Comunitate

Balşa: drum comunal modernizat din bani europeni

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Balşa vrea să obţină prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Sargeţia o finanţare europeană de 84.000 de euro pentru modernizarea unui drum comunal.

“Urmează să depunem un proiect al cărui obiectiv e modernizarea drumului DC28 Mada-Stăuini. Este acoperit cu balast şi vrem să-l asfaltăm. Nu vom putea ca din suma prevăzută să cuprindem drumul întreg, dar noi sperăm la măcar un kilometru. Din bugetul local am alocat în acest an bani pentru lucrările rămase la căminul cultural nou construit. Mai avem foarte puţin la exterior şi trecem la finisajele interioare. Am montat sistemul de încălzire centrală, dar mai trebuie montată gresia şi executate zugrăvelile. După cum se ştie, vechiul lăcaş a fost retrocedat Bisericii Ortodoxe, prin revendicare. Ne-am dorit să avem un cămin al nostru, dar din cauză că bugetul propriu e mic, am lucrat cât ne-a permis în fiecare an. Din pricina asta a durat atât ”, a explicat Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.
Ţinând cont de condiţiile impuse de axele europene, comunele mici nu au nici o şansă la eligibilitate şi se descurcă greu cu implementarea investiţiilor. Numărul redus de locuitori este prima mare oprelişte. Prin urmare, colacul de salvare pentru cei care conduc astfel de localităţi îl reprezintă GAL-urile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura