Comunitate

Balşa – bogată pe hârtie, săracă-n visterie

Magdalena Şerban

„Suntem săraci. Nu avem investitori, ci doar oameni cu pensii, pentru că suntem o comună îmbătrânită. Majoritatea drumurilor noastre sunt pietruite, deşi modernizarea infrastructurii ar putea fi colacul nostru de salvare, pentru a ne dezvolta turistic”, spune Simion Meteşan (foto), edilul-şef al comunei Balşa.
 

Noroc cu Consiliul Judeţean
Cum bani nu sunt, nu este nici dezvoltare. De aceea, reabilitarea drumurilor judeţene pe ruta Balşa-Zlatna şi Almaşu Mic-Curechiu, susţinută de Consiliul Judeţean, reprezintă o investiţie cu greutate, ce marchează anul 2010. Drumul Judeţean  741 se află încă în lucru, s-a finalizat pietruirea lui, dar pentru că vremea nu garantează că va ţine cu constructorii, aceştia nu riscă turnarea covorului asfaltic în această perioadă. „Fără ajutorul Consiliului Judeţean, nu am fi avut nici peste câţiva ani drumuri modernizate pe rutele respective. Balşa este o comună cu o întindere considerabilă, dar cu oameni puţini şi posibilităţi financiare reduse. Aici, doar sufletele şi măreţia naturii ne aduc bogăţie”, precizează primarul Simion Meteşan.

Un gând bun de sărbători
Şi pentru că tot s-a amintit de bogăţii, tradiţiile fac loc colindelor şi uratului. „Căluşarii şi colindele sunt obiceiuri pe care le ducem cu mândrie, mai departe. Încurajez perpetuarea adevăratelor valori, deşi unii nu au apreciat acest lucru. Spun asta, pentru că în cadrul proiectului european depus pe Măsura 322, am fost depunctaţi tocmai la capitolul cultural, dedicat formaţiei locale de căluşari (continuarea tradiţiilor şi susţinerea acestora). Dar viaţa merge înainte. Iar ca o urare de final de an, doresc mult noroc şi sănătate, tuturor celor care ne-au călcat pragul, colaboratorilor, angajaţilor, precum şi conducerii judeţene”, încheie primarul comunei Balşa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura