ActualitateFlash

Au căzut cu tot cu podea peste vecinii de bloc

Maximilian Gânju

O familie din Aninoasa a tras o sperietură soră cu moartea, după ce, locuinţa primită de la primărie a căzut cu tot cu ei. Oamenii stau la mansarda unui bloc social şi se pregăteau de culcare, când s-au trezit că le fuge pământul de sub picioare, sau mai precis, podeaua apartamentului.

Bloc vechi de 100 de ani

Pavel Bursuc locuieşte de 15 ani, alături de soţie şi patru copii minori, într-un bloc ridicat acum mai bine de 100 de ani pentru coloniile în care erau aduşi muncitorii ce deschideau primele mine de huilă. Blocul în care mai locuiesc alte 24 de familii n-a mai fost reabilitat de mai bine de 30 de ani, iar acum este şubred şi riscă să se prăbuşească în întregime. A făcut deja primele victime, două familii, după ce podeaua unuia dintre apartamentele de la mansardă a căzut cu tot cu locatari peste o altă familie. „Era pe la ora 9 seara şi ne pregăteam de culcare. S-a auzit un trosnit şi am căzut şi eu, şi soţia cu tot cu copii, la vecinul în casă. S-a rupt podeaua cu totul şi a căzut peste ei. Noi ne-am lovit puţin şi ne-au dat îngrijiri cei de la SMURD şi nu am mai mers la spital. Norocul vecinilor a fost că erau în bucătărie toţi şi nu am căzut peste ei, că nu ştiu ce se putea întâmpla”, spune Pavel Bursuc (54 de ani), locatarul apartamentului a cărui podea a căzut peste vecini.

„Nu trântim nici uşa, ca să nu cadă clădirea”

„Nici nu pot să intru şi să-mi iau din dulapuri hainele şi ce mai aveam prin casă. Am şi eu copii mici şi nu ştiu ce o să fac până se va repara. Noi le-am spus celor de deasupra că vor ajunge peste noi şi n-au făcut nimic. Acum, suntem atenţi să nu trântim nici măcar uşa, ca să nu cadă tot blocul cu noi”, spune Dan, capul familiei peste care a căzut apartamentul de la mansardă. Autorităţile locale în proprietatea cărora se află imobilul periculos spun că vor face tot posibilul să reabiliteze blocul până la venirea iernii. Până atunci, celor care au rămas fără casă li s-a repartizat o altă locuinţă socială, mai puţin spaţioasă, recunosc edilii, dar este un adăpost temporar, mai spun aceştia.

Primarul promite că va repara până în iarnă

„Aşteptăm un rezultat de la Inspecţia în Construcţii, pentru că este vorba şi de o deplasare de ziduri. Noi am făcut reparaţii curente, însă chiriaşii n-au făcut nimic în interior, deşi este obligaţia lor. Asta este, acum, nu mai avem ce face şi până la 20 noiembrie, trebuie să o reparăm, ca să se mute omul înapoi cu familia lui. Vedem cum o să facem, lucrăm în regie proprie, ca să o redăm locatarilor”, declară Ilie Botgros, primarul Aninoasei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura