Eveniment

Bătaie mare la Vulcan pe promoţia la ulei

Maximilian Gânju

După „războiul zahărului”, iscat de locuitorii din Vulcan în urmă cu o săptămână, când s-au călcat în picioare să cumpere alimentul preţios la un preţ mai mic decât cel al pieţei, astăzi, se anunţă o nouă luptă.
De această dată, acelaşi magazin oferă ulei la un preţ imbatabil, iar „luptătorii”, oameni cu venituri mici, dar şi speculanţi, au spus încă de ieri, că se vor mobiliza cu noaptea în cap, pentru a prinde promoţia. „De la trei dimineaţa, ne vom pune la rând ca să prindem. Litrul de ulei ajunge undeva la 3 lei, adică aproape jumătate faţă de cel de la magazine. Nu avem bani, pensiile sunt mici şi de aceea stăm la cozi. Nimeni n-ar sta de drag, dar nu avem ce face. Vor veni şi bişniţarii care vor lua cu baxul, la fel cum au făcut şi la zahăr”, spune un pensionar din Vulcan. Promoţia de astăzi a magazinului oferă ulei de floarea soarelui la preţ de 12,20 de lei pentru patru litri. Mai exact, cumpărătorul plăteşte pentru doi litri 12,20 de lei şi primeşte încă un bidon cu aceeaşi cantitate, gratuit. În urmă cu o săptămână, supermarketul respectiv a derulat o promoţie la zahăr în mai multe magazine din ţară, inclusiv la cel din localitatea Vulcan. Cumpărătorii au făcut cozi încă de la ivirea zorilor, iar pentru a prinde promoţia, s-au înghesuit până au rupt uşile magazinului.

4 comentarii la „Bătaie mare la Vulcan pe promoţia la ulei

  • Saracia este un fenomen cu atât mai grav, cu cât se perpetuează din generaţie în generaţie, reprezentând un fenomen dinamic de natură să agraveze şi nicidecum să atenueze consecinţele.

  • Este saracie mare in Valea Jiului copii plang de foame in aceasta zona saraca fara locuri de munca si fara suprafete arabile.

  • angajatii iau o parte din oferta ptr ei la asa mocaciune e ca aurul ptr noi romanii

  • Acest lant de magazine a fost cumparat de Dinu Patriciu , cu putin timp in urma . Aceste spectacole, care aduc aminte de perioada postdecembrista, sunt sponzorizate de dansul in scop pur electoral .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura