Becali şi baba BBC

10 iunie 2009 | Adauga un comentariu

poza-gruian-color3

Se tot comentează sosirea lui Gigi Becali în rândul europarlamentarilor, ca o ruşine pentru electoratul românesc, ca un fel de palmă dată onoarei Europei. Nu este nevoie de explicaţii foarte complicate, ci de foarte puţină psihologie a maselor – care, fie vorba între noi, era perfect stăpânită (şi poate mai este încă, dar nu are spaţiu de manifestare) de Miron Cozma. Becali a fost victimizat. Până şi subsemnatul, în zilele patimilor becaliene, am scris în acest colţ de pagină un text intitulat parcă  „Ziua în care Becali mi-a fost simpatic…”. Nu că am impresia că Becali ar fi vreun îngeraş, doar că maniera pompieristică în care a fost săltat mi s-a părut deranjantă. Până şi el ar fi avut dreptul la o mai mare atenţie din punct de vedere al aplicării procedurilor, sau nu atenţie, ci aplicarea exactă a legilor.
Antipatia declanşată de prestaţia lui de patron al Stelei a fost anulată de plasarea sa în postura de victimă, prin acea zi în care omul, în papuci de casă, era anturat de mascaţi fioroşi. A stat de Paşti în arest, de unde a trimis nenumărate dovezi creştineşti de ataşament faţă de Dumnezeu, bine recepţionate de alegătorii care şi-au amintit că a făcut case şi a dat bani copiilor şi în general, tuturor celor care l-au colindat. Aşa că l-au expediat în Parlamentul European, ca să-l salveze de braţul Justiţiei oarbe! Simplu, nu…? Duelul Băsescu – Geoană nu vine decât să completeze acest tablou al absurdului, pe care BBC World nu găseşte alt mod de a-l ilustra, decât printr-o babă negricioasă, care mie îmi inspiră o milă nesfârşită şi mă face să-mi stimez mai mult ţara, văzută ca acea mulţime de oameni de treabă, prieteni, frumuseţea idilică a peisajelor. Nu pot să nu mă întreb de ce nu reuşim să ne detaşăm odată de imaginea asta negativistă, vânată cu obstinaţie de presa străină. Răspunsul face parte din aceeaşi categorie cu a celui legat de lipsa autostrăzilor sau plasarea pe primul loc prin diverse statistici negative. Cred eu, că nu avem destui oameni cu viziune, care să gândească în proiecte majore pentru comunităţile lor, risipindu-se în mărunte treburi de administrare – necesare, dar nu suficiente pentru a-ţi conferi un statut. Iar când asemenea oameni acţionează, după bunul model românesc, ceilalţi îşi găsesc mereu motive să saboteze. Dacă vă voi spune că după ce nu a mai fost prin Deva timp de cinci ani, soră-mea a fost plăcut impresionată de şoseaua pe patru benzi între Deva şi Hunedoara, veţi spune că fac parti-pris-uri. Puţin îmi pasă, vă invit să-i contestaţi utilitatea. Prin urmare, ne afundăm în micimea lipsei noastre de idealuri (wow-ar scrie cineva pe mess-ce cuvinte!). Dar cred că am dreptate. Scandalurile dâmboviţene, savuroase, nu pot ţine loc de proiecte.

Publicat in: Fara bascalie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
PSD Hunedoara vrea totul

După victoria repurtată în penultima etapă a luptei electorale, PSD Hunedoara se pregăteşte pentru victoria finală, cea de instalare a...

„PRM la Bruxelles, o ruşine pentru România”

UDMR se va opune aderării celor trei deputaţi PRM la grupul popularilor europeni. UDMR, care este membru al grupului Partidului...

Peremiştii hunedoreni savureazã rezultatul alegerilor

Bucurie mare în rândurile PRM din judeţul Hunedoara, după anunţarea rezultatelor, care i-a surprins până şi pe reprezentanţii hunedoreni ai...

Închide