Actualitate

Cartierul Aeroport din Petroşani intră în reabilitare

Maximilian Gânju

Refacerea în totalitate a drumurilor şi trotuarelor din cartierul muncitoresc Aeroport din Petroşani, dar şi reabilitarea spaţiilor verzi, sunt pe lista de priorităţi a municipalităţii.

Lucrările de modernizare în cel mai mare cartier al municipiului vor începe peste câteva luni şi se înscriu în proiectul municipalităţii Petroşani, prin care se urmăreşte dezvoltarea turismului în zonă. În cartierul Aeroport, urmează a fi amplasată staţia de îmbarcare a turiştilor în telegondola care va lega „capitala” Văii Jiului de Staţiunea Parâng, iar vizitatorii ar putea fi surprinşi, şi sigur nu plăcut, de aspectul cenuşiu al zonei. Pentru lucrările de modernizare, sunt alocate fonduri consistente din bugetul local, bani cu care vor fi refăcute străzile Independenţei şi Aviatorilor. „Se vor reface cu covor asfaltic peste trei kilometri de drum, dar şi zone verzi sau trotuare”, susţin edilii. Tot în acest proiect va fi cuprinsă şi piaţa din cartier.

Parcul Central „Carol Schreter” din Petroşani va avea un rival în zona Independenţei-Aeroport. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, pe strada Păcii urmează a fi construit un parc cu două terenuri de baschet, unul de fotbal, dar şi locuri de joacă pentru copii. „Va fi un parc de care se vor bucura toţi locuitorii zonei respective şi vor respecta toate reglementările în vigoare. Sunt prevăzute spaţii de joacă pentru copii şi de relaxare pentru părinţii care-i însoţesc. Terenuri pentru sport, iar aleile nu vor avea pavele, ci vor fi făcute dintr-un material special, astfel încât copiii aflaţi la joacă să nu se accidenteze”, mai spune edilul şef.

One thought on “Cartierul Aeroport din Petroşani intră în reabilitare

  • bine venit un asemenea proiect. sper sa-l vad pus in aplicare cat mai repede. dupa prezentare, daca sunt fonduri, in maxim un an ar trebui sa fie gata. oricum zona aceea din petrosani nu arata prea bine din multe puncte de vedere

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura