Au pus bazele unei cooperări în Georgia

19 iunie 2017 | Adauga un comentariu

Magdalena Şerban

Săptămâna trecută, o delegaţie a Universităţii din Petroşani şi INSEMEX a efectuat o vizită la Tbilisi (Republica Georgia), la invitaţia a două prestigioase instituţii. Discuţiile au avut ca obiectiv principal identificarea unei axe prioritare de acţiune comună prin crearea unui consorţiu internaţional care să dezvolte o propunere de grant în cadrul programului Orizont 2020. De asemenea, sunt vizate schimburile de experienţă şi transfer tehnologic, cu precădere în domeniul materiilor explozive.

Memorandumuri şi proiecte de cooperare
Delegaţia din Valea Jiului a fost compusă din dr.ing. George Artur Găman, directorul general al INSEMEX, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani, prof.univ.dr.ing. Roland Moraru, prorector Cercetare Ştiinţifică şi Relaţii Internaţionale, prof.univ.dr.ing. Nicolae Iliaş şi dr.ing. Vlad Păsculescu, şef Laborator Cooperări şi Proiecte Internaţionale. Vizita a început la LEPL Grigol Tsulukidze Mining Institute, unde s-au semnat memorandumurile de cooperare. Unul dintre documente a fost semnat între Universitatea din Petroşani şi Universitatea Tehnică a Georgiei. Semnatarii şi-au propus realizarea de schimburi de studenţi şi cadre didactice prin programul ERASMUS PLUS, doctorate în cotutelă şi publicarea rezultatelor cercetărilor în revistele editate de cele două instituţii de învăţământ superior, susţine rectorul Universităţii din Petroşani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.

Sprijin pentru parteneri
Pe de altă parte, fiind bine cunoscută implicarea specialiştilor de la INSEMEX în dezvoltarea securităţii muncii, reprezentanţii institutului au participat, la invitaţia celor de la Organizaţia Internaţională a Muncii, la o şedinţă de lucru care a avut loc la sediul Business Association of Georgia. „Activitatea Inspecţiei Muncii din Georgia a fost suspendată în anul 2006, ceea ce a dus la accidente de muncă cu consecinţe grave. Guvernul georgian, împreună cu Organizaţia Internaţională a Muncii şi Asociaţia de Afaceri a Georgiei desfăşoară un proiect amplu de reinstituire a legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă şi de organizare a Inspecţiei Muncii în această ţară. În acest sens, în anul în curs vom delega o echipă de experţi care să le ofere georgienilor asistenţă şi instruire tehnică în ce priveşte sănătatea şi securitatea în muncă pentru activitatea minieră. Cei din Georgia au luat în calcul să contacteze şi reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii din România, care pot oferi suport de natură legislativă“, a precizat directorul general al INSEMEX Petroşani, dr.ing. George Artur Găman.

Publicat in: Comunitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Primarul Devei sare în ajutorul Melissei

Primarul municipiului Deva, Ovidiu Moş (foto mic), a aprobat acordarea unui sprijin financiar pentru Melissa (foto), fata accidentată grav în...

Termen în procesul Moloţ vs. ANI 3

Cererea lui Mircea Moloţ (foto) de anulare a raportului dat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în aprilie 2016, în...

Dan Stoian: Atacăm în instanţă decizia Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor

Administratorul public al judeţului, Dan Stoian (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că instituţia judeţeană va ataca în instanţă decizia...

Închide