Comunitate

Baia de Criş, în fruntea listei comunelor hunedorene care vor Internet gratuit

Magdalena Şerban

Comuna Baia de Criş este printre primele din judeţ care s-au înscris pe portalul #WiFi4EU, creat printr-un program european căruia UE i-a alocat un buget de 120 milioane euro şi prin care localităţile din statele membre vor putea oferi acces gratuit la Internet în spaţiile publice.

„Deocamdată, cetăţenii au contractat serviciul de Internet de la diverşi operatori, inclusiv cei de telefonie mobilă. Ne-am înscris în acest program, însă să vedem şi cum vor evolua lucrurile. E o şansă pe care nu am vrut să o ratăm şi era păcat să nu aderăm. Finanţarea se va face pe bază de cupoane în valoare de 15.000 de euro fiecare. Primăriile îşi pot alege furnizorul de servicii wireless care va fi plătit de către Comisia Europeană, dar le revine sarcina de a asigura, timp de cel puţin trei ani, cheltuielile cu abonamentul şi cele de mentenanţă. Toate bune şi frumoase, însă nu ştim pentru câţi dintre noi se va şi materializa demersul, ţinând cont că totul se ghidează după principiul «primul venit, primul servit», iar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă, fiecărei ţări fiindu-i oferite cel puţin 15 vouchere în cadrul primului apel. Dacă stăm să calculăm câţi sunt deja înscrişi, concurenţa e mare. Oricum, neavând centru Biblionet la nivel de comună, multor localnici le va fi mai uşor să vorbească cu rudele plecate prin străinătate sau aflate la distanţă, dacă va exista această conexiune gratuită. Cu siguranţă, nu toţi au calculatoare acasă sau îşi permit să plătească un abonament lunar la Internet. Aşa că se pot ajuta de telefoanele mobile”, a spus Mihaiu Liviu Gorcea (foto), primarul comunei Baia de Criş.
Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, această iniţiativă va contribui la dezideratul de a dota până în 2020 fiecare sat şi oraş din Europa cu acces gratuit la Internet wireless în jurul principalelor centre de interes public. Astfel, comunităţile locale vor putea aduce conectivitatea mai aproape de cetăţeni, permiţându-le să beneficieze pe deplin de nenumăratele oportunităţi oferite de digitalizare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura