Au scăpat de braconieri şi au dat peste mafia lemnului

13 decembrie 2010 | Adauga un comentariu

Maximilian Gânju

Rangerii care supraveghează Parcul Naţional Defileul Jiului au prins mai mulţi membri ai unei reţele care tăia ilegal arbori din aria protejată. „Captura” a avut loc la sfârşitul săptămânii, după o pândă a rangerilor, care aveau informaţii despre gruparea ce devasta pădurea din defileu, iar hoţii de lemn au fost prinşi în flagrant şi riscă închisoarea.

„Trei bărbaţi din Petroşani, înarmaţi cu un motoferăstrău şi cu o secure, au fost prinşi în seara zilei de 9 decembrie de către personalul Administraţiei Parcului Naţional Defileul Jiului, împreună cu lucrători ai Poliţiei Bumbeşti-Jiu, în timp ce furau lemn de fag, tăiat de pe picior, de pe raza parcului. În zona cunoscută sub numele de „km 19”, în apropierea DN 66, aceşti indivizi au tăiat trei fagi, pe care i-au pregătit, pentru a fi transportaţi, fără să se teamă de consecinţe”, declară unul dintre rangerii care au luat parte la acţiune.

Hoţii de lemn care acţionează în aria protejată sunt în numeroase cazuri din Valea Jiului şi au un tupeu de neimaginat. Angajaţii Parcului Naţional Defileul Jiului aveau informaţii despre aceştia, însă nu au reuşit să-i prindă la controalele din teren. „Am văzut urmele lăsate dar până acum nu reuşeam să-i descoperim. Se mişcau repede, tăiau şi apoi încărcau în maşină. Lucrau nestingheriţi, la lumina zilei în apropierea drumului naţional foarte circulat. Puteau fi văzuţi de către şoferii care tranzitează Defileul Jiului, dar nu şi-au făcut probleme”, mai spun rangerii. Cei trei bărbaţi din Petroşani au fost ridicaţi de poliţişti pentru cercetări şi riscă până la şapte ani închisoare, deoarece fapta este săvârşită în pădurile situate în arii naturale de interes naţional, aşa cum este şi Defileul Jiului.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Monica Ridzi va petrece Crãciunul în spital, la Viena

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, deputatul de Valea Jiului Monica Iacob Ridzi (foto), îşi va petrece sărbătorile de iarnă...

Cu porcul pe Internet

Tradiţionalul porc de Crăciun poate fi cumpărat, în judeţul Hunedoara, şi de pe internet, nu numai din tradiţionalele târguri. Zeci...

Traficanţi de migranţi, arestaţi la Deva

Ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Alba au destructurat o grupare care se ocupa cu...

Închide