Actualitate

Bacalaureatul şi admiterea de tip nou la liceu

Admiterea la liceu de tip nou ar putea fi dată începând cu anul şcolar viitor, printr-un ordin de ministru, iar noul tip de bacalaureat ar putea intra în vigoare cu ajutorul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care ar putea fi dată la sfârşitul lunii august, a declarat, ieri, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Adriana Doina Pană. Potrivit noului tip de bacalaureat din codul educaţiei, în timpul anului şcolar ar putea fi testate în semestrul al doilea, competenţele de comunicare, lingvistice şi cele informatice, care ar putea fi notate pe nivele de tip A1, A1, B1, B2. În perioada examenului de bacalaureat vor fi susţinute trei probe scrise. Astfel, proba la limba română va fi obligatorie pentru toţi absolvenţii de liceu, liceele tehnologice, cele cu profil real şi o parte din cele vocaţionale vor susţine o a doua probă obligatorie – matematica, iar liceele umane şi o altă parte a liceelor vocaţionale vor da obligatoriu o a doua probă – istoria. La cea de-a treia probă, liceele de profil real, tehnologice şi vocaţionale vor avea la alegere între disciplinele fizică, chimie, biologie sau informatică. Liceele de tip uman şi cealaltă parte a liceelor vocaţionale vor avea de ales între geografie, logică, filosofie, economie şi psihologie. Disciplina sport nu se va mai susţine la bacalaureat. Elevii de liceu, care au atestate de tip Cambridge la limbi străine nu vor mai susţine testul de limbi străine din timpul liceului. Nota finală la examenul de bacalaureat va fi alcătuită din media celor trei probe scrise.
În ceea ce priveşte admiterea la liceu, secretarul de stat a spus că pentru anul şcolar viitor, elevii ar putea intra la liceu dacă s-ar da un ordin de ministru pe baza mediei celor patru ani de gimnaziu, care va avea un aport de 50 la sută, pe baza mediei tezelor din clasa a VII-a, ce va avea un aport de 25 la sută şi pe baza notei la testul de tip internaţional, care va avea un aport de 25 la sută. Adriana Pană a precizat că pentru anul şcolar 2010-2011, admiterea la liceu se va face pe baza testelor de tip internaţional care vor avea un aport de 50 de procente şi media din cei patru ani de gimnaziu – un aport tot de 50 la sută. Pană a mai precizat că vor fi pregătite două metodologii de tip vechi pentru admiterea în liceu şi bacalaureat şi două metodologii de tip nou pentru aceleaşi examene, în cazul în care ordonanţa de urgenţă nu se va da. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura