Au refuzat sã înfiinteze Politia Localã

20 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Carmen Cosman

Consilierii locali din Vulcan au reuşit să nu voteze proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Poliţiei Locale, deşi există o lege în acest sens. Proiectul nu a trecut şi din cauză că un consilier local al PDL a lipsit de la şedinţa de consiliu.
Totul a pornit după ce unul dintre aleşii locali din opoziţie a propus un amendament prin care cerea ca Poliţia Locală să aibă personalitate juridică. Reprezentanţii administraţiei publice locale au considerat că, în acest fel, se suprapun peste poliţia deja existentă, creându-se o structură paralelă şi inutilă şi au explicat că nicăieri în judeţul Hunedoara nu există aşa ceva. Practic, Poliţia Locală este un serviciu al aparatului administrativ, fiind înfiinţată pe structura fostei Poliţii Comunitare. Amendamentul nu a trecut, dar şi proiectul de hotărâre întocmit de primarul Gheorghe Ile a fost trântit la vot. Pentru acest proiect, au votat nouă consilieri, iar împotrivă tot nouă, după ce unul dintre aleşi a lipsit de la şedinţă. Aşa se face că, în premieră, un consiliu local din judeţul Hunedoara refuză să aprobe ceea ce este deja legiferat.

Publicat in: Politica si administratie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Vrea o sesiune fără şpagă

Rectorul Universităţii din Petroşani, Emil Pop, îşi doreşte o sesiune de examene fără nici un fel de „ingerinţe”. Şi, ca...

Bulina neagră

Gabriel Lungu, preşedintele CA al Spitalului Lupeni

Bulina albă

Cornel Răducanu, pastor la Biserica penticostală „Muntele Sionului“ din Deva

Închide