N-a stat nici măcar o zi să se liniştească, aşa cum a declarat imediat după debarcarea sa de la preşedinţia Camerei superioare a Parlamentului, ci imediat a fugit la Dăbuleni, unde se află fieful său electoral. Şi a făcut-o cu tam-tam, anunţând jurnalişti să vină acolo, deoarece „va ţine un discurs important”.
Geoană a ajuns la Dăbuleni, însoţit de deputatul conservator Florentin Gust, primul politician care a anunţat că demisionează din USL şi se alătură acestuia. În faţa căminului cultural, a fost  întâmpinat de primarul din Dăbuleni şi de câteva zeci de localnici, susţinători ai săi. Până la urmă, în „discursul important” ţinut în faţa ţăranilor din Dăbuleni, Mircea Geoană n-a spus ceva foarte concret. El a vrut să sune ca un fel de proclamaţie, în care era vorba de o forţă politică nouă, care să asigure un nou început în România. Asta, după ce mai întâi a cerut social-democraţilor să „elibereze şi să salveze” PSD. „Eliberaţi şi salvaţi acest partid. România are nevoie de o alternativă. Alternativa nu este nici la putere, nici la USL şi cred că astăzi a venit momentul să ridicăm glasul, să ne ştergem lacrimile. În acest moment, cu un an înainte de alegeri, este timpul să dăm şansa unui nou început. Afirm cu toată răspunderea, de aici, de la Dăbuleni, pentru întreaga Românie: avem nevoie de o forţă nouă. Sunt oameni competenţi, care trebuie să înceapă să li se facă auzită vocea“, a proclamat Mircea Geoană de la „tribuna” căminului cultural din Dăbuleni.
Întrebat fiind, fostul preşedinte al Senatului a mai spus că la acest moment nu are nici un nume şi nici o platformă, însă trebuie să existe o alternativă pentru actualele formaţiuni politice. În schimb, mai multe despre intenţiile lui Mircea Geoană şi ale celor care merg pe mâna lui, le-am aflat de la deputatul conservator Florentin Gust, primul parlamentar care i s-a alăturat pe faţă. Acesta a declarat că, în urma excluderii lui Mircea Geoană din PSD, vor pleca din USL, mai exact din PSD şi PC, în primă fază, zeci de primari şi parlamentari, care nu se vor duce nici la PDL, nici la UNPR, nici la PNL, ci vor constitui o mişcare naţională. „Prin această mişcare naţională şi prin oamenii care vor fi acolo, vom reprezenta adevărata opoziţie românească“, a spus noul tovarăş de luptă al fostului lider social-democrat.
În concluzie, „prostănacul” lui Ion Iliescu vrea să fondeze un nou partid, o „nouă forţă”, de care taman acum este nevoie pe scena noastră politică. O „mişcare naţională” care să elibereze România din chingile actualelor partide care fac legea în ţară şi să le dea românilor şansa unui nou început. Asta visează Mircea Geoană, în aceste momente când, buimac fiind încă de la scatoalcele primite după ceafă de la foştii săi tovarăşi şi prieteni social-democraţi, speră să-şi relanseze rapid cariera politică. Nu vreau să fiu rău, nici măcar maliţios, dar după această „proclamaţie de la Dăbuleni”, o singură zicală îmi vine în minte: vrabia mălai visează şi golanul ţoale noi!

Aşa cum am prevăzut cu 10 zile în urmă – nici nu era greu de anticipat! – după ce comisia de integritate a PSD a recomandat excluderea sa din partid, drumul lui Mircea Geoană în rândul formaţiunii social-democrate s-a încheiat. Oficial, s-a încheiat marţi, după votul aproape unanim din Comitetul Executiv Naţional al PSD, care a parafat excluderea sa din partid.
Nu mai amintesc aici reacţiile fostului preşedinte al social-democraţilor după ce a fost ejectat din partid, ele au fost făcute publice, comentate şi răscomentate în ultimele două zile. O singură zicere a lui Geoană voi releva, totuşi, pentru că ea îl caracterizează cel mai bine pe acest personaj politic, căruia fostul preşedinte Iliescu i-a lipit pe frunte eticheta „prostănac”. Deci, după ce s-a văzut eliminat din rândul social-democraţilor, acesta le-a spus foştilor săi colegi de partid, care tocmai îl executaseră: „Adio, tovarăşi, pe curând, prieteni!” Ce voia să spună Geoană cu această declaraţie? Că în scurt timp, se va întoarce în partidul care i-a dat un şut în spate, sprijinit de susţinătorii săi, cu ajutorul cărora îi va zburătăci pe Ponta & compania şi va prelua, din nou, conducerea PSD? Că va înfiinţa un nou partid, în care vor da buluc să intre trei sferturi dintre actualii pesedişti? Doar el ştie ce a vrut să spună.
Este clar că fostul lider social-democrat încă nu realizează în ce situaţie se află ca om politic. Sau, dacă realizează, îşi face singur – vorba aceea, curaj găină, că te tai! – iluzii. „Vreau să vă asigur – declara Geoană, imediat după ce CexN al PSD a votat excluderea sa din partid – că viaţa mea politică va continua. Cu o parte din aceşti colegi ai mei am să mă reîntâlnesc într-o formă sau alta, în politică. Cu alţii, nu mă voi mai întâlni niciodată, pentru că nu merită să mai fie în politică“.
Dacă Mircea Geoană mai crede cumva că, începând de ieri, după ce a fost scos şi din fotoliul de preşedinte al Senatului, va mai reprezenta ceva pe scena politică românească, se îmbată cu apă chioară. Este drept că speranţa moare ultima, dar în cazul „prostănacului”, mai există o singură speranţă: nici o şansă!

Liderii UNPR au anunţat că partidul nu va merge în alegeri într-o alianţă preelectorală cu PDL, ci se va prezenta singur în faţa electoratului, ca formaţiune de centru-stânga. O formaţiune modernă şi pragmatică, al cărei ţel declarat – susţin conducătorii UNPR – este să coaguleze în jurul ei pe toţi cei care au drept scop interesul naţional şi progresul societăţii româneşti. Un prim pas în realizarea acestei coagulări în jurul UNPR este constituirea Uniunii Social Progresiste (USP). Uneperiştii vor să strângă sub sigla vulturului naţional-progresist, o mare parte a societăţii româneşti – sindicate, patronate, organizaţii civice, intelectualitatea, chiar şi partide politice. Cum mai este un an până la alegeri, s-ar putea ca această acţiune să reuşească.
Aşa stând lucrurile, să vedem cine ar fi cei care ar vota cu UNPR? În primul rând, membrii acestui partid, apoi, cei care sunt atraşi sub umbrela USP. Mai poate câştiga UNPR  o parte din electoratul PSD, nemulţumit de alianţa cu liberalii şi o parte din electoratul liberal, nemulţumit de alianţa cu social-democraţii. Mai punem aici şi pe unii din cei care au votat cu PDL, dar care, după măsurile nepopulare pe care guvernul Boc a fost obligat să le ia, nu mai vor să audă de acest partid. Se vor orienta către UNPR, având în vedere şi latura naţionalistă din doctrina şi programul partidului, mulţi foşti susţinători ai PRM, precum şi o parte din cei nehotărâţi, care nu mai vor să-şi dea votul formaţiunilor care s-au tot perindat până acum la guvernare. Deci, un spectru larg al electoratului ar putea să voteze cu acest partid.
Liderii UNPR au declarat, nu o dată, că ei şi-au propus ca la alegerile parlamentare de anul viitor, să obţină 10 la sută din voturile electoratului. Ar fi un scor bun pentru un partid înfiinţat cu doi ani şi jumătate înaintea scrutinului. Totuşi, eu cred că naţional-progresiştii ţintesc mai sus, dar nu vor să facă valuri. Şi, cum spuneam mai pe la începutul acestui serial, dacă nu va intra cumva dihonia între liderii formaţiunii, cred că UNPR va produce surpriza la alegerile viitoare, având şansa, ca după scrutinul din toamna anului 2012, să devină unul din principalele partide din România.

Aşadar, încă de la înfiinţare, UNPR a devenit partid parlamentar, a intrat în coaliţia de la guvernare şi a reuşit ca într-un an şi jumătate să-şi organizeze filiale în toată ţara, având în evidenţă peste 300.000 de membri. Nu ştim cât adevăr este în legenda vehiculată în rândurile politicienilor, îndeosebi a celor din opoziţie, că acest partid s-a născut la sugestia preşedintelui Băsescu şi se bucură de sprijinul său nemijlocit. O fi ceva adevăr şi în asta, ştiţi cum se zice, unde nu-i foc, nu iese fum. Cred însă că un merit important în creşterea rândurilor formaţiunii naţional-progresiste şi în atragerea în UNPR a unor politicieni de calibru – parlamentari, primari de municipii şi oraşe, preşedinţi de consilii judeţene etc – îl are triumviratul de la vârful partidului: Oprea, Sârbu, Diaconescu. Trei lideri care -  cel puţin până acum! – nu se calcă pe bombeuri, nu-şi dau ghionturi pe la spate, ci dimpotrivă, acţionează fiecare pe segmentul pe care-l stăpâneşte mai bine şi, când este cazul, se completează reciproc. Deşi fiecare dintre cei trei lideri uneperişti are un stil personal de a prezenta lucrurile, discursurile lor au un punct comun de la care nu se abat: interesul naţional şi progresul societăţii româneşti.
Nu voi despica firul în patru pe această temă, deoarece – la navetismul care s-a înregistrat în cei 20 de ani şi continuă să se înregistreze în rândul oamenilor politici din România – cred că nici nu are importanţă cum a ajuns un parlamentar sau un primar să adere la UNPR. Cert este că acest partid are deja numeroşi primari în funcţiune, de municipii, oraşe şi comune. Şi, după cum merg lucrurile pe scena politică internă, cu siguranţă că, până la alegerile din toamna viitoare, numărul acestora va creşte. Acestea fiind spuse,  cred că nu-i necesar să mai explic şi ce rol important au edilii şefi în alegeri. (urmarea în ziarul de mâine)

Încheiam comentariul precedent, despre apariţia UNPR pe scena politică şi evoluţia sa în cei aproape doi ani de existenţă, că ar trebui ca liderii USL să fie mai atenţi la formaţiunea condusă de ministrul Gabriel Oprea, să nu-i considere pe uneperişti doar nişte outsideri, care nu vor conta în bătălia electorală de anul viitor. Astăzi, şi în episoadele următoare, voi evidenţia alte aspecte legate de evoluţia UNPR, precum şi de conducerea tricefală a acestui partid şi de personajele politice care s-au înrolat în batalionul naţional-progresist, condus de generalul Oprea. Iar pentru ca lucrurile să fie limpezi pentru toată lumea, precizez că am pornit această succintă analiză legată de UNPR dintr-un singur şi simplu motiv: cred că UNPR ar putea  să provoace o mare surpriză, devenind după alegerile din 2012, una din principalele forţe politice din România. Dacă mă voi înşela, păcatul meu să fie.
