Comunitate

Cartiere sărace, întăbulate gratuit

Maximilian Gânju
   
După ce va finaliza întabularea gospodăriilor şi terenurilor din cartierul Colonie din Petroşani, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara vrea să treacă la o altă zonă şi mai săracă a Petroşaniului.

Este vorba de cartierul Saşa, unde trăiesc familii extrem de sărace, majoritatea supravieţuind din venitul minim garantat şi care nu-şi permit să cheltuiască câteva mii de lei pentru a-şi aduce gospodăriile în legalitate. Directorul OJCPU Hunedoara a declarat că la proiectul ce urmează să se deruleze în cartierul Saşa va contribui şi Primăria Petroşani. În Colonie, tot municipalitatea s-a ocupat de cadastrul imobiliar şi ridicările topografice pentru ca OJCPI să poată demara întabularea.
„În acest cartier (n.r. Colonie) s-a finalizat cadastrul imobiliar, toată zona a fost măsurată şi s-au realizat ridicările topografice”, a declarat primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.
„Am stabilit să începe în Colonie, dar vom interveni şi în alte zone, cum ar fi cartierul Saşa. După ce vom primi actele necesare de la proprietari, în termen de 10 zile vom putea preda extrasele de carte funciară”, a explicat Lucian Dragomir, şeful OJCPI Hunedoara. Costurile acestei acţiuni nu sunt de loc de neglijat, în condiţiile în care o documentaţie de întabulare cu toate taxele aferente costă între 1.500 şi 2.000 de lei, în funcţie de valoarea de impozitare a clădirii. Până acum, astfel de întabulări gratuite au mai avut loc în Simeria şi la Lăpugiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura