Au furat cărămidă din fosta unitate militară
Patru hunedoreni, Daniel P., de 26 de ani, Răzvan S., de 21 de ani, Adrian D., de 27 de ani şi Alexandru F., de 20 ani, fără ocupaţie, fără antecedente penale, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii Formaţiunii Poliţiei Rurale Haţeg, în timp ce încercau să sustragă cărămidă din incinta fostei unităţi militare din satul Sânpetru, aflată în proprietatea Primăriei comunei Sântămărie-Orlea. Cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate. (A. Năstase)