Bolnavii de SIDA, discriminaţi de dentişti

Livia Botici

Cu toate că soarta i-a bătut o dată atunci când le-a dat această boală cumplită, bolnavii de SIDA sunt daţi la o parte de medicii stomatologi care lucrează în cabinete private.

Scuze peste scuze

Virusul HIV rămâne chiar şi acum, în anul 2010, una dintre cele mai înfricoşătoare boli cu care se confruntă omenirea. Din cauză că nu există leac pentru tratarea maladiei, SIDA a devenit aidoma unei ”sperietori”, care a ajuns să înspăimânte şi medicii, care ar trebui, conform deontologiei, să nu refuze nici un fel de pacient. În cursul zilei de ieri, reporterii MESAGERULUI HUNEDOREAN au contactat mai multe cabinete stomatologice din Deva. În urma scurtei anchete, concluzia noastră este că medicii stomatologi discriminează profund persoanele bolnave infectate cu virusul HIV. Iată care au fost răspunsurile câtorva dintre medici, atunci când le-am spus că suferim de SIDA şi că vrem să ni se efectueze o extracţie a unei măsele la ei în cabinet. „Mergeţi la spital, noi la cabinet nu avem cum să vă îngrijim. Riscăm să îmbolnăvim şi alte persoane. La chirurgie maxilo-facială, la domnul Doroga, el tratează pacienţii cu situaţii speciale”, spune agitată, dr. Maria Calmuţchi. „Problema este foarte delicată, încercaţi la spital, la Urgenţe, eu v-aş putea primi, dar doar seara, la sfârşitul programului, dar astăzi nu sunt la cabinet”, spune dr. Dorina Andreica. „Aoleo, numai la chirurgie maxilo-facială, în cabinet nu vă putem primi”, ne-o retează dr. Gheorghe Vulcu. De asemenea, medicul Maria Claudia Weber ne trimite ”la plimbare”, când aude de SIDA, spunând că nu mai are loc de programări, dar atunci când sunăm a doua oară şi ne dăm drept un pacient sănătos, loc de programare s-a găsit urgent.

Şi vicepreşedinta ne dă ”papucii”

Atunci când i-a venit rândul pentru a fi întrebată dacă ne primeşte cu SIDA la o consultaţie, medicul stomatolog Mia Oltean, vicepreşedinta Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) din Hunedoara, spune că „îmi pare rău, dar nu vă pot primi. Noi nu suntem dotaţi cu aparatura necesară pentru sterilizare, apelaţi la Urgenţă, acolo merg cei cu hepatită şi cu HIV, ei sunt obligaţi să vă consulte acolo”. Medicul dentist pensionar, Florian Cristuţ, confirmă faptul că majoritatea stomatologilor hunedoreni nu vor să trateze persoane bolnave de SIDA. „Încercaţi cel mai bine la Urgenţă, medicii de la cabinetele particulare strâmbă din nas atunci când apar cazuri de acest gen şi mereu le trimit înspre chirurgie maxilo-facială. Asta e… le e frică”, spune medicul. Preşedintele CMD Hunedoara, Adinel Crăciunel nu este de acord cu atitudinea colegilor de breaslă, dar încearcă să le găsească şi scuze. „Nu e bine să procedeze aşa. Fiecare bolnav are dreptul de a fi tratat, chiar şi cei care sunt bolnavi de SIDA. Problema este că fiecăruia îi este teamă şi de aceea apar astfel de discriminări. Noi (n.r. -Colegiul Medicilor Dentişti) luptăm să deschidem şi în Deva un cabinet stomatologic pentru persoanele infestate cu HIV, aşa cum este cel din Valea Jiului. Referitor la ceea ce s-a întâmplat, voi face o anchetă şi voi vedea care sunt motivele exacte pentru care aţi fost refuzaţi”, spune dr. Adinel Crăciunel.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

slag
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 00:53 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 00:53 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 00:53 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 00:53 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 00:53 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 00:53 ore.

    Starea vremii

    În Mare Parte Înnorat -6°C În Mare Parte Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale