Bãtaie pe un post la ECO SID Hunedoara

3 august 2010 | 4 Comentarii

Nicolle Ebner

Consilierii hunedoreni şi-au menţinut poziţia privind schimbarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la ECO SID S.R.L. şi au respins cererea lui Iulian Făgădar de revocare a hotărârii prin care şi-a pierdut funcţia.

„Am aflat că ne-a minţit”

În şedinţa Consiliului Local Hunedoara din 28 iunie, s-a aprobat schimbarea lui Iulian Făgădar din postul de reprezentant al Consiliului local în AGA la S.C. ECO SID SRL şi numirea unui nou reprezentant, în persoana lui Răzvan Mareş. Din nota de fundamentare care a stat la baza schimbării, reiese că, „din documentele referitoare la informaţiile privind datele personale ale domnului Iulian Făgădar rezulta faptul că acesta nu are studiile universitare definitivate cu diplomă de licenţă”. „La început, în luna martie, am căutat o persoană care să aibă calităţi manageriale. Ni s-a prezentat Iulian Făgădar care a fost susţinut de coaliţia de atunci dintre PSD şi PDL., Iulian Făgădar fiind actualul partener de viaţă al doamnei Tatiana Vasilescu (n.r. – consilier local PC). (…) Când şi-a prezentat CV-ul, ne-a spus că a terminat facultatea, dar ultimele examene le-a dat în luna iunie. Nu am avut nici o obiecţie până când am aflat că ne-a minţit. Prin urmare, poate fi acuzat de fals, deci considerăm că este o persoană nepotrivită cu cerinţele noastre”, a declarat, la acea vreme, primarul Ovidiu Hada.

A apelat la instanţă

Considerându-se vătămat în drepturile sale, Făgădar a atacat hotărârea în instanţa de Contencios Administrativ, pe motiv că aleşii locali au făcut exces de putere. „În luna martie, la data numirii mele, dosarul meu a fost verificat şi nu mi s-a cerut să prezint şi diploma de licenţă. Nu am prezentat informaţii neadevărate despre nivelul studiilor mele (…) Eu am menţionat că am urmat cursurile Facultăţii de Inginerie Hunedoara, profilul Electromecanică, în perioada 1997 -2003”, se disculpă Iulian Făgădar, în plângerea prealabilă făcută împotriva Consiliului Local Hunedoara. Secretarul municipiului Hunedoara, Aurel Raţă Bugnariu, arată că toate comisiile de specialitate au dat aviz favorabil proiectului de hotărâre privind schimbarea lui Iulian Făgădar din funcţia de reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Hunedoara în AGA la ECO SID, iar hotărârea, chiar dacă nu a fost votată de toţi consilierii, a întrunit cvorumul prevăzut de lege pentru adoptarea ei. În plus, nici Prefectura Hunedoara, cea care verifică legalitatea actelor administrative, nu a avut obiecţii.

Prin urmare, Consiliul local şi-a menţinut decizia, iar Făgădar este decis să-şi facă dreptate în instanţa de Contencios Administrativ.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Theo spune:

    Pai acum se „leaga” !
    Ar putea fi motivul pentru care consilierii pc si psd au votat impotriva centrului de dializa .
    Interesu'(dnei t.vasilescu) poarta fesu’ !
    Tare muierea …in politica hunedoreana …voteaza in (si spre) folosu’ cetateanului (amant?)
    Asta e , bine ca are cu cine , si-i tine.
    Votati si data viitoare tot asa !

  2. vasile spune:

    Sa nu-i uitam pe consilierii PDL, care l-au sustinut pe acest Fagadar. De asemenea, ei au votat si impotriva centrului de dializa

  3. Anonim spune:

    Mda….Interesant articol !
    Cunosc acest personaj pe nume Fagadar Iulian,este cunoscut de noi toti sub numele de „SPARGATOR DE CASE” si „AMANT”
    Multe fam a spart si la multe minciuni a apelat sa se bage sub pielea femeilor cu probleme in casnicie !

    Tactica: Fileaza pers,afla tot despre ea si incepe sa-si stabileasca intralniri accidentale iar apoi trece la atac.

    Dc este femeie cu bani se baga pana-n gat..iar daca vede ca femeia e desteapta si ii da un sut in fund se retrage ca un catel lovit lingandu-si ranile si trecand la atat la o alta…

    Ce mizerie de om !!!!

  4. carmen fagadar spune:

    mizerie esti tu…daca faci asemenea afirmatii de ce nu-ti dai numele.anonimule!!!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Augustin renunţă la „secund”

Tehnicianul echipei Minerul Lupeni, Ionel Augustin (foto), nu şi-a ales încă un „secund” în locul regretatului Iosif Rus. „Nu cred...

Grav accident de circulaţie

O femeie, de 42 de ani, din localitatea Vulcan, a produs duminică seara, în jurul orei 23, un grav accident...

Ştiinţa, învinsă la Suceava

Măcinată de accidentări şi plecări masive de jucători, echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a pierdut la mustaţă, scor 18-22, partida...

Închide