Cântec şi voie bună în comuna Băiţa

Adriana Năstase

La iniţiativa primarului Diniş Damian şi cu sprijinul mai multor oameni care iubesc meleagurile mirifice din Băiţa, a fost organizată cea de-a V-a ediţie a „Serbărilor Băiţei”. ,,Ar fi fost mare păcat ca, din cauza crizei economice, localnicii şi vizitatorii obişnuiţi deja cu această întâlnire să aibă de suferit. Aşa că, dispunând de un buget mic, dar de suflete mari, dornice să facă lobby acestui tărâm de vis, ediţia specială a Zilelor Comunei a fost binevenită”, a spus primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Monografia satului Sălişte

Cu această ocazie, au fost disputate meciuri în cadrul Campionatului Comunal de Fotbal (au participat 12 echipe). Seara primei zile a evenimentului a fost dedicată celor tineri, pentru care, pe scenă au urcat membrii Ansamblului şcolii din Băiţa, urmaţi apoi de formaţia pop-rock „Profetu”. Discoteca organizată a adunat atât tineri, cât şi pe cei mai puţini tineri, dornici să se distreze. Monografia satului Sălişte, realizată de localnica Maria Toma Damşa şi sponsorizată de inginerul Mircea Moga, cetăţean de onoare al comunei Băiţa, a adus un plus cultural manifestărilor. Nu a lipsit punerea în practică a obiceiului Cununa Grăului pe haldina din Băiţa.

Spectacol folcloric de excepţie

Spectacolul folcloric a adunat în număr mare iubitorii de cântec românesc. Pe scenă au urcat nume mari ale muzicii populare autohtone ca: Mariana Deac, Monica Lupu, Cristian Fodor, Ciprian Roman, Bogdan Toma, Mihai Petreuş, Lenuţa Evsei şi mulţi altţii. Acompaniamentul a fost susţinut de Ansamblul Doina Crişului.

Tradiţia merge mai departe

„Sunt mândru de materializarea acestui eveniment şi o să fac tot posibilul ca tradiţia locală să fie transmisă dincolo de graniţele ei, pentru că, să nu uităm că tradiţia nu este doar o amintire a ceea ce a fost, ci mai degrabă o datorie de a o transmite mai departe şi a o îmbogăţi”, a declarat Damian Diniş, edilul şef al comunei Băiţa, omul care susţine atât ansamblul folcloric „Ritmuri zărăndene”, cât şi orice activitate care promovează şi dezvoltă tradiţia acestei frumoase localităţi hunedorene.



 


2 Raspunsuri to “Cântec şi voie bună în comuna Băiţa”

  1. Vlad Popa spune:

    BAITA… o comuna frumoasa cu suflet frumos!

  2. COSMINA spune:

    E LOCUL UNDE EU AM CRESCUT SI AM COPILARIT , E LOCUL CU CULORI MINUNATE PE CARE LE OFERA NATURA , ACOLO SUNT OAMENI CU SUFLET BUN , CALD SI ORICAND PRIMITORI SI AJUTATORI . MI-E DOR DE TOT CE E ACOLO , IMI E DOR DE BUNICI CARE M-AU CRESCUT SI CARE DIN PACATE NU MAI SUNT . DAR IN ACELASI TIMP MA BUCUR SA VAD SI SA AUD CA , COMUNA PROSPERA DAR IN ACELASI TIMP ISI PASTREAZA TRADITILE.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 02:30 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 02:30 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 02:30 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 02:30 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 02:30 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 02:30 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -5°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale