Comunitate

Au început înscrierile în programul de sprijin pentru tomate

Magdalena Şerban

De curând, s-a dat startul programului guvernamental destinat exploataţiilor din spaţiile protejate (sere, solarii) prin care producătorilor de tomate li se oferă un sprijin financiar anual în cuantum de 3.000 de euro. Această sumă obţinută prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a rămas la nivelul celei practicate şi în 2017.
„Programul reprezintă un pilon de susţinere şi în asigurarea necesarului de consum intern din producţia autohtonă, pe lângă faptul că sprijină legumicultorii în activitatea desfăşurată. Anunţ producătorii de tomate din judeţ că pot veni să se înscrie în programul aferent anului 2018 la sediul nostru situat în Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222 (în clădirea Agenţiei Fitosanitare, etajul 2). Le amintesc că pentru a fi eligibili să primească acest ajutor de minimis, trebuie să îndeplinească nişte criterii obligatorii. În primul rând, trebuie să deţină în proprietate sau în folosinţă un minimum de 1.000 de metri pătraţi de solarii sau sere, făcând dovada suprafeţei printr-o adeverinţă de la Registrul Agicol. Cei care au firmă trebuie să aducă o copie după certificatul fiscal şi un extras de cont curent, iar persoanele fizice trebuie să deţină atestat de producător. Pentru a implementa cerinţele din program, e obligatoriu să înregistreze o producţie de două kilograme de tomate pe metrul pătrat cultivat şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg, dovedită cu documente justificative, până în 31 mai sau de la 1 noiembrie până în 25 decembrie. În cazul societăţilor, cantitatea comercializată se justifică prin facturi, chitanţe şi ordine de plată, iar în cel al persoanelor fizice, prin carnetul de comercializare. Campania a început de luni. Ne deplasăm pentru informare în cele patru zone ale judeţului, la fiecare fermier care a fost înscris în programul precedent. Totodată, în 18 ianuarie, începând cu ora 11, la sediul nostru vom organiza şi o întâlnire tematică unde vor participa, pe lângă fermierii care au fost în programul de anul trecut, şi ceilalţi producători identificaţi de noi că ar putea beneficia de acest sprijin. Cu toţii se pot înscrie şi atunci, dar şi până atunci“, a anunţat Călin Marian (foto), directorul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Potrivit acestuia, în 2017 s-au înscris în vechiul program 40 de legumicultori hunedoreni, iar speranţa pentru 2018 este de 45 de producători.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura