Angajatorii, luaţi la puricat de inspectorii de muncă

23 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Timp de două zile, angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara au verificat 33 de angajatori din domeniul confecţiilor textile, pielăriei şi producerii de încălţăminte. Neregulile constatate nu au fost deloc puţine, dimpotrivă, inspectorii au descoperit că existau oameni angajaţi fără contract de muncă, dar şi care lucrau în condiţii nesigure din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii.

Amenzi de aproape 30.000 de lei
În perioada 16-17 septembrie, inspectorii ITM au întreprins acţiunile de control, desfăşurate inopinat, la punctele de lucru ale angajatorilor. „Obiectivele principale ale campaniei au fost de a verifica dacă există situaţii în care angajatorul nu respectă prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii. De asemenea, am avut în vedere identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca tinerilor şi a copiilor. În urma acţiunii, inspectorii de muncă au descoperit 147 de deficienţe şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.500 lei”, a declarat Sorin Gabriel Istrate, consilier la Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ITM Hunedoara.

3 femei fără contract de muncă
În timpul verificărilor, inspectorii au descoperit trei femei care lucrau într-o fabrică de confecţii, cu toate că, nici una nu avea contract de muncă. Angajatorii acestora au fost sancţionaţi cu suma de 9.000 de lei. De asemenea, angajaţii ITM au scos la iveală şi faptul că, în foarte multe situaţii, muncitorii lucrau peste program, fără ca patronul să evidenţieze şi să plătească orele suplimentare. „Şi din punct de vedere al venitului minim brut garantat au existat probleme, întrucât s-au descoperit situaţii în care, în plată, acest venit nu era realizat”, a mai declarat Sorin Gabriel Istrate. Privitor la securitatea la locul de muncă, inspectorii au găsit instalaţii legate la pământ, neverificate de foarte mult timp, care reprezentau un pericol real pentru muncitori.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina albă

Silviu Didilescu, managerul Spitalului Judeţean din Deva

Bulina neagră

Subcomisarul Dănuţ Mocanu, şeful Poliţiei Uricani

Aleşii locali se ceartã şi pentru parcãri

În şedinţa de ieri a Consiliului Local Deva, o parte dintre consilieri şi reprezentanţi ai executivului s-au bombardat cu ironii,...

Închide