Au riscat… degeaba

7 aprilie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Minerul Lupeni a rămas fără … „lumină” după meciul din deplasare cu CS Otopeni, întrucât la scorul de 2-1 pentru gazde, când elevii lui Petre Gigiu forţau egalarea, defensiva a fost surprinsă pe contraatac de Kalle, care a dus scorul la 4-1, în doar trei minute.

N-au profitat de apatia adversarilor

Anticipând că CS Otopeni va juca la relanti, pentru că a pierdut contactul cu plutonul fruntaş ce se bate pentru promovare, minerii şi-au propus să scoată măcar un punct absolut necesar în lupta pentru supravieţuirea în liga secundă. Planurile „lupilor negri“ păreau realizabile la pauză, când scorul era de 2-1, însă s-au prăbuşit taman când minerii au luat jocul pe cont propriu şi s-au avântat în atac, pentru a egala.

Surprinşi pe contraatac

Ilfovenii au dominat debutul partidei şi au marcat de două ori prin Kalle (15) şi Ionuţ Matei (23), iar minerii au reuşit să reducă din handicap prin Corcoveanu (40), care a transformat impecabil o lovitură liberă de 16 metri. Minerul a forţat, după pauză, şi a încercat să obţină măcar un punct, însă spaţiile lăsate în defensivă au fost speculate cu sânge rece de Kalle. Atacantul de culoare a marcat, pe contraatac, din două faze aproape identice, la interval de trei minute (61 şi 64) şi a încheiat practic conturile jocului, ducând scorul la 4-1. Tabela a fost închisă de Itu, în minutul 69, din penalty, scor 4-2

CS Otopeni – Minerul Lupeni 4-2

CS Otopeni: Zimmermann – Cl. Dumitrescu, L. Ivan, Vătavu, Fl. Sandu – Pană, Pârvu (78 Poparadu), A. Sava – I. Savu (54 Drăghici), I. Matei (62 M. Constantinescu), Kalle. Antrenor: Florin Tene

Minerul Lupeni: Pascal – Cozma, Câmpean (61 Hebga), Kalai, Corcoveanu – R. Cristian, Omoduemuke, M. Gheorghe (68 Koko), Pepenar (79 Neacşu) – Itu, Şulea. Antrenor: Petre Gigiu.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Accesul în Parcul Naţional Retezat, numai cu bilete

Începând cu luna aprilie 2010, vizitarea Parcului Naţional Retezat (PNR) se va face după plata unui tarif de vizitare de...

Ex-devenii, marcatorii României

Foştii jucători ai campioanei FC CIP Deva, retrasă din campionat în ianuarie, din cauza problemelor financiare, au fost principalii marcatori...

Proxeneţii, la judecată

Cea mai mare grupare de proxeneţi şi traficanţi de carne vie destructurată de procurorii şi ofiţerii Direcţiei de Investigare a...

Închide