Comunitate

Au rămas fără bani din cauza copiilor

04 alocatii suspendateLoredana Goangă

Peste o sută de părinţi hunedoreni au rămas fără alocaţia pentru susţinerea familiei, din cauza odraslelor care au chiulit de la şcoală. Una dintre condiţiile încasării banilor este prezenţa obligatorie la şcoală a copiilor pe care îi au în întreţinere.
După ce la finalul semestrului I, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a transmis situaţia absenţelor elevilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Hunedoara, sute de părinţi au avut de suferit. Familiile ai căror copii au avut până la 20 de absenţe nemotivate au fost sancţionate cu o diminuare a alocaţiei, iar cele ai căror copii au depăşit 20 de absenţe nemotivate nu îşi vor mai primi banii timp de şase luni.
„Dintr-un număr mediu lunar de 2.800 de beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, începând cu luna februarie, pentru 151 de cazuri s-a suspendat plata acestor drepturi băneşti, iar pentru 146 de beneficiari, alocaţia a fost diminuată cu 20 la sută, sau 50 la sută, în funcţie de caz. Îmbucurător este faptul că, în general, din şase în şase luni, cifrele rămân cam aceleaşi”, a declarat Octavian Băgescu, directorul AJPIS Hunedoara.
La sfârşitul lunii decembrie 2013, 138 de persoane aveau suspendată această alocaţie, iar 149 de hunedoreni primeau bani mai puţini din cauza diminuării.

 

One thought on “Au rămas fără bani din cauza copiilor

  • -cand era guvernul boc,-chiar daca aveau elevii absente,nu li se taiau alocatiile,dar guvernul ponta le taie.-normal trebuia sa fie taman invers.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura