Sport

Autobergamo Deva a pierdut finala campionatului

Nicolae Gavrea

Parcă fără interes major din partea publicului timişorean a fost întâlnirea din cadrul ultimei etape din play-off, în care Informatica Timişoara a întâlnit vechea rivală, campioana en titre, Autobergamo Deva.

Miza partidei a fost calificarea în finala Ligii întâi la futsal, devenii având nevoie pentru calificarea în finala competiţiei din acest sezon, de o victorie, dar Autobergamo a pierdut un meci, pe care l-a dominat în mare parte, echipa deveană fiind învinsă cu 5 – 3 după ce a condus la pauză cu 3 – 1.
Gazdele au deschis scorul în minutul 7 prin Rakic, care a reluat sub transversală centrarea lui Simic. Autobergamo a revenit la cârma jocului şi după mai multe acţiuni de atac, între care mingea a fost trimisă în bară de Tacot, a reuşit să înscrie prin Robert Matei. Cu trei minute înainte de pauză, devenii reuşesc să înscrie două goluri în câteva secunde. La primul dintre ele Csoma a expediat un “trasor” sub bară, iar al doilea a finalizat o combinaţie care a făcut şah-mat apărarea timişoreană. Informatica putea reduce scorul, însă Oliveira a şutat în bară.
Imediat după pauză a fost 2 – 3 la o fază care nu anunţa nimic, însă neinspirat (probabil marcat de presiunea rezultatului)Toniţă a degajat direct în Oliveira, de unde mingea a ricoşat în poarta deveană. S-a restabilit egalitatea după ce Savio, scăpat din marcaj, înscrie din apropierea porţii devene. În min. 33, Obadă a trimis în bară un balon care putea aduce golul calificării în finală şi tensiunea din teren a crescut tot mai mult. Cu două minute înainte de final Simic a înscris pentru 4 – 3 iar scorul final a fost stabilit în ultimele secunde ale meciului de către Oliveira.
Preşedintele clubului devean, Doru Popa (foto), a făcut un comunicat pe site-ul clubului, imediat după această partidă:
“În aceste momente vreau să-mi cer scuze în numele clubului FC Autobergamo tuturor suporterilor şi susţinătorilor noştri care au umplut sala din Deva şi ne-au fost alături în aceşti cinci ani. De asemenea, să-mi cer scuze şi celor care au investit în noi material şi sentimental. Prin înfrângerea din seara aceasta am compromis un sezon întreg cu echipa de seniori ratând toate obiectivele. S-a încheiat un ciclu în existenţa acestui club. Vreau să le mulţumesc tuturor jucătorilor care au jucat «doar» pentru culorile clubului nostru în acest ultim sezon. Pentru majoritatea dintre ei meciul din seara aceasta a fost ultimul în care au îmbrăcat tricourile vişinii ale lui Autobergamo. Spun asta, deoarece contractele se sfârşesc în scurt timp, iar locul 3 pentru noi nu este o provocare. În jocurile pentru locul 3 vom alinia o echipa formată din tineri deveni promiţători de la echipa U19 proaspăt câştigătoare a Cupei României şi din tineri de la lotul de seniori care au fost mai puţin folosiţi. Vom da atenţie în acest sfârşit de sezon echipei de juniori U19, angrenată în fazele finale ale campionatului naţional. De asemenea, vom purta în perioada imediat următoare discuţii pentru numirea unui antrenor (director tehnic) care va avea drept sarcină reconstrucţia echipei de seniori şi care va avea drept obiectiv în sezonul viitor cucerirea Cupei şi Campionatului Naţional”, se arată în acest comunicat..
În seria a doua FK Odorheiu Secuiesc a terminat la egalitate cu United Galaţi 3 – 3 astfel că în finala campionatului (programată pe 13 mai) se vor întâlni Informatica Timişoara şi United Galaţi iar în finala mică (se joacă pe 20 mai) Autobergamo Deva va juca pentru locurile 3-4 cu FK Odorheiu Secuiesc.
INFORMATICA: Iancu – Rakic, Simic, Oliveira, Deco, Savio, Araujo, Lupu. Antrenor Robert Lupu
AUTOBERGAMO: Toniţă – Ignat, R. Matei, Cr. Matei, Stoica, Obadă, Csoma, Tacot, Pânzaru, Ferreira. Antrenor Cosmin Gherman

Clasament final -Seria 1
1. Informatica – 13 puncte
2. Autobergamo – 9 puncte
3. Politehnica – 0 puncte

Clasament final – Seria 2
1. United – 8 puncte
2. Odorheiu – 6 puncte
3. Dunărea – 6 puncte

Finala mică (locurile 3 – 4)
13 mai: FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva
20 mai: Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura