Antrenor cu „mână de fier”, handbal de plăcere

28 iulie 2009 | 1 Comentariu

 -musi

Ciprian Marinuţ

 Cetate Deva a ajuns la un acord cu Dumitru Muşi (foto), fost secund al naţionalei României în „Era Tadici“, completându-şi lotul cu patru handbaliste, însă finanţatorul Marian Muntean susţine că obiectivul echipei este… să joace handbal de plăcere.

Obiectivul plecat, campionatul nu-i…
Marian Muntean, finanţatorul clubului Cetate Devatrans, a modificat destul de radical coordonatele activităţii echipei pentru sezonul 2009-2010. După ce a decis că va continua să finanţeze şi să susţină gruparea în Liga Naţională, în condiţiile reducerii substanţiale a valorii contractelor de joc ale handbalistelor, patronul devean a stabilit „distribuţia” pe care o va avea echipa în noul campionat. Mutarea majoră din această perspectivă este oferirea rolului de antrenor principal, valorosului tehnician Dumitru Muşi. Câştigător al Campionatului Mondial şi European cu naţionala de tineret, câştigător de cupă europeană cu Tomis Constanţa şi secund al lui Gheorghe Tadici la ultimele mari performanţe ale naţionalei de senioare, Dumitru Muşi este un nume de referinţă în handbalul feminin românesc. Dincolo de palmares şi de priceperea dovedită şi recunoscută în handbal, Muşi este cunoscut ca un antrenor dur, ce conduce echipa cu mână de fier şi care impune o disciplină cazonă. Adică, exact aşa cum crede şi finanţatorul Marian Muntean că e nevoie să fie un tehnician, pentru a face performanţă. Totuşi, Muntean susţine că a renunţat la speranţele de cupe europene şi că echipa va juca handbal de plăcere. „Pretenţiile mele faţă de noul antrenor şi echipă sunt să aibă rezultate măcar pe măsura banilor pe care-i vor încasa. Oficial, formaţia va face handbal de plăcere, cu obiectivul de a evita ultimele locuri şi de a etala un handbal plăcut publicului”, a spus Marian Muntean, evitând, evident, să-şi pună din nou pe tapet dorinţa nestinsă de a-şi vedea echipa în cupele europene.

Pivot din Serbia
La capitolul jucătoare, Cetate a cedat  trei handbaliste şi a adus altele cinci, astfel că, în mare măsură, lotul este acelaşi de anul trecut. Echipa deveană a renunţat la pivotul Borbely şi la portăriţa Bistriceanu, aflate la final de contract şi o va ceda pe Alina Şovar echipei din liga secundă SCM Craiova, pentru că e considerată cea mai indisciplinată din lot. „Principala achiziţie este Verica Nicolic, pivotul naţionalei Serbiei, jucătoare puternică şi experimentată, de 26 de ani. Am mai adus două tinere, respectiv pe Anca Jianu, un inter de 22 de ani, care a jucat la Sibiu şi Timişoara şi pe Bianca Abramiuc, un centru de 21 de ani, de la CSM Sf. Gheorghe. În plus, au revenit la echipă, după împrumuturi la Astal Buzău şi CSM Reşiţa, Elena Moise şi portăriţa Delia Ghilă”, a precizat Marian Muntean. Gruparea deveană va pleca, azi, în cantonamet la munte, la Arieşeni.

Publicat in: Sport


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Adi spune:

    Sa dea dumnezeu sa iasa ceva frumos , sa se joace un handbal cat de cat placut la Deva dar ….ramane de vazut …

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
6 milioane de euro pentru 2 comune

Primarii PNL şi PSD ai comunelor Sarmizegetusa şi Toteşti au dat la o parte disensiunile politice şi au făcut front...

Cum se face cu bani puţini… şi cu multe mulţumiri

Cred că am exagerat scriind despre festivalul „Dracula Nights at Corvinilor Castle”, dar duminică seara s-a terminat şi promit că...

Pesediştii nu exclud ieşirea de la guvernare

Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto), nu neagă posibilitatea ca PSD să se retragă de la guvernare, decizia...

Închide