Au vrut la Roma, dar au ajuns doar la Deva

23 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Două minore, una de 13 ani şi cealaltă de 16 ani, ambele din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, au fost depistate de oamenii legii în centrul municipiului Deva. Potrivit poliţiştilor, copilele plecaseră de acasă, cu gândul de a ajunge în Italia, la Roma.

Au fugit de acasă
Dacă pentru copiii la vârsta celor două fete, această perioadă reprezintă copilăria, cu jocurile şi cu micile prostioare, în viaţa celor două minore ceva era total diferit. Altfel nu se explică de ce, nişte fete, de 13 şi 16 ani, ar dori să-şi lase în urmă părinţii şi să plece singure în lumea largă. Luni seara, cele două minore, din Avrig, şi-au făcut bagajele, s-au dus în gara din localitate, şi-au luat bilet pentru tren, înspre Deva, şi au pornit la drum. Fuga a fost pusă la cale fără ca nimeni să-şi dea seama de dorinţa minorelor de a pleca de acasă. La câteva ore, după ce copilele deja erau urcate în tren, părinţii lor le-au descoperit lipsa şi au anunţat de urgenţă poliţia.

Prezenţe suspecte în piaţa „Opera”
Odată ajunse în municipiul Deva, fetele şi-au petrecut noaptea pe băncile din gară şi din piaţa „Opera”. A doua zi, de dimineaţă, au vrut să se îmbarce într-un autocar cu destinaţia Roma, unde le-ar fi aşteptat fratele uneia dintre ele, dar pentru că marţi nu a fost nici o cursă spre Italia, copilele au fost nevoite să mai aştepte. Spre seară, în jurul orei 20, un poliţist care le observase de ceva timp că sunt singure şi cu bagaje, fără a fi însoţite de un adult, s-a apropiat de ele şi le-a cerut să se legitimeze. Acela a fost momentul în care omul legii a aflat că minorele erau date în urmărire naţională. În cursul zilei de ieri, cele două fete au fost predate unei escorte, formată din poliţişti sibieni, care le vor încredinţa pe fugare familiilor lor.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Prizonierii sistemului de ei creat (II)

Inconsecvenţele practicate asiduu de-a lungul celor 20 de ani post-decembrişti îşi arată din plin roadele. Cei ce acuză acum de...

Parcul Tineretului, un spaţiu de relaxare pentru brădeni

Se poate spune că locuitorii municipiului Brad nu au de ce să-şi facă griji din punct de vedere al zonelor...

Trei devence merg la Mondialele de gimnastică

Gimnastele Raluca Haidu, Cerasela Pătraşcu şi Amelia Racea (foto), legitimate la „Cetate” Deva, au fost nominalizate, ieri, de Federaţia Română...

Închide