ActualitateFlash

Averea lui Ionuţ Rudeanu va fi pusă sub sechestru

Averea lui Ionuţ Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, ar putea ajunge sub sechestru.ionut rudeanu
Procurorii au început demersurile pentru a identifica bunurile mobile şi imobile care-i aparţin afaceristului. „S-au făcut adrese la mai multe instituţii în vederea identificării bunurilor care aparţin inculpatului în vederea instituirii sechestrului. Măsura asiguratorie va fi impusă pe bunurile din proprietatea lui Rudeanu Ioan Andrei în funcţie de valoarea prejudiciului estimat în dosarul în care este cercetat penal”, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Acesta a adăugat că până la mijlocul săptămânii viitoare ar putea ajunge răspunsurile de la instituţiile la care au fost trimise cereri din partea Parchetului. Ionuţ Rudeanu este cercetat penal într-un dosar de evaziune fiscală, unde prejudiciul estimat de oamenii legii ajunge la 600.000 de euro. Ginerele lui Vasile Blaga a fost arestat preventiv o lună, iar miercuri 24 iunie, măsura i-a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura