Actualitate

Carambol pe şoseaua dintre Deva şi Simeria

Ieri, în jurul orei 12.40, pe drumul naţional dintre Simeria şi Deva a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, un şofer de 36 de ani, din Simeria, care se deplasa spre Deva, nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic şi a lovit maşina care se circula în faţa sa, condusă de un şofer de 35 de ani, tot din Simeria. Autoturismul lovit a fost proiectat pe contrasens şi s-a tamponat cu o autoutilitară care transporta deşeuri, la volanul căreia se afla un şofer de 63 de ani, din judeţul Alba. Şoferul de 36 de ani care a provocat carambolul ar fi fost deranjat la condus de un minor, aflat pe bancheta din spate a maşinii. Nici o persoană din cele trei autovehicule implicate în accidentul rutier nu a fost rănită, bărbatul de 36 de ani fiind sancţionat de poliţişti. Pe parcursul efectuării cercetărilor la faţa locului, circulaţia rutieră a fost restricţionată. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura