Autostrada se face, dar mai încolo

3 iunie 2009 | Adauga un comentariu

Nicolle Ebner

În loc să-şi respecte promisiunile pe baza cărora au obţinut voturile care au propulsat-o la conducerea ţării, alianţa PSD-PDL îi pedepseşte pe hunedoreni, luându-le şi ce le-au dat alţii. By-pass-ul Deva-Orăştie era primul pe listă, însă a fost lăsat la o parte de actuala putere, care, în schimb, lucrează asiduu pe centura Arad-Nădlac, arată preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Judeţul Hunedoara nu face parte din România?
Mircea Ioan Moloţ spune că, în 2008, lucrările la by-pass-ul Deva-Orăştie, tronson cu rang de autostradă, ce face parte din Coridorul IV Paneuropean, erau primele pe listă. Din nefericire pentru hunedoreni, de la instalarea noului guvern şi până acum, nici unul dintre şefii ministerelor de resort nu au contactat conducerea judeţului în vederea demarării lucrărilor, decât din greşeală. La secretariatul ministrului Dezvoltării, în dreptul preşedintelui CJ Prahova, apare numărul de telefon al preşedintelui CJH, Mircea Ioan Moloţ. Şi de câte ori vrea să-l contacteze pe el, îl sună, din greşeală, pe Moloţ. “Aşa realizez că întotdeauna îl caută pe cel de la Prahova, şi niciodată pe mine, de parcă Hunedoara nu ar fi un judeţ din România. Problema este că eu sunt preşedinte liberal, iar cel din Prahova este din Alianţă. De la instalarea noului guvern, nu am fost contactat niciodată, cu toate că eu le trimit permanent documente, proiecte şi solicitări. Din păcate, despre autostrada din judeţul nostru, nici o veste. În schimb, se lucrează asiduu pe centura Arad-Nădlac, care nu era pe primul loc pe lista priorităţilor”, a declarat preşedintele CJH.
Un tronson de 33 km de autostradă într-un an
Lucrările la by-pass-ul proiectat să preia circulaţia infernală de pe DN 7, redirecţionând traficul pe autostradă de la Şoimuş până la limita cu judeţul Alba, trebuiau finalizate la 31 decembrie 2010. Tronsonul de autostradă are 32,8 km, iar pentru realizarea lui, iniţial, era nevoie de 170 de milioane de euro. Aproape 75 la sută din valoare este asigurată de UE, prin fonduri nerambursabile (bani ce zac în contul Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de peste doi ani, iar compania plăteşte penalităţi de neutilizare), restul de 25 la sută urmând a fi asigurat de guvern, prin Ministerul Transporturilor.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Taximetrist, tãiat si abandonat

Poliţiştii sunt pe urmele a doi bărbaţi, care ieri, au tâlhărit un taximetrist din municipiul Orăştie.

Bolnavii rabdã de foame la Petrosani

Foarte mulţi bolnavi internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, a doua unitate medicală ca importanţă din judeţul Hunedoara, se...

Salariile dascãlilor, acoperite din banii pentru drumuri

Veşti nu prea bune pentru cadrele didactice din judeţul Hunedoara. După ce a diminuat bugetul alocat învăţământului din judeţul nostru,...

Închide