Bolnavi de politică

Nu mai ştiu cine spunea, poate Caragiale (geniul sau blestemul nostru…), că nu cunoaşte altă naţiune care să consume atât de multă energie pentru politică, precum românii. Exemplul găsit de mine poate că este minor, dar totuşi, cred că are o oarecare relevanţă.
Am zapat (sau zappat?) pe posturile TV belgiene, vreo trei zile la rând, la ceas de seară. La noi, în România, la ora la care eu manevram telecomanda, dezbaterile despre politichie erau în floare, pe subiecte sau non-subiecte. Pe cel puţin patru posturi de televiziune am fi văzut aşa ceva, cu invitaţi diverşi, teme diverse, orientări diverse.
Nu a fost cazul în Belgia. Nici unul dintre cele vreo 15 posturi TV pe care le aveam la hotel nu a dedicat, timp de trei zile, nici o emisiune despre politică, cu toate că ne aflam în capitala Europei, acolo unde se fac şi se desfac iţele politicii, nu dâmboviţene, ci continentale. Linişte şi pace la TV, oameni zâmbitori, care parcă nu ştiau ce e criza. Ce-i drept, cele câteva zile petrecute departe de ţară, deşi nu tocmai uşoare, ne-au decuplat de la problemele naţionale şi ne-au transformat întoarcerea într-una cu emoţii. Ce vom găsi în România? Jale, că se vor tăia salarii, pensii, ajutoare de şomaj? Nepăsare, că lasă, am trecut şi prin momente mai grele? Sau poate furie, ca la greci, căci cred eu că nu mai e posibil, la doi ani după ce eşti la guvernare, să dai vina pe guvernul precedent, invocând penibila „moştenire dezastruoasă”?
Nu mă hazardez în aprecieri economice de profunzime, dar mi s-a părut că Occidentul iese din criză. La noi, ba nu trebuia să fie, că suntem aşa, mai primitiv structuraţi economic, ba a fost, şi am ieşit, ba criza care nu a fost s-a transformat în recesiune, ba se găsesc ţapi ispăşitori pentru criza care în România tocmai a început şi nu se ştie exact când se va termina.
E complicat. Derutat, omul nu mai ştie pe cine şi ce să creadă şi se refugiază în nesfârşite dezbateri televizate, ce nu au alt rol decât cel de supapă, pentru că nu rezolvă nimic. Te uiţi la televizor, te cerţi şi tu cu invitaţii sau, după caz, îi aprobi, te culci nervos şi îţi promiţi solemn că la următoarele alegeri nu vei mai merge la vot, că nu ai cu cine să votezi.
Oricum, pentru domnul Boc efectul va fi acelaşi. Cred că şi când îl va alege 2 la sută din electorat, el tot va susţine solemn că “aşa au vrut românii”…