Deci, să vedem ce putem spune despre formaţiunea care se defineşte ca având doctrină naţional-progresistă? În primul rând, am în vedere faptul că acest partid a reuşit ca de la înfiinţare să fie în Parlament. Şi nu oricum, ci cu grupuri parlamentare compacte în ambele camere. Mai mult, chiar dacă se declară un partid de centru-stânga cu accente naţionaliste, jucându-şi bine cărţile, a reuşit să acceadă la guvernare, intrând într-o coaliţie cu PDL şi UDMR. Culmea, două formaţiuni de dreapta, dar care aveau nevoie ca de aer de voturile parlamentarilor naţional-progresişti, pentru a putea trece prin Parlament legile dure şi antipopulare pe care a trebuit să le ia Guvernul Boc, pentru a scăpa România de colaps. Au făcut-o, susţin liderii UNPR, doar pentru interesul naţional. Mai precis, pentru menţinerea stabilităţii în ţară, în aceste vremuri extrem de dificile, generate de criza economico-financiară cu care se confruntă lumea. Au făcut-o – declara sâmbătă, la Deva, Marian Sârbu, preşedintele partidului – chiar cu riscul ca, fiind în coaliţia aflată acum la putere, să se erodeze şi să piardă din simpatia electoratului.
Acum, să stăm drept şi să judecăm niţel strâmb. Va eroda ea guvernarea, dar pentru UNPR, care are doar un singur ministru în Guvernul Boc, şi acela la Apărare – minister bine văzut de populaţie, care de regulă îl asimiliează cu armata – erodarea este foarte slabă, aş spune nesemnificativă, în comparaţie cu cea a PDL şi chiar a UDMR. În schimb, avantajele aflării la guvernare sunt consistente, mai ales pentru un partid nou înfiinţat, cum este UNPR. Întreb doar, nu dau cu parul! Dacă nu se afla în coaliţia aflată la putere, ar fi reuşit oare UNPR să-şi constituie în aşa timp scurt organizaţii în aproape toată ţara şi să adune până la această oră – conform declaraţiilor generalului Oprea, preşedintele executiv al partidului – peste 300.000 de membri? Sincer, eu unul nu cred.
(urmarea în ziarul de mâine)

Aşa cum era de aşteptat, Mircea Geoană a fost executat cu sânge rece de colegii săi de partid. Comisia de Integritate a PSD, condusă de Dan Şova – care şi-a trăit şi el cu acest prilej momentele de glorie, în faţa camerelor video – l-a lăsat, duminică, pe Geoană cu adevărul său în braţe, nedându-i nici măcar posibilitatea să se apere. Mai exact, comisia, care l-a convocat pe fostul lider al partidului, pentru a-i asculta punctul de vedere, pentru ora 14.15, n-a mai aşteptat prezenţa acestuia şi a decis, iute-iute, cu 43 de voturi „pentru“, cinci „împotrivă“ şi două abţineri, excluderea lui din PSD.
Rămas, iniţial, blocat în faţa uşii de la sediul central al partidului, unde i s-a adus la cunoştinţă că şedinţa comisiei la care fusese invitat să participe s-a încheiat, şi că s-a decis să fie exclus din PSD, Geoană a ieşit la contraatac câteva ore mai târziu, printr-un comunicat de presă. În comunicat, fostul preşedinte social-democrat susţine că decizia Comisiei de Arbitraj a PSD este nulă, pentru că a fost luată fără audierea părţilor, ceea ce înseamnă, potrivit acestuia, că hotărârea nu produce consecinţe, ea fiind nulă de drept, atât din perspectiva Statutului PSD, cât şi din punctul de vedere al Legii Partidelor Politice. În plus, Geoană mai contestă şi formula în care s-a întrunit Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală, cu 48 de membri, considerând-o nestatutară. În final, preşedintele Senatului subliniază că forurile statutare ale partidului vor face ceea ce simulacrul de duminică nu a făcut: restabilirea adevărului şi găsirea soluţiilor pentru păstrarea unităţii şi a credibilităţii partidului şi a Opoziţiei.
Aşa stând lucrurile, se poate spune că drumul lui Geoană în PSD este pe punctual de a se încheia. Pentru că este greu de crezut că Biroul Permanent Naţional şi Comitetul Executiv Naţional al PSD vor infirma  recomandarea Comisiei de Integritate de excludere a sa din partid. Oricum, votul era stabilit înainte de începerea şedinţei de duminică. Iar lărgirea comisiei cu reprezentanţii filialelor a avut tocmai rolul de a se vota conform mandatului primit din partea organizaţiilor teritoriale. Urmează să vedem, totuşi, ce se va întâmpla în şedinţa CExN a PSD, dar credem că Victor Ponta a câştigat bătălia cu Geoană.
Poate singurii care ar putea să mai facă ceva pentru salvarea “prostănacului” sunt Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Dar nu ştim dacă vor vrea să o facă, deoarece mecanismul excluderii este pus în mişcare şi, mai mult, nu credem că cei doi au uitat şi chiar l-au iertat pe Geoană că i-a debarcat pe rând din fruntea partidului, trimiţându-i să roadă seminţe la peluză. Iar, după cât îl vedem de pornit pe micul Titulescu, credem că Geoană va fi alungat şi de pe fotoliul care-i conferă statutul de “numărul doi în stat”. Şi asta, chiar cu riscul ca PSD să piardă preşedinţia Senatului.

Despre Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid care s-a născut cu nici doi ani în urmă, se spun multe lucruri. Dar, dintre toate câte se spun, doar două astfel de legende urbane s-au cuibărit până acum în conştiinţa celor interesaţi de viaţa politică autohtonă. Mai exact, cei mai mulţi spun despre UNPR că este o formaţiune politică artificială, înfiinţată de transfugi din alte partide, îndeosebi din PSD, dar şi de la conservatori şi liberali. Este vorba, spun cârcotaşii, de persoane marginalizate, sau care n-au fost promovate pe funcţiile la care aspirau, în partidele din care făceau parte. Cei care gândesc aşa despre UNPR nu dau nici o şansă acestui partid să intre în parlament la alegerile viitoare, ei susţinând că  va dispărea tot aşa de rapid cum a şi apărut pe scena politică. Şi dau ca exemplu, ApR, partid rupt în 1997 tot din PSD (pe atunci PDSR), care după un succes nesperat la alegerile locale din vara lui  2000, n-a intrat în parlament în toamnă şi a dispărut din peisaj, fiind înghiţit de liberali în 2001. Ei văd aproximativ acelaşi scenariu şi în ce priveşte Uniunea condusă de generalul cu patru stele Gabriel Oprea.
Din a doua categorie fac parte cei care cred că UNPR a apărut pe scena politică la sugestia şi cu sprijinul consistent al preşedintelui Traian Băsescu. Argumentul celor care susţin această teorie? PDL, partidul de suflet al preşedintelui Băsescu, prin măsurile antipopulare, impuse de criza economică, pe care le-a luat şi pe care urmează să le ia, se erodează tot mai puternic, scăzând în intenţiile de vot ale populaţiei. Iar la această cădere a PDL în dizgraţia electoratului, contribuie şi acuzaţiile de corupţie la adresa unor lideri democrat-liberali din judeţe, dar şi de la centru, care s-au lăsat cu arestări şi condamnări. Ca urmare, există posibilitatea ca la alegerile de la anul, PDL să obţină un scor care să-l scoată din cărţile guvernării, fie şi într-o alianţă post-electorală. Iar Traian Băsescu nu-i omul care să stea cu mâinile în sân şi să accepte în ultimii doi ani ai preşedinţiei sale, o coabitare cu un guvern condus de Victor Ponta şi cu parlament dominat de USL, care, dacă are majoritatea necesară, s-ar putea chiar să-l scoată mai repede din Palatul Cotroceni. Prin urmare, a clocit un nou partid, cu doctrină de centru-stânga (menit să rupă, în primul rând, din voturile PSD), care, cu sprijinul adecvat, să crească în aşa fel, încât la alegeri să obţină în cel mai rău caz 10-12 la sută din voturi, cea mai optimistă ţintă fiind 19-22 la sută din sufragii.
Acestea sunt, aşadar, principalele două legende urbane referitoare la apariţia UNPR pe scena noastră politică. După cum a luat fiinţă, devenind direct partid parlamentar, care are grupuri în ambele camere, ţinând cont şi de persoanele care conduc UNPR la nivel central şi în teritoriu, cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Însă, dacă este vorba de evoluţia UNPR de la înfiinţare şi până acum, despre ce se întâmplă în acest partid în ultima vreme, poate ar trebui ca liderii USL să fie mai atenţi la formaţiunea condusă de ministrul Oprea, să nu-i considere pe uneperişti doar nişte outsideri care nu vor conta în bătălia electorală. Dar, asupra acestor lucruri ne vom apleca într-un viitor comentariu.

Ce vă spun dumneavoastră, cititorilor, aceste cifre: 11.11, 2011.11.11? Probabil, pentru cei mai mulţi, ele reprezintă o dată din calendar, iar unii nu le înţeleg semnificaţia. Adevărul este că nu-i vorba de altceva, decât de faptul că aceste cifre urmează să se înregistreze în istoria calendaristică a omenirii, mâine. Adică mâine, cu 49 de minute înainte de ora prânzului, se va înregistra această concordanţă a cifrelor ceasului şi calendarului, când vom avea ora 11 şi 11 minute, ziua 11, luna a 11-a, anul 2011. Este o concordanţă care se produce o dată într-o sută de ani.
Cum spuneam, pentru majoritatea oamenilor, această aliniere, care va ţine doar 60 de secunde, nu reprezintă nimic deosebit. Nu însă pentru numerologii din lumea întreagă şi pentru adepţii ştiinţelor oculte, care au intrat în alertă şi caută în această rară aliniere producerea unor evenimente neobişnuite.
Dar, de ce atâta tevatură cu acest număr 11? Totul pleacă de la faptul că numerologii atribuie numărului 11 puteri paranormale, care oferă un canal de comunicare cu subconştientul. Pentru unii dintre ei, cifra 11 reprezintă dualitatea dintre bine şi rău în lume. Ca urmare, referindu-se la concordanţa ceas-calendar de mâine, unii dintre aceşti clarvăzători evocă începutul unei noi epoci umaniste, al unei noi armonii în lume, deschiderea unei porţi spre o altă dimensiune sau chiar „o bulversare a conştiinţei“. De pildă, Solara, un renumit medium, care trăieşte în Peru, prevede o schimbare majoră în conştiinţa planetei, începând cu momentul alinierii cifrelor 11. În acelaşi timp, Internetul a fost invadat de mesaje care insistă asupra caracterului mistic al acestui număr, asociat în mod regulat cu catastrofe, precum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. Alţii citează profeţia Sfântului Malachia, care, în secolul al XI-lea, prevedea că vor exista 112 papi înainte de producerea Apocalipsei biblice, Benedict al XVI-lea fiind cel de-al 111-lea papă din istorie. Adevărul este că data de 11 are numeroase conotaţii istorice, multe lucruri importante din istoria omenirii întâmplându-se într-o zi de 11. De pildă, Armistiţiul din Primul Război Mondial a fost semnat în 11 noiembrie 1918, la ora 11.00 dimineaţa.
În concluzie, noi, cei care nu prea avem timp de ştiinţe oculte, ezoterism şi numerologie, la ce să ne aşteptăm mâine, la ora 11 şi 11 minute? Fără îndoială, că în lume se pot întâmpla multe lucruri, bune şi rele, în momentul respectiv. Eu, fără să fiu clarvăzător, pot să vă dau ca sigur doar unul dintre ele: mâine, la ora 11 şi 11 minute fix, în oraşul german Koln, se va da  startul celebrului carnaval, supranumit „al cincilea anotimp”. Carnavalul, care se desfăşoară aici de peste 2.000 de ani, va ţine acest oraş nemţesc tot într-o sărbătoare, până la începutul postului Paştelui. Asta da, distracţie!
N.A. – Poate unii se vor întreba: ce fel de editorial este ăsta? Le răspund anticipat că, din când în când, este bine să mai schimbăm repertoriul. Să mai ieşim din bălăcăreala politichiei autohtone, s-o mai dăm şi pe subiecte mai deconectante.

Nu ştiu de ce, dar mă aşteptam la un scandal în PSD. Informaţiile pe care le aveam, dar şi experienţa după atâţia ani în presă, m-au făcut să intuiesc că o să izbucnească războiul în partidul rozelor. Este drept, a izbucnit mai repede decât am crezut, dar este clar, confruntarea se cocea de mai multă vreme în rândul granzilor de la vârful formaţiunii social-democrate.
Mai întâi, a ieşit la luptă Victor Ponta, liderul oficial al partidului – că liderii adevăraţi, se pare, sunt alţii – care a cerut, luni, mazilirea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului şi înlocuirea lui Titus Corlăţeanu. Cererea acestuia a fost aprobată de Biroul Politic Naţional al partidului, iar apoi şi de grupul PSD din Senat. Tot luni, după amiază, PSD a solicitat oficial, în plenul Senatului, condus chiar de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean. Dar n-a fost luată nici o decizie, deoarece senatorii PDL şi UNPR s-au roit de la lucrări în timpul unei pauze impuse, şedinţa fiind suspendată din lipsă de cvorum.
Oricum, rămânea de lămurit o problemă. Dacă revocarea de către PSD a lui Geoană nu va duce la pierderea de către social-democraţi a conducerii Senatului, existând posibilitatea ca PDL să câştige postul respectiv. Ca urmare, după ce au întors pe toate feţele problema, Ponta şi adepţii lui i-au cerut lui Geoană să demisioneze din funcţia de şef al Senatului, oferindu-i în schimb pe cea de lider al comisiei de politică externă a camerei amintite. Numai că Geoană, prostănac, neprostănac, n-a fost de acord să renunţe la înaltul fotoliu şi la poziţia de al doilea om în stat. Atât i-a trebuit „micului Titulescu”,  că pe loc a purces să-l tragă pe neascultătorul Geoană în ţeapă. Deci, l-a chemat pe acesta în faţa Comisiei de Integritate Morală şi Arbitraj a partidului, cu propunerea de excludere din PSD, pentru că n-a respectat deciziile conducerii formaţiunii politice.
Iată însă că, ieri, s-a schimbat un pic modificarea. Victor Ponta a primit două lovituri consecutive, exact de la cine se aştepta mai puţin. De la mentorul său, Adrian Năstase şi de la tătucul partidului, Ion Iliescu. Care au declarat la unison că PSD nu va mai cere revocarea lui Geoană, situaţia rămânând aşa cum este. Motivul? În cazul revocării, PSD ar putea pierde conducerea Sentului. Luat prin surprindere de aceste declaraţii, Victor Ponta şi-a adus repede aminte că este şeful cel mare şi oficial al partidului şi a contraatacat. El a declarat că Iliescu şi Năstase au exprimat opinii personale, când au afirmat că PSD nu va insista pentru înlocuirea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, decizia partidului fiind alta. Ulterior, într-un comunicat de presă, el a lăsat-o mai moale, precizând că Geoană va fi chemat în faţa Comisiei de Arbitraj a partidului, care va propune sancţiunile care se impun, că PSD nu va mai cere revocarea din funcţie a acestuia, dar va persista în încercarea de înlocuire a sa cu Titus Corlăţean. După cum se vede, este o declaraţie prin care „micul Titulescu” încearcă să iasă cât mai puţin şifonat, după scatoalcele încasate de la cei doi grei ai formaţiunii social-democrate.
După toate aceste învolburări din PSD, ce ar mai fi de spus? Este oare vorba de un război intern în partidul rozelor sau – aşa cum a afirmat exoticul şi controversatul boss social-democrat Radu Mazăre, primarul Constanţei – doar de o „ţigăneală românească”?

Recensământul s-a încheiat. Cifrele postate pe site-ul Prefecturii Hunedoara arată că în aproape 20 de ani, mai exact de la recensământul din 1992, populaţia judeţului a scăzut constant şi masiv.  Acest lucru este valabil, fireşte, la nivelul întregii ţări, dar eu o să mă refer doar la judeţul nostru.
Astfel, dacă în 1992, în judeţ au fost înregistraţi 547.950 de locuitori, în 2002, populaţia de pe meleagurile hunedorene a scăzut la 485.712 persoane, în 2006, ea a ajuns la 477.269 de persoane, pentru ca acum, la recensământul de la finele lui octombrie, să se înregistreze în judeţ doar 410.383 de locuitori. Deci, în cei aproape 20 de ani trecuţi din 1992, populaţia judeţului Hunedoara a scăzut cu peste 137.000 de persoane. Fireşte, având în vedere cum s-a desfăşurat recentul recensământ, mulţi oameni declarând că nu au fost vizitaţi de recenzori, putem să mai punem la socoteală, în plus, câteva mii de suflete la nivelul judeţului. Dar asta n-ar rezolva mare lucru.
Privind cifrele de la recensămintele trecute, se vede clar că localităţile urbane sunt cele care au pierdut cei mai mulţi locuitori. De exemplu, din cei  75.329 de locuitori  pe care i-a pierdut judeţul din 2002 şi până acum, aproximativ 63.000 sunt din municipiile şi oraşele hunedorene. De relevat că Hunedoara a pierdut în ultimii 10 ani cei mai mulţi locuitori, populaţia municipiului scăzând de la 71.257 în 2002, la 57.524 de persoane. Municipiul de pe Cerna este urmat de Deva, care de la 69.257 în 2002, a ajuns la 57.567 de locuitori, Petroşani (45.195 locuitori în 2002 şi 35.239 acum), Lupeni, Vulcan, Petrila, Orăştie, Brad ş.a.m.d. Mai precizez doar că populaţia din cele şase localităţi urbane din Valea Jiului a scăzut cu 27.000 de persoane.
Şi acum, după ce am arătat cum stăm din punct de vedere demografic, să vedem ce înseamnă pentru judeţ şi pentru hunedoreni, în viitorul nu prea îndepărtat, această scădere a populaţiei. În primul rând – îmi spunea un parlamentar hunedorean şi un fost prefect -  judeţul va fi retrogradat, trecând de la rangul întâi, la rangul doi. Iar acest lucru duce, printre altele, la scăderea salariilor funcţionarilor publici şi a tuturor celor care lucrează în firme şi instituţii de stat. Apoi, va scădea şi numărul senatorilor şi deputaţilor “alocaţi” judeţului, ceea ce, fie vorba între noi, n-ar fi un lucru foarte rău. Mai mult, potrivit unui proiect de lege repus pe tapet, municipiile care au sub 40.000 de locuitori vor fi retrogradate la categoria oraşe. Deci, s-ar putea ca vreo câteva din actualele municipii din judeţ – este vorba de Brad, Orăştie, Lupeni şi Vulcan, îndeosebi, dar şi Petroşaniul are probleme – să redevină oraşe, dacă legea va intra în vigoare. Cel mai rău este însă faptul că oraşele cu o populaţie aşa mică nu prea atrag investitorii, îndeosebi pe cei mari, ceea ce înseamnă perspective slabe de creştere a locurilor de muncă, de dezvoltare şi întărire economică a judeţului. Aşa stând lucrurile, mă întreb, şi vă întreb şi pe dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri: oare, în aceste condiţii, nu se justifică regionalizarea?

La începutul weekend-ului, am primit o veste proastă. Colegul şi prietenul meu (fiindcă eu aşa îl consider, prieten) m-a anunţat că,  începând cu acest număr, va înceta colaborarea cu cotidianul nostru. Mai exact, nu va mai scrie comentariile sale zilnice, publicate neîntrerupt – sub genericul “Fără băşcălie” – timp de peste cinci ani, în pagina a 5-a a ziarului şi în ediţiile sale online. Ulterior, am constatat că el a anunţat şi pe site, în spaţiul destinat comentariilor cititorilor, că se retrage şi nu-şi va mai susţine rubrica sa din ziar. Motivul? Îl redau exact aşa cum l-a scris colegul meu în spaţiul amintit de pe site-ul nostru: “Spre bucuria multora, atât timp cât redacţia acestui ziar permite un limbaj scabros în comentarii, limbaj care a coborât mult sub acceptabil, cred că e momentul să mă retrag, dând astfel cale liberă unui nou val de înjurături, care vor aduce rating unui ziar la care am ţinut şi căruia îi mulţumesc pentru faptul că m-a suportat atât de multă vreme”.
Deci, asta este. Aşa se întâmplă în multe redacţii, la multe alte locuri de muncă. Oamenii vin, pleacă, după un timp mai lung sau mai scurt. Nu-i nici o supărare, fiecare are dreptul să-şi aleagă priorităţile în profesie şi în viaţă, într-un moment sau altul.
Normal, nu aş fi scris aceste rânduri, deoarece în cele peste două decenii, în care am creat, lansat şi condus ziare, am fost pus de nenumărate ori în situaţia de a mă despărţii de colegi din redacţie sau de colaboratori. Şi, credeţi-mă, n-au fost puţini. Dar viaţa merge înainte, cu bune, cu mai puţin bune şi chiar cu rele.
O fac totuşi, deoarece vreau să subliniez unele lucruri. În primul rând, ţin să-i mulţumesc lui Alexandru Gruian, pentru tot ce a făcut în aceşti ani la cotidianul nostru. Pentru noi a fost un editorialist preţios şi onest. Un condeier talentat, cult, cu spirit de observaţie ascuţit şi – indiferent ce va zice unul sau altul – eu continui să cred că este un jurnalist cu coloană vertebrală. Iar dacă astăzi, MESAGERUL HUNEDOREAN este, din toate punctele de vedere, cea mai puternică şi mai influentă publicaţie a judeţului, fără îndoială că un mare merit îl are şi Sandu Gruian.
Din păcate, după cum se vede şi din comentariul său de pe site, se pare că Alexandru n-a rezistat psihic celor câtorva “postaci” care l-au înţepat  sistematic. Iar limbajul folosit de unii dintre aceştia, mai ales în ultima vreme, a fost mai mult decât suburban. Dar asta este, dacă ţi-ai asumat postura de editorialist-comentator, trebuie să înveţi să accepţi nu numai laudele, ci şi înjurăturile sau, mai rău, calomniile la adresa ta şi a celor apropiaţi ţie. Şi, legat de felul în care înţeleg să se exprime unii dintre cititori în comentariile postate pe site, redacţia nu că nu vrea, dar nu le poate filtra sau bloca din start, ci doar după ce ele au apărut. Şi cum nu vrem să cenzurăm opiniile cititorilor noştri, ne asumăm riscul să avem parte şi de mesaje din categoria suburban.
Acestea fiind zise, încă o dată, îţi mulţumesc, Sandu Gruian, şi să auzim numai de bine!

Nu mai aveam de gând să abordez subiectul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, decât, eventual, când propunerea preşedintelui Băsescu devenea proiect de lege şi era introdus în parlament. Am revenit cu acest subiect, văzând în cele trei zile libere de care am beneficiat şi noi la finalul săptămânii trecute – îndeosebi pe cele două televiziuni ale opoziţiei, ca să nu le spunem antibăsesciene şi antipedeliste – cât de puternic este combătută ideea reorganizării în varianta Băsescu. Extrapolând, am zice că situaţia ne aminteşte de zicala cu nebunul care aruncă o piatră în baltă şi deştepţii care se dau de ceasul morţii s-o aducă la suprafaţă. Numai că Traian Băsescu nu-i nebun şi nici cei care-l combat nu se dovedesc a fi prea deştepţi.
Apropo, însă, de prestaţia celor de la televiziunile amintite. Sunt întru totul de acord că presa, care are rolul de câine de pază al societăţii, trebuie să stea cu ochii pe cei aflaţi la putere, să-i tragă de urechi de fiecare dată când aceştia o iau razna. Există însă nişte reguli clare, care ţin de deontologia profesiei, pe care orice jurnalist, fie că este din presa scrisă, fie că este moderator sau prezentator de ştiri la televiziune, trebuie să le respecte. Or, ce fac acum fătucile acelea care apar în rol de moderatoare pe la televiziunile în cauză, numai profesionalism nu se numeşte. Cât despre deontologie, ce să mai vorbim! Când le vezi cum ţipă la invitaţii care încearcă să le contrazică opiniile, cum le bagă pumnul în gură, nelăsându-i să se exprime până la capăt, cum o ţin maţu-gaia cu câte un subiect pe care se vede de la o poştă că nu-l stăpânesc, te saturi şi schimbi canalul. Deci, s-ar putea întâmpla ca efectul să fie invers asupra omului neimplicat politic celui scontat de televiziunile respective.
