Flash

Cannes, luxos şi surprinzător

12 Cannes 7 2013 1

Cannes este sinonim cu Festivalul De Film, însă odată ce valul de celebrităţi părăseşte oraşul, turiştii vor descoperi un oraş fascinant, luxos şi surprinzător. Încă din 1939, de la prima ediţie a Festivalului, Cannes a intrat în atenţia turiştilor din lumea întreagă.
Mai aproape de starurile de la Hollywood
În fiecare an, cele mai mari nume de la Hollywood sosesc pe Riviera Franceză pentru a-şi promova cele mai noi filme. Nu aveţi nevoie de permis special pentru a fi mai aproape de starurile de la Hollywood, mai ales că mulţi dintre ei vizitează oraşul sau servesc masa la terase elegante. Lucrurile revin la normal după două săptămâni, când Festivalul de Film îşi închide porţile. Cunoscut ca un oraş al luxului, Cannes are anumite cartiere şi locaţii destinate exclusiv celor bogaţi: yacht-uri de lux, magazine de designer şi plaje exclusiviste. Pe lângă aceste privilegii pentru cei avuţi, Cannes are atracţii şi locaţii şi pentru cei cu bugete mai modeste.
Capacitate de 2.500 de persoane
Promenade de la Croisette este un simbol al oraşului Cannes, fiind cel mai cunoscut bulevard din oraş. La Croisette urmează linia coastei oraşului şi se întinde de-a lungul ţărmului Mării Mediteraneene şi are o lungime de doi km. Creată în secolul XIX, bulverdul este delimitat de Insulele Lerins şi Marea Mediterană pe o parte şi de magazine scumpe, restaurante şi hoteluri de lux pe cealaltă parte. Bulevardul La Croisette este cunoscut pentru Palais des Festivals et des Congres, unde are loc Festivalul de Film de la Cannes. Palais des Festivals et des Congres a fost construit în anul 1982, fiind cel mai important loc în luna mai, când aici se desfăşoară Festivalul de Film de la Cannes. Cu un design futuristic, acesta are numeroase încăperi impresionante, cea mai mare având o capacitate de 2.500 persoane. Odată cu lăsarea serii, turiştii îşi pot încerca norocul la cazino, pot dansa în club sau pot lua cina în restaurantul Palais.
Palais des Festivals et des Congres este deschis în fiecare zi, între orele 10.00 – 17.00, iar accesul este gratuit. Musée de la Castre este cea mai cunoscută atracţie turistică din Cannes. Muzeul se află într-un castel medieval care a fost ocupat de călugării Lerins. Muzeul are un patrimoniu format din antichităţi mediteraneene, ceramice, instrumente muzicale, artă provensală din secolul XIX, şi descoperiri arheologice. Vizitatorii pot vizita şi curtea muzeului, iar pentru privelişti minunate asupra golfului, a oraşului Cannes şi a insulelor Lerins, urcaţi cele 109 trepte ale turnului.
Cea mai veche mănăstire creştină din lume
Abbaye Notre Dame de Lérins se află pe insula Ile Saint Honorat şi se bucură de o locaţie liniştită, departe de agitaţia oraşului Cannes. Construită în secolul III, se crede că Abbaye Notre Dame de Lérins este cea mai veche mănăstire creştină din lume. Deşi în unele părţi ale mănăstirii accesul este interzis, abaţia este deschisă turiştilor şi celor care vor să participe la slujbă. Accesul în mănăstire este permis în fiecare zi, în timpul slujbelor. Nu se percepe taxa de intrare. Notre Dame d’Esperance este o biserică gotică construită în secolul XVII şi dispune de o colecţie impresionantă de picturi din acelaşi secol. Situată pe dealul Le Suquet, biserica oferă privelişti minunate asupra Cannes şi a golfului. Tradiţia spune că localnicii îl invocă pe Sfântul Notre Dame d’Esperence pentru a-i vindeca pe cei bolnavi.
Biserica poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 9.00 – 19.00, iar accesul este gratuit. În timp ce urcaţi dealul Le Suquet, luaţi o pauză la jumătatea drumului pentru a admira Tour du Masque, o atracţie locală faimoasă. Construit în secolul XII ca o citadelă, turnul a devenit celebru datorită operei lui Alexandre Dumas “Omul cu masca de fier”. Legenda spune că atunci când a evadat din închisoare de lângă Ile Sainte Marguerite, omul cu masca de fier s-a refugiat aici, unde a stat până la moarte. Se spune că fantoma sa încă bântuie turnul în zilele noastre. Accesul în turn este posibil în fiecare zi şi nu se percepe taxa de intrare. Villa Rothschild este o vilă impresionantă, situată pe un deal stâncos, oferind privelişti minunate asupra golfului şi a apei cristaline. Villa Rothschild a fost construită în 1947 şi are o grădină superbă, atent îngrijită, unde turiştii pot admira plante exotice, flori colorate şi fântâni arteziene. Camerele vilei sunt somptuoase, bogate în detalii şi obiecte de decor ce amintesc de trecutul glorios al Franţei. În prezent, aici se află biblioteca municipală a oraşului Cannes.
De pe epavele romane
Vacanţa la Cannes ar fi incompletă fără o vizită la unul dintre cinematografele franţuzeşti. Olympia este cel mai mare cinematograf din Cannes şi este localizat în centrul oraşului. Pentru a atrage un număr cât mai mare de cinefili, Olympia rulează filme de box-office îmbinate cu cele de artă. Musée de la Mer (Muzeul Maritim) se află într-un fort de pe insula St. Marguerite, la capătul coastei Cannes. Fortul este faimos deoarece a apărut ca închisoare în cartea lui Alexander Dumas “Omul cu masca de fier”. Muzeul are un patrimoniu eclectic de descoperiri arheologice, multe dintre ele fiind recuperate de pe epavele romane. Adesea, muzeul găzduieşte expoziţii temporare de fotografie. Fortul în sine, cu celulele sale, merită să fie vizitat.
Iles de Lerins este un grup de patru insule mediteraneene situată la finalul Rivierei Franceze, în apropiere de Cannes. Cele mai mari insule sunt Ile Sainte-Marguerite şi Ile Saint-Honorat. Celelalte două, Ilot Saint-Ferréol şi Ilot de la Tradeliére, sunt nelocuite.
Plajele din Cannes atrag mii de turişti în lunile de vară. Cea mai renumită este Plage du Martinez, plajă privată a hotelului Martinez, de unde se transmit apariţiile din timpul Festivalului de Film de la Cannes. Pe lângă atenţia reflectoarelor din luna mai, plaja este frecventată de cei mai bogaţi turişti care vin la Cannes pentru a se bucura de soarele puternic. Aici veţi găsi şi posibilităţi de a practica sporturi nautice, de la parasailing, windsurf, scuba diving sau plimbări cu elicopterul. În apropiere de Cannes se află câteva oraşe superbe, care merită vizitate: Monaco (39 km), Nisa (32 km), St. Tropez (75 km), Grasse (16 km), Antibes (11 km).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura