ActualitateFlash

Angajaţii penitenciarului au ”interzis” la proteste

Livia Botici

Potrivit calendarului protestelor sindicaliştilor de la Cartel Alfa, vinerea trecută, în data de 8 octombrie, ar fi trebuit să aibă loc pichetări la sediile judeţene ale partidelor aflate la guvernare. Cu toate acestea, angajaţii Penitenciarului Bârcea Mare nu au putut participa la protest, deoarece, exact în acea zi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a pregătit un exerciţiu de alarmare, care i-a ţinut pe toţi angajaţii, la serviciu.

„Vor să ne împiedice să protestăm”
Liderul Sindicatului Independent „Vulturul” Bârcea Mare, Nicolae Grosu (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că alarmarea pusă la cale de ANP, în ziua în care ar fi trebuit pichetate sediile partidelor de la putere, nu este altceva, decât o încercare de sabotare. „Ceea ce s-a întâmplat este inadmisibil. Efectiv, din cauza exerciţiului de alarmare, nu am putut să participăm la proteste. Vineri, toţi angajaţii penitenciarului, chiar dacă erau liberi sau în concediu, au fost chemaţi la serviciu, pentru a efectua percheziţii în unitate. Legal însă, alarma este o operaţiune tactică, cu etape bine definite, nicidecum o activitate ce poate fi făcută pompieristic. Suntem siguri că acţiunea a fost programată pentru ca membrii sindicatului să nu poată protesta. În data de 5 octombrie a.c., ministrul Justiţiei a transmis tuturor directorilor din sistemul penitenciar să nu pactizeze cu revendicările sindicale, iar conducerea ANP afirma că este posibil ca aceste exerciţii de alarmare să fie organizate şi cu ocazia următoarelor acţiuni de protest. De asemenea, avem informaţii certe că, în data de 15 octombrie, atunci când avem planificate alte proteste, toţi angajaţii penitenciarului vor fi chemaţi la trageri. Deci, nici la această acţiune nu suntem lăsaţi să mergem”, a declarat Nicolae Grosu, preşedintele Sindicatului Independent „Vulturul” Bârcea Mare.

Chemaţi la comisia de disciplină
Din cauză că deţine funcţia de preşedinte al Sindicatului Independent „Vulturul” Bârcea Mare, Nicolae Grosu spune că este „pur şi simplu, vânat şi chemat în comisia de disciplină”. „Pentru că împreună cu colegii mei din sindicat, deranjăm, mereu suntem chemaţi în comisia de disciplină. Se fac abuzuri, nu suntem lăsaţi să vorbim, am fost certaţi chiar pentru că am creat blogul sindicatului, acolo unde postăm toate nedreptăţile care se petrec în penitenciar. Oricum, noi nu ne dăm bătuţi şi o să luptăm în continuare pentru drepturile noastre şi ale colegilor noştri”, mai spune liderul sindical.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura