Politica si administratie

Bani mai puţini pentru medicamente la spitalul judeţean

Situaţia financiară a Spitalului Judeţean Deva este una extrem de proastă. Datoriile unităţii medicale se ridică la câteva milioane de lei, în condiţiile în care în ultima jumătate de an au fost recuperate trei milioane de lei din arierate.
Ieri, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al Spitalului devean, la şedinţă participând şi preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, care coordonează direct activitatea unităţii. „Am spus că, dacă în şase luni am recuperat trei milioane de lei din arierate, într-un an va trebui să recuperăm şase milioane de lei. Clar e nevoie de o eficientizare a activităţii de aici. Eu sper ca până la sfârşitul anului viitor să avem o situaţie normală financiară la spitalul devean. Am cerut, de asemenea, să avem servicii ireproşabile pentru pacienţi”, a declarat Mircea Bobora, şeful CJ Hunedoara pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
La rândul său, Petru Lobonţ, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Deva, a declarat că ieri a fost aprobat bugetul de cheltuieli pentru medicamente pentru anul 2018. „Bugetul va fi mai mic, dar pacienţii nu vor avea de suferit”, a spus acesta. (S. Popa)

10 comentarii la „Bani mai puţini pentru medicamente la spitalul judeţean

  • sinteti niste cretini, cum adica bugetul va fi mai mic dar pacienti nu vor avea de suferit.

  • Nesperat de utile unele fotografii atasate textelor !… De ce ?
    Simplu, deoarece se constata de la o posta cum se „gospodareste”
    cineva ! Am putut face chiar o „teleancheta”, precum si gasirea vinovatilor si chiar solutia la aceasta problema. Astfel, putem incepe chiar cu „gasirea vinovatilor” : acestia nu sunt altii decat „locatarii” respectivelor incaperi iar cauza este DEPOZITAREA PE PERVAZELE respective, depozitare dupa care ploile „desavarsesc lucrarea” ! Solutia ? Este luarea masurii privind INTERZICEREA TOTALA a depozitarii de produse pe pervazele de la ferestrele Spitalului si ale Policlinicii. In plus, la incaperile cu vinovati, ferestrele trebuie blocate „pe inchis” !! Astea, desigur, DUPA CURATAREA „CHENARELOR” ferestrelor in cauza iar costurile sa fie suportate (daca e vorba de birouri) de functionarii „locatari” in cauza !

  • Aspectul in sine al fatadei spitalului dar si comparativ cu aspectul cladirii Policlinicii (alaturata spitalului) ESTE MIZERABIL !! Chiar nimeni nu se uita la fatada spitalului nici macar cand vine la serviciu ?

  • Da, este proastă. Era mai bună pe vremea Împușcatului când 1 dolar=18 lei, salariul minim 1200 lei, adică 66,66 dolari.

  • Cică pe vremea celui mai iubit fiu nu erau șomeri. În anul 1986 au făcut reduceri de personal la mai multe institiuții. La una dintre ele erau 5 angajați, 2 cu studii superioare, 3 cu studii generale sau medii. S-a pus problema reduceri din schemă a două posturi. O activistă pcr susținea menținerea unei angajate cu studii generale. De ce ? Era o fostă colegă de școală. Aceasta, la momentul respectiv, îi ducea produse activistei, ce mâncau galii în antichitate: lapte, ouă, carne. Lapte zilnic, ouă săptămânal, carne periodic la nevoie. Activista nu a reușit să o mențină deoarece comisia nu a acceptat reducerea posturilor cu studii superioare. Cealaltă care și-a pierdut postul mai avea 2 ani până la pensionare și așa a rămas până s-a pensionat. Au devenit ȘOMERE. Pe cea cu produsele, după vreo 3 luni activista a impus-o la altă instituție. Deci, în SSMD nu existau șomeri, teoretic. Tot acolo am cunoscut ceapiste care aveau pensie 50 lei, 25 lei sau 10 lei. Indiferent de situație cum să-ți bați joc de un om, să-i dai 10 lei pensie ? Și dacă ar fi fost doar atât.

  • Ei da, La mulți ani. Revenind la oile noastre să reamintim câte ceva din epoca de aur. Televizoarele color erau de două feluri: mai mari cu 18000 lei și mai mici cu 12000 lei, adică 1000 dolari respectiv 670 dolari. Ceea ce era sublim se rezuma la faptul că televizoarele color puteau fi cumpărate cu un bon care era aprobat de un membru al biroului politic al comitetului județean pcr. Cu toate acestea se făcea bișniță cu ele. O cunoștință, medic, a cumpărat unul la preț dublu, 36000 lei. Îi făcuse rost un unchi al ei, ceva șef în comerțul din județul Alba. Și încă ceva, obsevați că la un curs teoretic 1 leu/2018 = 4,5 lei/1989.

  • Serioja pare ca esti un comunist care (inca) mai traieste.
    Voi si politicienii de dupa revolutie ati adus tara in starea asta.
    Ati furat tara pentru folos propriu si v-a durut in cot de cei care muncesc.
    Acum faceti “analize” de 3 lei ca sa demonstrati nimic.

    Plus ca nu vad legatura comentariilor tale cu articolul de mai sus.

  • Nu vezi legătura ? Una directă nu este dar articolul dezbate neajunsuri ale societății de azi. Sunt foarte multe dar în spațiul public des se tot se spune că ele nu ar fi fost dacă Vechiul Regim ar fi continuat. Ceea ce, zic eu, nu este adevărat. Putem vorbi despre sitemul de sănătate care azi este jalnic dar așa era și în VR.
    Culmea, eu sunt comunist ? Argumentele mele arată tocmai tarele comunismului. Cei care au furat, politicieni sau nu, și sunt foarte mulți nepoliticieni care au furat enorm de mult, să fie judecați și pedepsiți. Să nu scape nimeni.

  • De altfel, folosești pluralul. Eu am o opinie care este a mea fără alții. Nu știam că aici e un delict să ai o opinie contrară cu a majorității.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura