Actualitate

Brãdenii au petrecut împreunã noaptea dintre ani

Magdalena Şerban

Trecerea în anul 2011 a fost, după cum o dovedeşte tradiţia ultimilor şapte ani, un bun prilej pentru locuitorii municipiului Brad de a sărbători Revelionul în aer liber, alături de cei dragi. Astfel, mii de brădeni au ales ca la miezul nopţii să se bucure, ca şi-n marile oraşe, de petrecerea organizată de Consiliul Local şi Primăria municipiului Brad.

S-a cântat şi s-a jucat româneşte
În acest an, artiştii prezenţi pe scena de la Brad au adus cântecul popular la loc de cinste, încălzind inimile celor veniţi să se distreze, în număr mare, în ciuda vremii deloc prietenoase. Formaţii folclorice precum Fraţii Briciu şi Cosminuţ Ardeleanul sau interpreţi de muzică populară, cum ar fi Bogdan Toma şi Mihaela Niţă sau de muzică uşoară, precum Burebista, au vibrat cu publicul şi au evidenţiat, încă o dată, frumuseţea şi unicitatea cântecului românesc. Dansatorii Casei de Cultură a municipiului Brad au încălzit atmosfera prin joc şi voie bună, aşa cum îi stă bine românului, în plină sărbătoare.

Urări de bine la ceas de an nou
La miezul nopţii, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu (foto), a adresat participanţilor, un scurt mesaj de solidaritate comunităţii brădene: „Comunităţile puternice depăşesc, prin unitate, momentele dificile şi petrec împreună momentele de bucurie. Petrecerea de la cumpăna dintre ani este un moment fericit, iar prezenţa a mii de brădeni este un semn de unitate şi armonie a oraşului nostru“, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Edilul, alături cu cei prezenţi, au numărat împreună ultimele secunde ale anului, iar focul de artificii a acompaniat urările reciproce de „La mulţi ani, sănătate, fericire şi speranţă pentru un an mai bun“.

3 comentarii la „Brãdenii au petrecut împreunã noaptea dintre ani

  • Magdalena, spune drept, cine te-a muscat…sa mazgalesti un astfel de articol?

  • specialitatea lui cazacu
    petrecerile si mititeii
    unde sunt locurile de munca d-le primar?

  • Locurile de munca sa le cereti lui basescu si boc…ca ei le-au taiat…nu Cazacu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura