Autobergamo s-a impus fără probleme la Cluj

8 martie 2017 | Adauga un comentariu

Trupa antrenată de Florin Ignat a câştigat partida contând pentru etapa a XX-a a Ligii I de futsal, impunându-se în deplasare, scor 5-1, pe terenul Clujanei Cluj. Devenii au rămas pe locul 2 în clasament, dar şi-au mărit avansul faţă de Informatica Timişoara şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, care au remizat în duelul direct.

Replică bună a gazdelor
În faţa unei echipe care mai avea doar şanse teoretice de a prinde ultimul loc de play-off, trupa deveană nu avea voie să se încurce, dar gazdele au dat o replică bună în prima repriză. Astfel, la finalul primelor 20 de minute, Autobergamo conducea la limită, scor 1-0, prin reuşita lui Ique Ribeiro. În partea secundă, jocul a curs spre deznodământul aşteptat, alb-vişiniii mărindu-şi treptat diferenţa, astfel că în minutul 30 conduceau cu 4-0 după golurile lui C. Matei, Tacot şi Ignat. Gazdele au redus din diferenţă dar ultimul cuvânt l-au avut tot devenii, care au închis tabela printr-un gol marcat de Petrişor Toniţa din propriul careu, goalkeeperul lui Autobergamo imitându-l pe colegul său, Vlad Iancu, cel care înscrisese în meciul de la Tg. Mureş.

Aşteaptă „la cotitură” pentru a reveni pe primul loc
Cu victoria de la Cluj, gruparea alb-vişinie rămâne pe locul 2 în clasament, la un punct în spatele liderului United Galaţi, dar şi-a mărit avansul faţă de Informatica Timişoara şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, care au remizat, scor 4-4, în meciul direct. Devenii au şansa să urce din nou în poziţia de lider în runda viitoare, când vor întâlni pe teren propriu pe CSM Poli Iaşi. Alb-vişiniii trebuie să câştige duelul cu echipa din Copou şi să aştepte un deznodământ favorabil în duelul United Galaţi – Informatica Timişoara, unde orice rezultat în afara victoriei gazdelor i-ar readuce pe prima poziţie. Partida Autobergamo Deva – CSM Poli Iaşi se va juca duminică, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor din reşedinţa judeţului. În schimb, derbiul United Galaţi – Informatica Timişoara se va juca marţi, 14 martie, de la ora 17.00, fiind cel mai probabil televizat. (Ovidiu Mănăstire)

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Un nou scenariu despre descoperirea matriţei

Andreea Ciuciu, cere despăgubiri statului român, pentru că a făcut parte din grupul care a descoperit matriţa antică în perimetrul...

Gura lumii 8.03.2017

Mai mulţi aleşi de la un partid aflat în dificultate îşi fac planuri de viitor, deşi mai au peste trei...

Bulina albă 8.03.2017

Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara

Închide