Cabanierii din staţiunile montane, instruiţi de pompieri

5 decembrie 2017 | Adauga un comentariu

Adriana Clej

Câteva zeci de cabanieri şi proprietari de pensiuni din staţiunile montane Straja şi Râuşor au participat la întâlniri organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, invitaţi fiind şi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Hunedoara şi ai Serviciului Salvamont Hunedoara.

Temele au avut un subiect de interes pentru cabanierii din staţiuni, precum cadrul legislativ privind avizarea-autorizarea unităţilor de primire a turiştilor, dar şi problemele şi neajunsurile, din punct de vedere al securităţii în cazul incendiilor, ce pot apărea pe timpul exploatării instalaţiilor de încălzire sau aparatelor electrice.
Sărbătorile se apropie şi pompierii au avut recomandări şi cu privire la utilizarea artificiilor şi lampioanelor. S-a vorbit şi de căile de acces, a căror suprafaţă este diminuată de autoturismele parcate, dar şi de situaţia surselor de apă ce pot fi disponibile pentru stingerea eventualelor incendii.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarul, viceprimarul şi aleşii locali îşi lasă costumele în vestiar. Meci de fotbal caritabil

Consilierii locali PNL şi PSRO vor îmbrăca echipamentul de fotbal, joi, 14 decembrie 2017, de la ora 16.00, pentru a...

5 decembrie 2017, o zi tristă pentru România şi pentru români

Regele Mihai a încetat din viaţă la 96 de ani, pe 5 decembrie 2017. O zi care se scrie cu...

Moş Nicolae le-a adus apa în case

Familiile din două comunităţi izolate, din Petroşani şi Petrila, au de ieri un vis împlinit. De mai bine de 40...

Închide