Politica si administratie

Angajaţii APIA nu au primit un răspuns de la minister în urma protestului

După patru zile de proteste la sediile din judeţ, 22 de angajaţi ai APIA Hunedoara au mers ieri să picheteze Ministerul Agriculturii din Capitală, alături de alţi 800 de colegi de-ai lor din toată ţara. Timp de trei ore, între 11.00 şi 14.00, funcţionarii au scandat lozinci în faţa ministerului, reprezentanţii lor fiind invitaţi la discuţii cu un secretar de stat.
Acţiunea de protest de ieri nu s-a soldat cu un răspuns din partea factorilor de decizie de la nivelul ministerului, angajaţii APIA fiind nevoiţi să protesteze şi în următoarele zile, a arătat Nicolae Nanu Păcurar, inspector superior în cadrul APIA Hunedoara. „Ne-am luat o zi de concediu pentru a picheta Ministerul Agriculturii. Ceilalţi colegi au protestat pe plan local. La acţiunea din Bucureşti ni s-au alăturat şi colegii din agenţia centrală. În schimb, factorii decizionali, cu putere de a rezolva într-un fel sau altul doleanţele noastre, nu au fost prezenţi decât la nivel de secretar de stat. Ne aşteptam să vină chiar domnul ministru. Se pare că nu a avut posibilitatea, era plecat din minister”, a declarat Păcurar.
Protestele angajaţilor APIA au plecat de la nemulţumirile faţă de noua lege a salarizării care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Funcţionarii agenţiilor teritoriale susţin că salariile lor vor scădea şi cer alinierea salariilor tuturor angajaţilor instituţiei, după o singură grilă. În lege au fost prevăzute două grile, una care prevede salarii mai mari cu 30 la sută pentru angajaţii din APIA Bucureşti şi alta pentru cei din agenţiile teritoriale, grile care vor duce la discriminări salariale, susţin protestatarii. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura