Blocul ANL a fost scos la vânzare

5 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Maximilian Gânju

Primul bloc ANL construit la Petroşani după 1990 va fi scos la vânzare de administraţia publică locală de la Petroşani, începând cu mijlocul lunii noiembrie.

Preţul stabilit pentru cele 16 locuinţe, respectiv 13 apartamente cu două camere şi trei garsoniere confort I, este de 407 euro pe metru pătrat, fiind inclus şi TVA-ul în sumă.

„S-a decis la nivelul Primăriei municipiului Petroşani, pentru a veni în sprijinul oamenilor, să se scoată la vânzare locuinţele din blocul ANL. Cererile se pot depune începând cu data de 17 noiembrie”, declară Lucian Dragomir, şeful Serviciului Administrarea Domeniului Public din Primăria Petroşani. Blocul a fost ridicat pe o fundaţie începută în regimul comunist şi dat în folosinţă anul trecut, iar preţul cerut de autorităţi se înscrie în cele practicate pe piaţa liberă, dat fiind faptul că blocul este izolat termic, iar apartamentele au fost finisate pentru a întruni condiţiile de „confort 1”.

Problema o constituie însă zona în care este situat imobilul de locuinţe, un cartier aflat la câţiva kilometri de centrul oraşului. Acesta ar putea fi un motiv pentru care oamenii să considere că mai bine achiziţionează, în aceiaşi bani, un apartament mai modest şi neamenajat, dar aflat în centrul municipiului. Pe de altă parte, potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, în Petroşani se vor mai construi încă două blocuri, tot cu finanţare ANL. Deja a fost identificat lotul de teren pe care vor fi ridicate imobilele, s-a obţinut şi finanţare şi trebuie începute lucrările. Investiţia se ridică la mai bine de şase milioane de lei.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Nicolae Mischie a scăpat de închisoare

Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au achitat pe Nicolae Mischie (foto), fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, într-un dosar în care, în...

Hoţ de poşete, băgat după gratii

Un tânăr de 18 ani, din muncipiul Petroşani a băgat în sperieţi două femei din aceeaşi localitate, după ce, în...

Primăria Deva şi firma de ecarisaj îşi aruncă maidanezii una în cârca alteia

Nişte căţeluşi aruncaţi, fără apă şi fără mâncare, într-una dintre cuştile noului adăpost de la Sântuhalm, au creat o situaţie...

Închide