Au revenit în elita rugby-ului

1 iunie 2009 | Adauga un comentariu

11stiintapetrosaniEchipa Ştiinţa Petroşani a câştigat barajul cu Sportul Studenţesc Bucureşti, scor 17-13, pentru promovarea în Divizia Naţională şi a revenit pe prima scenă, după un exil de doi ani în eşaloanele inferioare.

Performanţa anului
Rugbyştii de la Ştiinţa Petroşani au reuşit una dintre cele mai valoroase performanţe la sporturi de echipă în anul 2009 la nivelul judeţului Hunedoara. Formaţia antrenată de Emil Drumea, ocupantă a locului doi în seria vest, a câştigat meciul de baraj cu Sportul Studenţesc (locul I în seria est) şi a revenit în Divizia Naţională, după o absenţă de doi ani din elita acestui sport. Petroşănenii s-au impus cu scorul de 17-13 în partida disputată pe teren neutru, la Braşov, şi vor juca din toamnă în prima divizie.

Şi-au unit forţele
Ştiinţa şi-a îndeplinit obiectivul de a  promova şi pentru că în ultima vreme autorităţile şi sponsorii şi-au dat mâna şi au sprijinit gruparea din Vale. “Este adevărat că anul acesta atenţia multora a fost concentrată mai mult spre noi şi avem promisiuni că vom fi ajutaţi şi de autorităţile judeţene”, au declarat oficialii echipei Ştiinţa Petroşani. “Eu nu am făcut un meci strălucit, dar echipa a jucat bine. Suntem în al nouălea cer”, a declarat după meci proaspătul campion european de juniori, Radu Ilie.
În al doilea meci de baraj, Contor Zener Arad (locul I în seria vest) a câştigat cu 12-3 în faţa Griviţei Bucureşti (locul II în seria est). Scorurile mici din cele două partide de baraj se pot explica prin faptul că la Braşov a fost vreme rea, cu o temperatură de 10 grade Celsius şi o ploaie torenţială, iar terenul a avut de suferit.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Investitori ademeniti cu teren

Fostul perimetru minier pe care s-a aflat Uzina de Preparare a Cărbunelui Livezeni din Petroşani a stârnit, la mijlocul anului...

„Spune nu violentei! Alege sportul!“

Primăria comunei Veţel, în parteneriat cu Centrul de Promovare a Culturii de Securitate-Sucursala Hunedoara, au organizat cu prilejul Zilei Copilului...

Nu folosesc aparatele de taxat

Lucrătorii de la Serviciul de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Hunedoara şi cei ai Biroului de Poliţie Rutieră Valea Jiului...

Închide