Dar, să revenim la întrebarea din titlu: se face sau nu se va face reorganizarea administrativă? Şi dacă se va face, în ce variantă, cea băsesciană, cea uselistă sau cea udemeristă? Varianta propusă de preşedinte şi susţinută de premier are drept argumente reducerea drastică a birocraţiei şi economii substanţiale la bugetul ţării, absorbţia unor însemnate fonduri europene şi aducerea deciziei administrative mai aproape de cetăţean. Varianta propusă de USL – tot opt regiuni, dar judeţele să rămână în cadrul acestora, este asemănătoare cu varianta UDMR, numai că maghiarii vor 16 regiuni. Argumentelor useliştilor şi udemeriştilor – cum că aşa este bine în această etapă, că aşa este organizarea administrativă şi în Franţa sau Italia – le-a contrapus premierul Boc argumentul ştampilei în plus, adică al creşterii şi mai puternice a birocraţiei, prin crearea acestor suprastructuri administrative.
Aşadar, am putea spune că bătălia este pe viaţă şi pe moarte. Pe lângă opoziţia USL şi UDMR, varianta băsesciană a reorganizării administrative are oponenţi chiar şi în interiorul PDL. Va reuşi preşedintele, în atare condiţii, să-şi ducă planul la îndeplinire? Vom trăi şi vom vedea. Cât priveşte poporul, la care fac acum referire cei din opoziţie, aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii, şi populaţia este împărţită. Nu în două, ci în trei categorii: cei care vor reorganizarea în varianta propusă de preşedintele Băsescu şi premierul Boc, cei care o contestă şi cei cărora puţin le pasă de aceste lucruri, deoarece ei oricum n-au nimic de pierdut şi nici de câştigat. Şi înclin să cred că cei mai mulţi dintre români se află în această a treia categorie.

După intervenţia preşedintelui Băsescu în şedinţa de miercuri a guvernului, şi cele afirmate în legătură cu reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, este clar că în viziunea şefului statului – asta-i sigur! – a premierului Boc şi a altor lideri PDL, singura variantă valabilă este cea cu constituirea a opt judeţe mari şi late, sau şapte judeţe şi Capitala cu zona sa metropolitană.
Argumentele preşedintelui vizavi de cele opt superjudeţe, constituite pe actualele regiuni de dezvoltare economică, argumente pe care le-am arătat în episodul de ieri, sunt la prima vedere corecte şi de necombătut. Mai ales că, aşa cum au fost expuse de Traian Băsescu, ele par a se ridica peste interesele partinice vizând doar interesul naţional. Numai că, aşa cum am arătat şi ieri, lucrurile nu sunt aşa de simple cum par. De abia enunţat, proiectul reorganizării administrative are deja o sumedenie de oponenţi, care vin la rândul lor cu o sumedenie de argumente, menite să demonstreze că el nu este viabil şi că nu trebuie realizat. Rămâne de văzut cine va avea câştig de cauză în final, şi dacă reorganizarea administrativ-teritorială a ţării se va face în următorul an, sau legea cu pricina se va împotmoli încă vreun deceniu prin birourile Parlamentului. Dar, despre asta vom mai vorbi cu siguranţă, deoarece nu-l vedem noi pe Traian Băsescu capabil să renunţe aşa uşor la un proiect pe care şi-a propus să-l pună în operă.
Cum am precizat în episodul precedent, astăzi vom încerca să abordăm acest subiect, legat de judeţul nostru. În ce priveşte judeţul Hunedoara, cu regret trebuie să o spunem, el va dispărea ca entitate administrativă de pe harta României. De fapt şi în cealaltă variantă de reorganizare, făcută publică cu vreo două săptmâni în urmă, în care se preconiza reducerea la jumătate a judeţelor, Hunedoara nu prea avea şanse să rămână judeţ. De ce? Fiindcă el urma să fie unit cu Alba şi nu prea vedem cum Deva sau Hunedoara îşi puteau revendica statutul de capitală a noului judeţ în faţa municipiului Alba-Iulia. Nu că acest oraş ar fi mai cu moţ decât Deva, de exemplu. Ba dimpotrivă, credem că la ora actuală, Deva este peste Alba-Iulia din punct de vedere urbanistic, economic şi din alte puncte de vedere. Numai că Alba-Iulia are alte atuuri de partea sa, tradiţia, istoria, este capitala Marii Uniri, ca să dăm doar câteva exemple.
Cât despre lupta politică dusă pe plan local, prin constituirea celor opt mari judeţe, ea se va concentra pe primării şi consiliile locale. Nu doar la noi în judeţ, ci în întreaga ţară. La noi, bătălia cea mai mare se va da, fireşte, pentru Deva, în primul rând, Hunedoara şi Petroşani, cele trei mari municipii. Apoi, pentru celelalte patru municipii şi şapte oraşe. Bineînţeles, că va creşte şi bătălia pentru primăriile de comune, mai ales pentru comunele mari, deoarece, cum subliniam şi în episodul trecut, va creşte substanţial puterea decizională la nivel local, multe din prerogativele actualelor consilii judeţene urmând să fie preluate de primării. În concluzie, dacă reorganizarea administrativă se va realiza în varianta celor opt superjudeţe, atunci va creşte importanţa alegerilor locale, bătăliile pentru posturile de primari şi consilieri locali fiind mai importante, din punct de vedere al electoratului, decât cele pentru consiliile judeţene sau pentru Parlament.